ICCJ. Decizia nr. 2952/2004. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.2952/2004

Dosar nr. 2245/2004

Şedinţa publică din 21 aprilie 2004

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea formulată de petenta, C.R., şi înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj, în urma disjungerii dispuse în dosar nr. 2611/CM/2003, s-a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce se va pronunţa în contradictoriu cu intimata, SN T.R. S.A., să se constate nulitatea clauzelor actului adiţional la contractul colectiv de muncă, valabil din 2000 până în decembrie 2002, privind plăţile compensatorii.

Prin întâmpinarea formulată, în cauză, intimata, SN T.R. S.A., a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Gorj, în raport cu dispoziţiile art. 72 coroborat cu art. 68 lit. b) din Legea nr. 168/1999.

S-a susţinut că petiţionara, C.R., a solicitat constatarea nulităţii unui act adiţional de modificare a contractului colectiv de muncă, încheiat la nivelul SN T.R. S.A., iar sediul acesteia este în Bucureşti, şi competenţa de soluţionare aparţine Tribunalului municipiului Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 2314 din 4 decembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Gorj, secţia litigii şi conflicte de muncă, s-a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de intimata, SN T.R. S.A., şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulată de petiţionara, C.R., în favoarea Tribunalului Bucureşti, reţinându-se, în esenţă, că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile art. 68 lit. b) şi art. 72 din Legea nr. 168/1999, potrivit cărora competenţa de soluţionare în cazul litigiilor de muncă aparţine instanţei judecătoreşti în a cărei circumscripţie îşi are sediul unitatea, în speţă, sediul unităţii pârâte, SN T.R. S.A., fiind în Bucureşti.

Sentinţa a rămas definitivă prin nerecurare.

Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi litigii de muncă, primind dosarul, în urma declinării de competenţă, l-a înregistrat sub nr. 1112/LM/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 863 din 27 februarie 2004, această instanţă, soluţionând excepţia necompetenţei teritoriale ridicată din oficiu, reţinându-se că reclamanta domiciliază în oraşul Târgu-Jiu, judeţul Gorj, în raport de prevederile art. 284 alin. (2) din C. mun., şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Gorj.

Şi această hotărâre a rămas definitivă prin nerecurare.

Ivindu-se conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, în sensul art. 20 pct. 2 C. proc. civ., dosarul cauzei a fost înaintat Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, spre a decide potrivit art. 22 alin. (3) din acelaşi cod.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma legislaţiei muncii şi a dispoziţiilor codului de procedură civilă, privitoare la competenţa teritorială în materia conflictelor de muncă, Curtea constată, potrivit considerentelor ce vor succede, că Tribunalul Gorj este competent să judece pricina de faţă.

Se reţine că litigiul a fost declanşat după data de 1 martie 2003, când a intrat în vigoare C. mun. nou.

Potrivit art. 284 alin. (1) din C. mun., judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor stabilite, conform codului de procedură civilă.

În alin. (2) al aceluiaşi text se prevede că cererile referitoare la cauzele menţionate în alin. (1) se adresează instanţei competente în a cărei circumscripţie reclamantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ori, după caz, sediul.

Aşadar, în materia conflictelor de muncă, în primă instanţă, competenţa materială de soluţionare a litigiilor aparţine tribunalului, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b1) C. proc. civ., iar competenţa teritorială revine instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul reclamantul.

Pentru evitarea oricărui echivoc, cu privire la problema stabilirii competenţei teritoriale a instanţei chemate să judece pricina, se impun următoarele precizări.

Art. 298 alin. (2) din C. mun., cuprinde prevederea potrivit căreia, „pe data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă orice alte dispoziţii contrare".

Cum dispoziţiile art. 72 din Legea nr. 168/1999 sunt contrare prevederii din art. 298 alin. (2) din C. mun. menţionat mai sus, se impune concluzia că acestea au fost abrogate implicit.

În consecinţă, constatând că reclamanta domiciliază în municipiul Târgu-Jiu, în raport de considerentele arătate, urmează a se stabili competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte şi litigii de muncă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului de muncă, promovat de C.R., în contradictoriu cu SN T.R. SA., în favoarea Tribunalului Gorj, secţia conflicte şi litigii de muncă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 aprilie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2952/2004. Civil