ICCJ. Decizia nr. 3359/2004. Civil. LITIGIU DE MUNCA. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr.3359/2004
Dosar nr. 6167/2003
Şedinţa publică din 6 mai 2004
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 16 iulie 2003, contestatoarea, C.J.R.M., a chemat în judecată SC D.L. SRL, şi a solicitat anularea deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, prin care i s-a desfăcut contractul individual de muncă, reintegrarea în postul avut anterior cu plata drepturilor salariale.
În motivarea acţiunii se arată că pârâta nu a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, fiind în imposibilitate de a formula apărării.
Prin întâmpinare, se susţine că reclamanta a agresat fizic administratorul societăţii, producându-i leziuni constatate prin certificat medical şi, deoarece situaţia nu mai putea continua, i s-a desfăcut contractul de muncă în baza art. 61 lit. a) C. mun., la data de 16 iunie 2003. Cercetarea disciplinară nu a fost efectuată, deoarece „salariata a fost convocată telefonic dar nu s-a prezentat. Situaţia fiind clară i s-a desfăcut contractul individual de muncă".
Tribunalul Dâmboviţa, prin sentinţa civilă nr. 438 din 17 septembrie 2003, a admis contestaţia, a constatat nulitatea absolută a deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, emisă de intimata, care a fost obligată şi la plata de despăgubiri, reprezentând salariul lunar de 2.500.000 lei, cuvenit pentru perioada cuprinsă între data desfacerii contractului de muncă şi până la reintegrarea efectivă în muncă. S-au acordat şi 1.500.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de fond a reţinut că desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al petiţionarei a fost făcută fără realizarea cercetării prealabile, prevăzute sub sancţiunea nulităţii absolute, de dispoziţiile art. 267 alin. 1) din C. mun. S-a mai reţinut că nu operează exonerarea angajatorului de această obligaţie prevăzută de alin. (3) al aceluiaşi text de lege, deoarece convocarea salariatului nu s-a făcut în condiţiile alin. (2) din text.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat prezentul recurs intimata, SC D.L. SRL, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ.
În motivarea recursului se arată, în esenţă, că petenta contestatoare a agresat verbal şi fizic pe unul dintre patroni, M.F., eliberându-se şi certificat medico-legal. Drept consecinţă, societatea comercială recurentă a procedat la desfacerea disciplinară a contractului de muncă. Se mai arată că salariata, convocată telefonic pentru a da explicaţii, nu s-a prezentat la data şi la ora stabilită, iar instanţa nu a ţinut seama de „Referatul" privind motivele desfacerii contractului de muncă, depus la dosar. În plus, în contestaţie, petenta nu menţionează domiciliul real notat în actul de identitate şi nici nu a semnat personal contestaţia.
Prin încheierea din 12 februarie 2004, această instanţă, examinând cererea de recurs în temeiul prevederilor OUG nr. 58/2003, a admis, în principiu, recursul, şi a fixat termen în şedinţă publică pentru dezbateri.
Examinând pe fond recursul, acesta se priveşte ca nefondat.
Instanţa de fond a examinat, în mod legal, contestaţia formulată de C.J.R.M., constatând nulitatea absolută a deciziei nr. 15 din 16 iunie 2003, prin care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, prin aplicarea prevederilor legale incidente, în cauză, raportat la excepţia de nulitate invocată prin contestaţie.
Prevederile art. 267 din C. mun. reglementează procedura cercetării disciplinare prealabile.
Această cercetare prealabilă presupune ascultarea salariatului considerat vinovat de săvârşirea unor abuzuri disciplinare, prin convocare în formele prevăzute de lege, urmată de verificarea eventualelor apărări.
Convocarea telefonică a salariatului, în vederea realizării procedurii prealabile, nu este prevăzută de lege.
În aceste condiţii, instanţa de fond, prin hotărârea recurată, a aplicat corect prevederile legale în materie şi a constatat nulitatea absolută a deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă.
Această situaţie este confirmată de recurentă prin răspunsurile date la interogatoriu, cât şi prin conţinutul deciziei în discuţie. Motivul invocat, privind faptul că „orice întrevedere cu acest angajat degenerează, indiferent de locul unde s-ar desfăşura…", nu scutea recurenta să facă convocarea salariatului în conformitate cu prevederile legale citate.
În aceste condiţii, împrejurarea că la dosarul de fond au fost depuse certificate medico-legale, plângeri penale ori referat, privind motivele desfacerii disciplinare, sunt nerelevante.
De asemenea, problema domiciliului contestatoarei, menţionat în cererea de chemare în judecată, şi cel notat în actul de identitate, este tot nerelevantă, atâta timp cât procedura de citare a acesteia a fost legal îndeplinită. Oricum, un eventual viciu de procedură în ceea ce priveşte citarea, putea fi ridicat numai de contestatoare.
Nici motivul de recurs, privind nesemnarea acţiunii de către contestatoare, nu se susţine. Cererea este semnată, pe parcursul procesului contestatoarea a fost asistată de apărător şi, în plus, nu a fost ridicată excepţia, deşi petenta a fost prezentă la unele termene şi personal.
În ce priveşte motivul de recurs invocat ulterior „admiterii în principiu", prin înscrisul denumit „Precizări", şi care se referă la împrejurarea dacă instanţa de fond, atunci când a stabilit cuantumul lunar al salariului (2.500.000 lei), s-a referit la salariul brut sau net, nu poate determina casarea sau modificarea sentinţei recurate, deoarece acest motiv nu poate fi considerat de ordine publică, problema putând fi, de altfel, rezolvată în cadrul procedurii de executare.
Faţă de cele ce preced, recursul urmează a fi respins, ca nefondat.
Va fi admisă cererea intimatei-contestatoare, privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 4.000.000 lei, reprezentând onorariu avocaţial, în temeiul prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de intimata, SC D.L. SRL, împotriva sentinţei civile nr. 438 din 17 septembrie 2003, a Tribunalului Dâmboviţa, secţia civilă.
Obligă recurenta la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimata-contestatoare, C.T.R.M.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3356/2004. Civil. Litigiu munca. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2246/2004. Civil. Recurs → |
|---|
