ICCJ. Decizia nr. 3021/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin notificarea formulată la 4 aprilie 2001 în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 R.C. a solicitat “despăgubiri prin echivalent bănesc pentru clădirea casei și a anexelor gospodărești de pe terenul înscris în C.F. 26861 Timișoara, cu nr. top. 18052".
în susținerea acestei cereri s-a afirmat că respectiva construcție a fost demolată în cadrul unei acțiuni de sistematizare deoarece s-a apreciat că era situată în afara perimetrului construibil al municipiului Timișoara .
Prin aceeași notificare, adresată Prefecturii județului Timiș, s-a solicitat ca, în ceea ce privește terenul în suprafață de 338 mp pe care fusese amplasată construcția demolată, să se procedeze la reconstituirea dreptului de proprietate și la intabularea lui pe numele petiționarului R.C.
La 19 februarie 2002 R.C. a formulat o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 9,art. 10,art. 11 alin. (2) și art. 24 din Legea nr. 10/2001 solicitând ca prin hotărârea ce urma a fi pronunțată să îi fie “atribuit" în proprietate imobilul-teren “situat în Timișoara, înregistrat în C.F. 26861 cu nr. topo 18082 și 18083".
Prin aceeași acțiune, formulată în contradictoriu cu pârâții Prefectura județului Timiș și Consiliul local al județului Timiș, reclamantul a solicitat de asemenea să îi fie plătite despăgubiri bănești pentru casa si anexele gospodărești care au existat pe terenul menționat.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, cu numărul de dosar 2553/C/2002, iar prin sentința civilă nr. 1084/PI pronunțată la 13 noiembrie 2002 de către instanța astfel sesizată acțiunea a fost respinsă.
Apelul făcut ulterior de reclamant împotriva acestei sentințe a fost de asemenea respins prin decizia civilă nr. 36 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara la 19 martie 2003 în dosarul numărul 1736/C/2003.
Pronunțând aceste hotărâri instanța de fond și cea de apel au reținut în esență că, printr-un contract autentificat la 20 august 1982, reclamantul a cumpărat casa de locuit situată la adresa din Timișoara, iar terenul aferent casei a trecut în proprietatea statului, conform prevederilor Legii nr. 58/1974, aflate în vigoare la data încheierii acelui act, și a fost intabulat ca atare.
în legătură cu cererea de acordare a unor despăgubiri ca urmare a pretinsei demolări a acelei construcții s-a relevat că în speță nu a fost parcursă decât parțial procedura prealabilă prevăzută de Legea nr. 10/2001 deoarece notificarea formulată de reclamant se afla încă în curs de soluționare, nefiind emisă o decizie, o dispoziție motivată sau o ofertă de restituire prin echivalent bănesc în sensul prevăzut de art. 24.
Așa fiind s-a conchis că acțiunea reclamantului, fundamentată printre altele și pe dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, este nefondată, cu atât mai mult cu cât în cauză nu s-a făcut dovada demolării construcției pentru care se solicită despăgubiri.
în altă ordine de idei s-a relevat că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor aferente construcțiilor cu destinație de locuință, și care au trecut în proprietatea statului în condițiile Legii nr. 58/1974, poate fi solicitată conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, printr-o cerere adresată primăriei.
S-a subliniat de asemenea că în situația în care o astfel de cerere este justificată primăria are obligația de a face o propunere de atribuire către petiționar a terenului litigios, măsură care se dispune prin ordin al prefectului.
S-a reținut că în speță R.C. nu a urmat această procedură specială și nici nu a dat curs unei comunicări prin care Prefectura județului Timiș “i-a solicitat reclamantului documentația" necesară emiterii unui astfel de ordin.
La 15 mai 2003 reclamantul R.C. a declarat recurs împotriva deciziei astfel pronunțate, cauza fiind apoi înregistrată pe rolul secției civile a înaltei Curți de Casație și Justiție cu numărul de dosar 2449/2003.
în susținerea recursului, care nu a fost motivat în drept în raport cu prevederile art. 304 C. proc. civ., s-a afirmat că în luna iunie a anului 1988 au fost demolate abuziv mai multe construcții care aveau destinația de locuințe situate în cartierul timișorean “Ronat", inclusiv aceea a recurentului.
S-a mai afirmat că ulterior, deși figura printre persoanele ale căror imobile au făcut obiectul acelei demolări, recurentul-reclamant nu a primit “nici un ban despăgubire"; în același context recurentul a susținut că, în raport cu anul adoptări Legii nr. 10/2001 este nejustificată întârzierea aplicării unor astfel de măsuri reparatorii.
în aceeași ordine de idei recurentul a solicitat fie refacerea construcției, care în forma inițială avea o suprafață de 35 mp, fie “echivalentul în lei a 18.000 Euro", cerând de asemenea obligarea intimatei Primăria municipiului Timișoara “la plata cheltuielilor de judecată de 20.000.000 lei".
S-a mai relevat că în urma demolării amintite reclamantului i-a fost repartizat “un apartament cu chirie de stat", dar că în prezent, din motive nespecificate, locuiește “într-o baracă de tablă".
în legătură cu modul de soluționare a cauzei s-a susținut că aceasta s-a făcut pe baza unei analize superficiale și lipsite de coerență a probelor administrate și că instanțele au respins în mod nejustificat cererea recurentului de audiere a martorului C.I., a cărui depoziție putea suplini lipsa unui înscris doveditor.
Odată cu motivele de recurs reclamantul a depus și copii ale unor înscrisuri aflate în dosar precum și o fotografie a construcției improvizate în care locuiește în prezent.
în ceea ce îi privește intimații pârâți Consiliul local al municipiului Timișoara și Prefectura județului Timiș nu s-au prezentat în fata acestei Curți și nici nu au comunicat în scris punctul lor de vedere referitor la recursul declarat de reclamant.
Având a se pronunța asupra recursului astfel declarat Curtea reține că în motivarea acestuia reclamantul s-a referit în mod generic la încălcarea sau greșita aplicare a unor prevederi legale precum și la ignorarea de către instanțe a unora dintre apărările și probele invocate în susținerea acțiunii.
Sub aspect strict formal aceste critici corespund formulărilor legale conținute în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.
Prin urmare respectivele texte de lege pot fi avute în vedere în analizarea recursului deși nu au fost invocate în mod expres de către recurent, întrucât o asemenea deficiență de motivare este remediabilă din oficiu în raport cu prevederile art. 306 alineatul ultim C. proc. civ.
Recursul este nefondat.
în acest sens Curtea are în vedere că instanțele au dat o corectă interpretare dispozițiilor art. 36 alin. (3) din Legea nr. 18/1991 reținând că procedura eventualei reconstituiri a dreptului de proprietate asupra terenului nu a fost finalizată în primul rând datorită lipsei de diligență a reclamantului care nu a pus la dispoziția Primăriei municipiului Timișoara sau a Prefecturii județului Timiș înscrisurile care atestau configurarea dreptului său inițial.
De altfel reclamantul a indicat ca temei al acțiunii sale dispozițiile Legii nr. 10/2001 care, potrivit art. 8 alin. (1), nu se aplică terenurilor “al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991 republicată".
Respingerea cererii reclamantului de acordare a unor despăgubiri este de asemenea conformă prevederilor legale aplicabile în materie, cu referire expresă la dispozițiile art. 24 alin. (3) și (7) din Legea nr. 10/2001.
Potrivit respectivelor reglementări, în urma notificării prin care a declanșat procedura prealabilă, R.C. se va putea adresa instanței de judecată numai în măsura în care nu ar fi de acord cu modul de soluționare a cererii sale.
Reclamantul nu se află însă într-o asemenea situație deoarece în speță nu a fost emisă o dispoziție sau decizie prin care acea cerere să fi fost soluționată.
Pe de altă parte criticile din recurs referitoare la întârzierea soluționării notificării formulate de reclamant sunt irelevante în condițiile în care prin acțiunea introductivă nu s-a solicitat ca autoritățile competente să fie obligate să soluționeze respectiva notificare.
Lipsite de relevantă sunt și criticile formulate de reclamant cu privire la refuzul instanțelor de a încuviința audierea unui martor precum și acelea vizând lipsa de coerentă ori superficialitatea analizării probelor care atestă legitimitatea drepturilor invocate de reclamant.
în acest sens Curtea are în vedere că respingerea acțiunii și apoi a apelului au fost dispuse exclusiv ca urmare a nerespectării de către reclamant a formelor prescrise de lege pentru valorificarea drepturilor pretinse, chestiunea existenței sau inexistenței acelor drepturi nefiind tranșată în cauza de față.
în consecință, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1272/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6883/2004. Civil → |
|---|
