ICCJ. Decizia nr. 4174/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 83 din 30 ianuarie 1998 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondată acțiunea promovată de P.P.E., P.P.A.D. și P.P.M. în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și SC H.N. SA pentru obligarea pârâților de a le lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul situat în București, imobil ce fusese expropriat prin Decretul nr. 127 din 14 aprilie 1971.
în motivarea soluției instanța a reținut că imobilul în litigiu a fost expropriat pentru o cauză de utilitate publică, autorii reclamanților în calitate de proprietari ai respectivului imobil primind în schimb un alt imobil în proprietate evaluat la acea dată la suma de 184.111 lei și o despăgubire de 30.433 lei.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 107 din 3 iunie 1999 a respins apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței nr. 83 din 30 ianuarie 1998 a Tribunalului București, secția a IV-a civilă.
Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, prin decizia nr. 3129 din 22 iunie 2001 a respins recursul promovat de reclamanții apelanți în contra deciziei nr. 107 din 3 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
La 12 decembrie 2001 Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului, urmare mandatului special de reprezentare autentificat sub nr. 1980 din 11 decembrie 2001 acordat de P.P.A.D., a solicitat, în temeiul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuirea deciziei nr. 107 din 3 iunie 1999 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, invocând drept act nou adresa nr. 1349 din 19 noiembrie 2001 emisă de Administrația Fondului Imobiliar din cadrul Consiliului General al Municipiului București din care rezulta că la data de 7 mai 1971 valoarea de inventar a imobilului expropriat din București, era de 456.000 lei, ceea ce evidenția faptul că despăgubirea acordată autorilor reclamanților din litigiul în revendicare (214.500 lei) era modică, deci nedreaptă fiind astfel încălcate dispozițiile art. 481 C. civ.
Din această perspectivă, preluarea imobilului de către stat apărea nelegală și chiar dacă repunerea părților în situația anterioară nu ar mai fi fost posibilă, raporturile dintre părți puteau fi rezolvate în temeiul Legii nr. 10/2001.
Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin decizia nr. 154/A din 25 martie 2002 a respins ca nefondată cererea de revizuire reținând că actul invocat de revizuientă nu întrunea cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât aceasta nu a probat că respectivul înscris ar fi fost reținut de partea potrivnică și nici că nu a putut fi prezentat cu ocazia soluționării litigiului de fond dintr-o cauză de forță majoră.
Dimpotrivă menționatul înscris putea fi solicitat cu ocazia judecării la instanța de fond sau la instanțele de control judiciar.
în contra menționatei decizii au declarat recurs P.P.E., P.P.A.D. și P.P.M. invocând motivele de casare prev. de art. 304 pct. 8-9 C. proc. civ. și au evidențiat în esență că înscrisul prezentat în susținerea cererii de revizuire întrunea cerințele art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât a fost ascuns de către Consiliul General al Municipiului București iar până în anul 2000 A.F.I. emitenta adresei respective, a constituit o direcție în cadrul Consiliului General al Municipiului București și deci nu se poate vorbi de existența a două persoane juridice distincte.
Astfel fiind, apare cu evidență că înscrisurile ce au stat la baza emiterii de către A.F.I. a adresei nr. 1349 din 19 noiembrie 2001 au fost reținute de partea potrivnică, pârâtul Consiliul General al Municipiului București, fiind mai presus de voința recurenților să afle de existența și conținutul lor.
Mai mult, de valoarea reală a imobilului revendicat au luat cunoștință în mod întâmplător întrucât nu au avut acces la referatele interne vizând valoarea de inventar a bunurilor, iar adresa nr. 1349 din 19 noiembrie 2001 invocată ca temei a revizuirii alături de alte înscrisuri, a fost eliberată la cererea recurenților ca o concretizare a unor bănuieli deja existente.
De altfel, menționata adresă nu este prin ea însăși un înscris nou ci actele care au stat la baza emiterii ei, înscrisuri ce nu le-au fost eliberate nici în prezent.
Recursul nu este fondat.
Motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., are în vedere descoperirea de înscrisuri doveditoare după pronunțarea hotărârii care fie au fost reținute de partea potrivnică, fie nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților ori s-a desființat sau modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.
în speță, instanța de revizuire a apreciat că înscrisul invocat de recurenți din care rezulta valoarea de inventar a imobilului în litigiu la data exproprierii nu întrunea cerințele textului evocat, deoarece nu s-a probat imposibilitatea prezentării lui cu ocazia judecării în fond a pricinii, fie datorită faptului că acesta ar fi fost deținut de partea potrivnică, fie datorită unei împrejurări mai presus de voința recurenților.
Cu alte cuvinte simpla împrejurare că au fost descoperite unele înscrisuri probatorii după pronunțarea hotărârii nu legitimează calea procedurală a revizuirii cât timp nu s-a probat și imposibilitatea de prezentare a acestora în condițiile arătate de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.
Mai mult, textul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., impune și necesitatea ca înscrisurile respective să fie determinante în soluționarea pricinii.
în lumina celor expuse, nu constituie înscrisuri noi actele pe care revizuienții nu le-au depus la dosarul de fond fie pentru că nu le-au solicitat ca probe la data respectivă, fie deși solicitate, ulterior nu au mai stăruit în administrarea lor.
Or, în speță, nu apare că s-ar fi solicitat de către reclamanți cu ocazia litigiului de fond, proba cu înscrisuri vizând valoarea de inventar a imobilului în discuție la data exproprierii.
Dimpotrivă, la dosar a fost depusă adresa nr. 0060 din 13 septembrie 1971 transmisă de către fostul Consiliu Popular al Municipiului București autoarei reclamanților (S.M.) la cerere, cu privire la valoarea proprietății expropriate care includea și cota de 1 aparținând coindivizarei C.C., ca fiind în sumă de 214.544 lei (dosar nr. 10058/1997).
Alte probe în acest sens nu au fost administrate.
Cum din interpretarea art. 322 pct. 5 C. proc. civ. reiese în primul rând că trebuie să fie vorba de un înscris ce nu a putut fi administrat inițial, independent de voința părții, iar acest lucru nu a fost probat, rezultă că în speță nu sunt întrunite cerințele textului legal invocat.
Pe de altă parte, adresa nr. 1349 din 19 noiembrie 2001 emisă de către A.F ianuarie nu poate fi considerată un act nou în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., și pentru că o asemenea comunicare putea fi solicitată oricând în timpul judecății în fond, ca probă și prin urmare nu se poate susține că a fost reținută de partea potrivnică.
Astfel fiind, recursul declarat în cauză a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4270/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 3803/2004. Civil → |
|---|
