ICCJ. Decizia nr. 4007/2004. Civil. Ordonanta presedintiala. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ

Decizia nr.4007/2004

Dosar nr. 5591/2003

Şedinţa publică din 26 mai 2004

Asupra recursurilor de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1548 din 22 septembrie 2003, Judecătoria Tecuci, a admis în parte cererea de ordonanţă preşedinţială formulată de reclamanta, G.D.E., şi a obligat pe pârâtul, Consiliul Local Tecuci, să pună la dispoziţia reclamantei o locuinţă corespunzătoare din fondul locativ administrat de autoritatea publică locală, sub sancţiunea unor daune cominatorii de 100.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la momentul rămânerii definitive a hotărârii şi până la executarea efectivă.

S-au respins, ca inadmisibile, capetele de cerere „privind acordarea de despăgubiri şi daune morale".

Împotriva acestei hotărâri, au declarat recurs, atât reclamanta, G.D.E., cât şi pârâtul, Consiliul Local Tecuci, prin primar, ce au fost admise în principiu prin încheierile date în camera de consiliu la 5 noiembrie 2003 şi 17 mai 2004.

Prin petiţia din 24 mai 2004, reclamanta-recurentă a arătat că pârâtul şi-a onorat obligaţiile în mod corespunzător, şi că imobilul repartizat a fost cumpărat, reclamanta devenind proprietara bunului, astfel că renunţă la recurs.

Prin petiţia nr. 15412 din 19 mai 2004, pârâtul-recurent, Consiliul Local Tecuci, a arătat că reclamanta a cumpărat locuinţa ce i-a fost repartizată, astfel că recursul pârâtului a rămas fără obiect.

Prezentă în instanţă, reclamanta-recurentă a solicitat să se ia act că renunţă, atât la recurs, cât şi la acţiune.

Potrivit art. 246 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

Pentru considerentele menţionate, se va admite recursul declarat de reclamantă, va fi casată sentinţa Judecătoriei Tecuci, şi se va lua act de renunţarea reclamantei la soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială, şi, drept consecinţă, se va respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de pârâtul, Consiliul Local Tecuci.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamanta, G.D.E., împotriva sentinţei civile nr. 1548 din 22 septembrie 2003, a Judecătoriei Tecuci, pe care o casează şi ia act de renunţarea reclamantei la soluţionarea cererii de ordonanţă preşedinţială.

Respinge, ca rămas fără obiect, recursul declarat de pârâtul, Consiliul Local Tecuci, prin Primar, împotriva aceleiaşi sentinţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 mai 2004.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4007/2004. Civil. Ordonanta presedintiala. Recurs