ICCJ. Decizia nr. 5115/2004. Civil. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5115
Dosar nr. 20422/2004
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 18 aprilie 2003, reclamanta SC I.T. SRL Bucureşti a chemat in judecata Direcţia Generala a Finanţelor Publice a municipiului Bucureşti şi Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, instanţa de judecata să oblige paratele la punerea în aplicare a procesului verbal de control nr. 16215 din 23 august 2001, în sensul acordării facilitaţilor fiscale prevăzute de OUG nr. 11/1999, precum şi obligarea acestora la plata sumei de 219.766.919 lei.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat ca prin procesul verbal menţionat s-a constatat că societatea comerciala îndeplineşte condiţiile pentru acordarea de facilitaţi fiscale şi ca beneficiază de reducerea obligaţiilor consecutive de plata, iar pârâtele refuza punerea in aplicare şi restituirea sumei arătate în petitul cererii.
Prin sentinţa nr. 6116 din 17 decembrie 2003, Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a admis acţiunea, în contradictoriu cu pârâta II.
Împotriva hotărârii primei instanţe, pârâta Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti a declarat apel, criticile privind greşita aplicare a legii.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV a civila, prin Decizia nr. 1797 din 24 septembrie 2004, a admis apelul declarat de pârâtă menţionata, a anulat sentinţa atacata şi a dispus trimiterea cauzei Tribunalului Bucureşti, secţia de contencios administrativ, spre competenta soluţionare.
S-a reţinut că procesul verbal de control menţionat este un act administrativ.
Drept urmare, raportul substanţial stabilit intre parţi este de drept administrativ şi , ca atare, raportul procesual având acelaşi caracter este de competenţa de soluţionare a instanţelor de contencios administrativ.
Împotriva acestei din urma hotărâri au declarat recurs atât reclamanta cât şi pârâta Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 5 Bucureşti.
Pârâta a arătat că împotriva soluţiilor date de organele fiscale cererilor de acordare de înlesniri constituie acte administrative.
Împotriva acestora poate fi formulata acţiune in temeiul Legii nr. 29/ 1990 şi nu în temeiul prevederilor Codului civil.
Prin urmare, în mod corect a stabilit instanţa de control judiciar natura raportului litigios.
Însă, modul de formulate a cererii impunea respingerea acţiunii , ca inadmisibila.
În concluzie, pârâta a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii, ca inadmisibila.
Reclamanta a susţinut ca instanţa a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, in sensul ca litigiul priveşte de fapt refuzul pârâtei de a pune in executare procesul verbal şi a restitui suma menţionată.
În consecinţă, acţiunea a fost corect întemeiată pe dispoziţiile art. 1073 şi art. 1077 C. civ.
În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului şi modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâta.
Recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În sensul vizat de pârâta, inadmisibilitatea invocata ar trebui valorificată ca o excepţie privind dreptul la acţiune, sub aspectul temeiului legal, în baza căruia pretenţia a fost dedusă judecaţii.
Or, în acest sens, pretenţia reclamantei are acţiune, doar că temeiul legal este altul, respectiv Legea nr. 29/ 1990, în raport de care şi competenţa de soluţionare în prima instanţa revine tribunalului, aşa încât recursul declarat de pârâta se constata a fi nefondat.
Pe de alta parte, reclamanta a dedus judecaţii nesoluţionarea în termen a cererii sale, cu referire la punerea în aplicare a procesului verbal de control.
Or, aceasta pretinsa vătămare într-un drept al sau, de către o autoritate publica, da reclamantei calitatea de subiect de sezina , in temeiul căreia se poate adresa instanţei de contencios administrativ.
Ca atare, este exclusa natura civila a litigiului şi atragerea competenţei de drept comun, în raport de faptul generator al vătămării dreptului pretins şi subiectul implicat, aşa încât recursul declarat de aceasta parte se constata a fi nefondat.
Pe de alta parte, competenţa este de ordine publica, aşa încât, în raport de pronunţarea hotărârii de către o instanţă necompetenta, în mod corect s-a dispus anularea sentinţei şi trimiterea cauzei spre soluţionare instanţei competente.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge recursurile ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de SC I.T. SRL Bucureşti împotriva deciziei civile nr. 1797 din 24 septembrie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, ca nefondat precum şi recursul declarat de Administraţia Finanţelor Publice a sectorului 5 Bucureşti, împotriva aceleiaşi decizii civile.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5133/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5120/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
