ICCJ. Decizia nr. 5134/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 5134
Dosar nr. 21010/2004
Şedinţa publică din 13 iunie 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată sub nr. 4361/2002, pe rolul Tribunalului Constanţa, reclamanţii P.V., D.C., P.Ş., T.M. şi P.E. au chemat în judecată pârâţii Primăria comunei Mihail Kogălniceanu, Consiliul local al comunei M. Kogălniceanu şi I.V., pentru a se constata nulitatea absolută a deciziei nr. 48 din 19 iunie 1974 emisă de fostul Consiliul popular al comunei Kogălniceanu şi a celorlalte înscrisuri de înstrăinare a bunului imobil, încheiate ulterior de către aceeaşi autoritate publică.
Din motivarea acţiunii întemeiată pe dispoziţiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanţii au arătat că, prin Decizia menţionată s-a atribuit terenul în suprafaţă de 150 mp situat în comuna M. Kogălniceanu, către R.C.
Terenul aferent gospodăriei lui V.P., a fost lăsat numai în administrarea Primăriei comunei M. Kogălniceanu ca urmare a deportării întregii familii de către regimul comunist instaurat după 6 martie 1945.
În prezent terenul e folosit de către I.V. care l-a cumpărat de la R.C., împreună cu locuinţa construită de acesta, fără forme legale.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 206 din 11 februarie 2003, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în baza art. 1 C. proc. civ. în favoarea Judecătoriei Constanţa.
La 20 octombrie 2003, reclamanţii şi-au precizat acţiunea în sensul că, înţeleg să cheme în judecată în calitate de pârât comuna M. Kogălniceanu prin Primar în locul Primăriei comunei M. Kogălniceanu.
Judecătoria Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 1879 din 23 februarie 2004, a respins acţiunea, reţinând că reclamanţii nu au demonstrat că autorul lor ar fi fost proprietarul imobilului obiect al deciziei nr. 48/1974 al fostului Consiliu popular al comunei M. Kogălniceanu, că acest imobil ar fi trecut în proprietatea statului şi nu au indicat în ce anume constă încălcarea normelor legale la data emiterii actului atacat.
Curtea de Apel Constanţa, secţia civilă, prin Decizia nr. 1031/C din 4 octombrie 2004, a respins apelul declarat de reclamanţi, ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel, deşi înscrisurile prezentate constituie acte doveditoare în sensul art. 22 din Normele de aplicare a Legii nr. 10/2001, s-a reţinut că în speţă nu sunt incidente dispoziţiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 întrucât nu s-a demonstrat reaua credinţă a terţului dobânditor, beneficiarul deciziei nr. 48/1974.
Cererea de completare a acţiunii, prin introducerea în cauză a altei persoane, terţul subdobânditor I.M. respectiv P.N., legal nu a fost primită de instanţă, pentru că a fost formulată cu depăşirea primei zi de înfăţişare şi nu s-au depus înscrisuri care să ateste că aceştia ar fi fost beneficiarii deciziei a cărei nulitate absolută a fost solicitată.
Criticile privind omisiunea instanţei de fond de a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 şi art. 2 alin. (1) lit. f), constituie o cerere nouă de modificare a obiectului acţiunii făcută direct în apel, astfel că ele nu au fost analizate dar în ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, s-a avut în vedere că acestea au fost declarate neconstituţionale prin Decizia nr. 98 din 21 martie 2002 a Curţii Constituţionale.
Considerând Decizia nelegală, reclamanţii au declarat recurs şi au solicitat admiterea şi casarea celor două hotărâri cu trimitere spre rejudecare la instanţa competentă.
Se arată că instanţa de apel deşi apreciază că înscrisurile depuse de reclamanţi constituie acte doveditoare în sensul art. 22 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, apreciază greşit că nu pot fi folosite cu succes în acţiunea promovată.
Se impunea admiterea cererii de completare a acţiunii care a fost făcută în urma obţinerii înscrisurilor în termen.
Nejustificat s-a respins critica ce vizează omisiunea instanţei de fond de a analiza incidenţa dispoziţiilor art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru motivul că ar fi fost făcută direct în apel, în realitate s-a făcut prin precizările din 12 ianuarie 2004 şi în notele scrise depuse la dosarul de fond.
Recursul este fondat.
Reclamanţii sunt descendenţii autorului comun P.V., conform actelor de stare civilă existente la dosar nr. 4361/2002 a Tribunalului Constanţa.
Conform adresei nr. P 285/1995 emisă de Direcţia Instanţelor Militare din cadrul Ministerului Justiţiei, autorul reclamanţilor, ca urmare a exproprierii în baza Decretului nr. 83/1979 la 2 martie 1949 a fost dislocat (strămutat) împreună cu soţia din comuna Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, fixându-i-se domiciliul în Sfântu-Gheorghe, judeţul Covasna.
Cu actele de la dosar, se face dovada aşa cum a reţinut instanţa de apel, contrar judecătoriei, că înscrisurile depuse constituie acte doveditoare în sensul art. 22 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001.
În condiţiile date instanţa de apel trebuia nu să analizeze cauza pe fond ci să trimită cauza spre rejudecare întrucât autorul reclamanţilor a fost proprietarul imobilului obiect al deciziei atacate.
În ce priveşte completarea acţiunii ea este în termen faţă de relaţiile existente la dosar, iar temeiul juridic al acţiunii este arătat în acţiunea precizată şi anume art. 46 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 10/2001, astfel că reţinerea instanţei de apel că cererea s-a făcut direct în această fază, contrar dispoziţiilor art. 292 alin. (1) C. proc. civ. este nejustificată.
În consecinţă, se va admite recursul în baza art. 313 C. proc. civ., se va casa Decizia nr. 1031/C din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă, precum şi sentinţa nr. 1879 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi se va trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Constanţa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de P.V., D.C., P.Ş., T.M. şi P.E. împotriva deciziei nr. 1031/C din 4 octombrie 2004 a Curţii de Apel Constanţa, secţia civilă.
Casează Decizia recurată, precum şi sentinţa civilă nr. 1879 din 23 februarie 2004 a Judecătoriei Constanţa şi trimite cauza spre competentă soluţionare în primă instanţă Tribunalului Constanţa.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 iunie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 517/2004. Civil. Revendicare. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5138/2004. Civil. Acţiune în constatare. Recurs → |
|---|
