ICCJ. Decizia nr. 5331/2004. Civil
Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 14 septembrie 2000 sub nr. 5446 pe rolul Tribunalului București reclamantele P.M.S.E. și A.I. au chemat în judecată pe pârâții Consiliul General al Municipiului București, SC C., B.C. și B.M.E., solicitând instanței că prin hotărârea pe care o va pronunța:
- să constate că sunt proprietarele apartamentului nr. 8 situat în imobilul din sector 5 și a 115 mp din terenul aferent în suprafață de 630, 37 mp, preluat abuziv de Statul Român;
- să constate nulitatea deciziei administrative nr. 1779 din 28 august 1989 de preluare a acestui apartament;
- să constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a acestui apartament încheiat între SC C. SA ca reprezentant al C.G.M.B. și pârâții persoane fizice;
- să se dispună obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și posesie imobilul.
Tribunalul București, secția a III, prin sentința civilă nr. 333 din 27 martie 2001 a respins acțiunea ca neîntemeiată și a obligat reclamantele la plata sumei de 4.250.000 lei cheltuieli de judecată către pârâtul B.C.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamantele invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin încheierea din 20 noiembrie 2001 Curtea de apel București, secția IV, a dispus suspendarea judecării apelului declarat de către reclamante la cererea acestora conform prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Prin cererea înregistrată la data de 27 februarie 2003 intimații-pârâți B.C. și B.M.E. au solicitat repunerea cauzei pe rol și totodată constatarea perimării apelului declarat de către reclamante.
Curtea de apel București, secția IV-a, prin încheierea din 1 aprilie 2003 a respins cererea de constatare a perimării apelului declarat de către reclamante și totodată a respins și cererea de repunere pe rol a apelului, ca neîntemeiate.
Instanța a reținut în ceea ce privește cererea de perimare că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 248 C. proc. civ. pentru că judecarea apelului a fost suspendată.
Conform prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și în consecință suspendarea durează atâta timp cât există motivul pentru care s-a dispus suspendarea; aceasta nefiind cauzată deci de lipsa de stăruință a reclamantelor, ci de o cauză expres prevăzută de legiuitor [art. 250 alin. (1) C. proc. civ.].
în ceea ce privește cererea de repunere pe rol a apelului, instanța a constatat că și aceasta este neîntemeiată pentru că intimații nu au făcut dovada încetării cauzei, pentru care s-a dispus suspendarea.
împotriva acestei încheieri au declarat recurs pârâții B. și B.M.E., susținând că respingerea cererilor de repunere pe rol și de constatare a perimării, pronunțate de către instanța de apel, sunt nelegale pentru motivele prevăzute de pct. 9 și 10 ale art. 304 C. proc. civ.
La dosar au fost depuse o serie de acte noi de către recurenți pentru a dovedi că motivul suspendării apelului nu mai subzistă.
Criticile formulate în recurs sunt fondate în parte.
Astfel, prin actele noi depuse, recurenții au făcut dovada că motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării apelului, conform art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, nu mai subzistă, reclamanții efectuând procedura administrativă prevăzută de art. 23 din Legea nr. 10/2001, iar Primarul General al Primăriei Municipiului București, prin dispoziția nr. 2576 din 25 februarie 2004 respingând notificarea formulată de către reclamante.
în același sens a mai fost depus un alt act nou, respectiv sentința civilă nr. 2333 din 26 mai 2003 pronunțată de Judecătoria sectorului 5 care are mențiunea "definitivă și irevocabilă".
în consecință, întrucât motivul pentru care s-a dispus suspendarea judecării apelului nemai existând, cauza trebuia repusă pe rol și deci recursul este întemeiat pe acest aspect.
în ceea ce privește critica privind modul de soluționare a cererii de constatare a perimării cererii de apel, urmează a constata că este nefondată pentru că astfel cum se prevede în art. 250 alin. (1) C. proc. civ. "cursul perimării este suspendat cât timp dăinuiește suspendarea judecării, pronunțate de instanță în cazurile prevăzute de art. 244, precum și în alte cazuri prevăzute de lege", cum este cazul în speță, art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât suspendarea nu este cauzată de lipsa de stăruință a reclamantelor.
Astfel fiind, recursul a fost admis, a fost casată în parte încheierea în sensul că a fost admisă cererea de repunere a cauzei pe rol, și au fost menținute celelalte dispoziții ale încheierii.
← ICCJ. Decizia nr. 5339/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5208/2004. Civil → |
---|