ICCJ. Decizia nr. 5339/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunțată în dosarul nr. 3348/2001 Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanta G.D. moștenitoarea proprietarului tabular G.P., împotriva pârâtelor SC A. SA Deva și C. SA deva.
A anulat decizia nr. 24 din 7 februarie 2001 emisă de SC A. SA Deva (divizată ulterior în SC A. SA și SC C. SA) prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului și i s-a făcut oferta de despăgubiri pentru cota de 1 din imobil în baza Legii nr. 10/2001.
A dispus restituirea în natură către reclamantă a cotei de 1 din imobilul situat în Deva înscris în C.F. nr. 83 Deva nr. top 931, 932,933/1, imobil deținut de către pârâtele SC A. SA Deva și SC C. SA Deva.
A dispus disjungerea cererii reclamantei pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 (încheiat între SC A. SA Deva și SC B.C. SRL Deva) și a cererii de intervenție principală a SC B.C. SRL Deva pentru constatarea dreptului său de proprietate asupra unei părți din imobil și a declinat competența soluționării acestora în favoarea Judecătoriei Hunedoara.
A respins în rest acțiunea, respectiv restituirea imobilului în cotă de 1/1
A respins acțiunea față de pârâții Consiliul Local Deva și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice și Control Financiar de Stat Hunedoara.
într-un alt dosar nr. 5385/2001 Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 593 din 21 decembrie 2001, a admis în parte acțiunea formulată de către o altă moștenitoare a aceluiași proprietar tabular G.P. (și anume reclamanta M.R.M.) care a solicitat restituirea în natură a aceluiași imobil situat în Deva, deținut de pârâtele SC A. SA Deva și SC C. SA Deva (rezultate în urma divizării SC A. SA Deva).
A anulat decizia nr. 3 din 31 octombrie 2001 emisă de SC A. SA Deva, prin care s-a respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului și i s-a făcut oferta de despăgubiri pentru cota de 1 din imobil.
A dispus restituirea în natură către această reclamantă a cotei de 1 din imobil condiționat de returnarea de către aceasta a sumei de 124.874.520 lei reprezentând despăgubirea actualizată primită în baza Legii nr. 112/1995.
A disjuns cererea formulată de către reclamanți pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare -cumpărare nr. 6273 din 18 iulie 1997 dintre SC A. și SC B.C. SRL Deva și a declinat competența de soluționare a acestei cereri Judecătoriei Deva.
A respins în rest acțiunea reclamantei cu privire la restituirea imobilului în cotă de 1.
S-a reținut în esență de către instanță că reclamantele din cele două dosare sunt moștenitoare ale proprietarului tabular G.P. de la care imobilul a fost preluat abuziv de către stat prin naționalizare.
S-a mai reținut, că cele două moștenitoare au solicitat restituirea în natură a imobilului în baza prevederilor Legii nr. 112/1995 cererile fiindu-le respinse, dar acordându-li-se despăgubiri care au fost acceptate doar de reclamanta M.R.M.
După apariția Legii nr. 10/2001, reclamantele au notificat pârâtei SC A. SA Deva dorința lor de a li se restitui în natură imobilul.
Prin deciziile nr. 24 din 2 iulie și nr. 3 din 31 octombrie 2001 pârâta a respins aceste cereri pentru restituirea imobilului în natură făcând oferte pentru despăgubiri în cote de câte 1 pentru fiecare reclamantă.
Instanța de fond a apreciat, reținând că reclamantele au făcut dovada temeiniciei cererilor lor, că pârâta deținătoare a imobilului în mod nelegal a respins cererile de restituire în natură a imobilului și, anulând deciziile emise de către aceasta mai înainte menționate, a obligat-o să restituie în natură, în cote de 1, imobilul, fiecărei reclamante.
întrucât o parte din imobil se află în posesia SC B.C. SRL Deva care a și formulat cerere de intervenție în ambele dosare, iar reclamantele nu s-au adresat acestuia cu notificări, solicitând însă constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare invocat ca titlu, instanța a disjuns acest capăt de cerere precum și cererea de intervenție, declinând și competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Deva.
împotriva sentinței civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel T.R. (moștenitoarea reclamantei G.D.) pârâtele SC A. SA Deva și SC C. SA Deva și intervenienta SC B.C. SRL Deva.
împotriva sentinței civile nr. 593 din 21 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara au declarat apel aceiași pârâți și interveniente, invocând motive de nelegalitate și netemeinice.
Pe parcursul judecării apelurilor s-a dispus conexarea celor două dosare formate la instanța de apel, respectiv nr. 246/2002 și nr. 1118/2002, avându-se în vedere împrejurarea că ambele reclamante au solicitat în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 restituirea aceluiași imobil deținut de către aceeași pârâtă SC A. SA Deva.
De menționat că prin încheierea nr. 1694 din 24 aprilie 2002 Curtea Supremă de Justiție a dispus strămutarea judecării apelurilor de la Curtea de apel Alba Iulia la Curtea de apel Timișoara prin decizia civilă nr. 80 din 29 mai 2003, a respins ca nefondate apelurile declarate de către reclamanta T.R., pârâta C. SA Deva și intervenienta SC B.C. SRL Deva împotriva sentinței civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a luat act de renunțare la apel a pârâtei SC A. SA Deva împotriva aceleiași sentințe.
A respins ca nefondate apelurile declarate de către pârâtele SC C. SA și SC A. SA Deva și de intervenienta B.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 593 din 21 decembrie 2001 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.
A obligat pârâtele SC C. SA și SC A. SA Deva la plata către reclamanta M.R.M. a sumei de 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a considerat că legal și temeinic instanța de fond a restituit reclamantelor imobilului în cote de 1 fiecare, acestea rămânând în stare de indiviziune în conformitate cu dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care prevăd că " în cazul în care restituirea este cerută de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată sau se stabilește în cote părți ideale, potrivit dreptului comun".
Instanța de apel a mai apreciat de asemenea ca instanță de fond în mod corect a admis cererea reclamantei M.R.M. să i se restituie în natură cota parte din imobil întrucât art. 19 alin. (1) din Legea nr. 10/2001prevede această posibilitate pentru persoanele care au primit despăgubiri în condițiile Legii nr. 112/1995, cu obligația de a returna suma primită actualizată cu indicele de inflație, astfel cum a procedat instanța de fond.
Instanța de apel, conform art. 246 C. proc. civ., a luat act de renunțarea pârâtei SC A. la apelul împotriva sentinței civile nr. 472 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.
De menționat că pe parcursul judecării apelurilor, prin încheierea din 3 aprilie 2003, Curtea de apel Timișoara în baza art. 50 alin. (2) și (3) C. proc. civ. nu a încuviințat în principiu cererea de intervenție în interes propriu formulată de I.D., având în vedere că această cerere nu se poate face în apel și că nu a existat acordul celorlalte părți de a fi primită.
împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC A. SA Deva invocând prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ., solicitând modificarea deciziei și, pe fond, respingerea acțiunii formulate împotriva sa, ca nefondată.
Se susține că imobilul în litigiu a fost preluat de către stat cu titlu valabil în baza Decretului nr. 92/1950 și mai mult chiar el este cuprins în lista imobilelor care cad sub incidența prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și deci nu pot fi retrocedate în natură.
Se mai susține de către recurentă că imobilul a fost transformat total de la data naționalizării și în consecință, conform prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 nu mai poate fi retrocedat în natură.
Recurenta a depus la dosar adrese emanând de la Consiliul Local Deva, Consiliul Județean Hunedoara și Guvernul României.
Reclamanta -intimată M.R.M. a formulat o întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și a depus dovada că a restituit contravaloarea despăgubirilor încasată, reactualizată, precum și dovada că recurenta i-a predat amiabil spațiul în litigiu.
Recursul este nefondat.
Este de reținut că temeiul de drept al recursului este pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. care se referă la "nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare sau asupra unei dovezi administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii".
Din prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. rezultă că este vorba de un mijloc de apărare propus în condiții procedurale sau o dovadă administrată de către instanță.
în consecință, dacă mijlocul de apărare sau dovada, că în cazul în speță, nu a fost administrată critica nu se poate încadra în motivul de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C. proc. civ.
In speță adresele depuse în instanța de recurs, ca acte noi, nu au nici o relevanță juridică pentru că, ele nu fac dovada că imobilul în litigiu figurează pe listă în baza căruia Guvernul va emite o hotărâre conform prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
în consecință, în orice caz, condiția cumulativă a motivului de recurs prevăzut la pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., respectiv că dovada să fi fost hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, nu era îndeplinită.
în plus din chiar comportamentul recurentei care pe de o parte a renunțat la apel în ceea ce privește 1 din imobilul în litigiu restituit reclamantei T.R., consemnată de altfel și în dispozitivul hotărârii instanței de apel) și pe de altă parte a procedat chiar la predarea imobilului în litigiu unde își avea sediul, pe cale amiabilă, reclamantei T.R.(proces-verbal nr. 1712 din 10 mai 2004) dovedește fără dubiu că imobilul în litigiu, nu îndeplinește pentru a nu fi restituit în natură condiția prevăzută de art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 respectiv de "a fi necesar continuării activității de interes public".
împrejurările mai înainte arătate au dovedit că a fost posibilă mutarea activităților desfășurate de către recurentă în alt imobil și faptul că sediul recurentei care era în imobilul în litigiu nu era esențial pentru buna desfășurare a activităților de utilitate publică, acestea putându-se desfășura și într-o altă locație.
Față de cele mai înainte menționate analizarea celeilalte susțineri din recurs cu privire de asemenea la incidența în cauză a prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu mai au relevanță întrucât în cauză erau aplicabile la acea dată prevederile alin. (4) din art. 16 care au fost modificate ulterior prin O.U.G. nr. 184 din 12 decembrie 2002.
Referitor la critica privind aplicarea în cauză a prevederilor art. 18 lit. c) din Legea nr. 10/2001 urmează a constata că instanțele au apreciat corect că nu este vorba " de o transformare a imobilului întrucât el să fi devenit un imobil nou în raport cu cel preluat" ci s-a modificat doar compartimentarea inițială a casei, care a rămas un imobil având demisol, două etaje și mansardă, deci și această critică este nefondată, recurenta nefăcând nici o dovadă a afirmațiilor sale.
Privitor la critica mai înainte analizată urmează a mai reține că ea privește netemeinicia hotărârii, ori acest motiv de recurs nu mai există ca urmare a abrogării pct. 11 din art. 304 prin O.U.G. nr. 138/2000.
Astfel fiind, având în vedere considerentele mai înainte arătate și constatând netemeinicia tuturor motivelor de recurs, recursul a fost respins ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc. civ. recurenta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către intimata M.R.M. reprezentând contravaloare onorariu avocat și cheltuieli pentru transport.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5366/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5331/2004. Civil → |
|---|
