ICCJ. Decizia nr. 5761/2004. Civil
| Comentarii |
|
T.H. prin mandatar S.T. a solicitat obligarea pârâtului, în calitate de proprietar al imobilului situat în Brașov, la încheierea contractului de închiriere pentru locuința ce o deține în imobil, în temeiul art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, modificată prin Legea nr. 241/2001.
Se motivează acțiunea, prin aceea că prin hotărâre judecătorească irevocabilă titlul de proprietate al pârâtului a fost preferat titlului de proprietate al reclamanților obținut în condițiile Legii nr. 112/1995 și pe cale de consecință redevin chiriași în temeiul prevederilor legale citate.
Judecătoria Brașov prin sentința civilă nr. 7365 din 9 septembrie 2003 a respins acțiunea reclamanților.
Instanța a reținut că, în urma admiterii acțiunii în revendicare formulată de către pârât, contractele de vânzare-cumpărare în temeiul Legii nr. 112/1995 nu au fost "desființate implicit" așa cum susțin reclamanții, această noțiune nefiind recunoscută ca și cauză de neeficacitate a actului juridic civil.
Art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999 modificată, face referire expresă la titularii de contracte de vânzare-cumpărare desființate prin hotărâre judecătorească, ceea ce nu este cazul în speță. Instanța de fond reproșează reclamanților faptul că au cerut chiar ei desființarea propriilor contracte de vânzare-cumpărare.
Apelul declarat de reclamanți a fost admis de Curtea de Apel Brașov, prin decizia civilă nr. 118/Ap din 11 noiembrie 2003. Sentința judecătoriei a fost schimbată în sensul admiterii acțiunii și obligării pârâtului să încheie cu reclamanții contractele de închiriere, pentru locuințele în litigiu.
Instanța de apel a reținut că reclamanții, foști chiriași, au cumpărat locuința cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, însă prin hotărâre judecătorească rămasă irevocabilă s-a apreciat că titlul de proprietate al pârâtului este preferabil titlurilor de proprietate ale reclamanților, astfel că a fost admisă acțiunea în revendicare formulată de pârâtul din prezenta cauză. Așa fiind, titlul de proprietate al reclamanților nu mai are nici o eficiență juridică, deci poate fi asimilat contractelor considerate desființate. Prin analogie, reclamanții se află în situația reglementată de art. 6 din O.U.G. nr. 40/1995.
împotriva acestei hotărâri a declarat recurs T.S., prin mandatar S.T.. Au fost invocate ca motive de casare prevederile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
Pentru motivul I de recurs (art. 304 pct. 5) se arată în esență:
Acțiunea reclamanților a fost formulată împotriva pârâtului T.H. la 22 ianuarie 2003. Pârâtul a decedat la 19 mai 2003 și potrivit certificatului de moștenitor recurenta a fost declarată unică moștenitoare la data de 6 octombrie 2003. Curtea de Apel Brașov a obligat deci o persoană decedată, ceea ce conduce la nulitatea hotărârii.
Pentru motivul II de recurs (art. 304 pct. 9) se susține, în esență, că în speță nu sunt aplicabile prevederile art. 6 din O.U.G. nr. 40/1999, acestea fiind de o strictă interpretare. Or, reclamanților nu le-au fost anulate contractele de vânzare-cumpărare, condiție obligatorie pentru ca proprietarul să poată fi obligat să încheie contract de închiriere cu aceștia.
Recursul este fondat.
Pârâtul, proprietar al imobilului, a decedat pe parcursul desfășurării procesului. Acesta a avut un mandatar în persoana lui S.T. Indiferent dacă acesta a avut sau nu cunoștință, în faza de fond sau/și apel, la decesul pârâtului cert este că acesta a reprezentat o persoană decedată, care avea însă un moștenitor posesor al unui certificat de moștenitor din 6 octombrie 2003 notat în C.F., împrejurare necunoscută de instanță și nu din vina ei.
Potrivit art. 71 C. proc. civ. mandatul nu încetează prin moartea celui care l-a dat; mandatul dăinuiește până la retragerea lui de către moștenitori.
Acest text de lege trebuie interpretat prin raportare la art. 67, potrivit căruia părțile pot să exercite drepturile procesuale personal sau prin mandatar.
Din momentul decesului pârâtului, parte în proces devine recurenta moștenitoare care poate să-și exercite drepturile personal sau prin mandatar [art. 67 alin. (1)].
Pentru a vedea dacă mandatul dăinuiește (art. 71 teza 2) moștenitoarea trebuia să-și exprime punctul de vedere cu privire la mandatul dat de autorul său. Pentru aceasta trebuia însă introdusă în proces, ceea ce nu s-a făcut. Numai în situația în care moștenitoarea, introdusă în proces, nu retrăgea mandatul, acesta rămânea valabil. Or, prima condiție de introducere în cauză nu s-a îndeplinit.
în consecință, recursul declarat de pârâta T.S. a fost admis.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5757/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5758/2004. Civil → |
|---|
