ICCJ. Decizia nr. 5768/2004. Civil

Reclamantul F.D.C. a chemat în judecată pe pârâta U.C., solicitând să se dispună reîncredințarea minorului D., născut la 15 august 1995, către reclamant.

Prin sentința nr. 30 din 5 ianuarie 2004 Judecătoria Ploiești a respins acțiunea reclamantului.

Apelul declarat de reclamant împotriva acestei hotărâri a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 1449 din 5 mai 2004 de Curtea de Apel Ploiești.

împotriva acestei decizii reclamantul a formulat recurs la 18 mai 2004.

Din examinarea actelor dosarului rezultă că recurentului i-a fost comunicată hotărârea la 11 mai 2004.

Potrivit art. 301 C. proc. civ., termenul de recurs este de 15 zile de la data comunicării hotărârii, iar conform art. 303 același cod, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs.

Recurentul nu a respectat aceste prevederi legale deoarece, deși a declarat recursul în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., nu l-a motivat în termenul de 15 zile sus-precizat, ci abia la 14 octombrie 2004 și, totodată, l-a depus direct instanței de recurs.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 306 C. proc. civ., Curtea a constatat că recursul de față este nul.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5768/2004. Civil