ICCJ. Decizia nr. 5941/2004. Civil
| Comentarii |
|
La 18 decembrie 2003 s-a înregistrat pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție recursul în anulare declarat de Procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei civile nr. 870 din 27 iunie 2003 a Curții de apel Târgu-Mureș și a sentinței civile nr. 200 din 13 februarie 2003 a Tribunalului Harghita.
S-a susținut că cele două hotărâri judecătorești au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond, invocându-se ca temei în drept art. 330 pct. 2 C. proc. civ. în vigoare la data pronunțării lor.
Analizând calea extraordinară de atac formulată precum și dosarele atașate, Curtea Constată următoarele:
La 20 decembrie 2002, reclamanta S.M., agent procedural la Judecătoria Miercurea Ciuc, a chemat în judecată Tribunalul Harghita, ordonator secundar de credite, și Ministerul Justiției, ca ordonator principal de credite, pentru a fi obligați la plata sumei de 4.106.256 lei, reprezentând diferența dintre salariul lunar cuvenit, calculat la valoarea de referință sectorială prevăzută de art. 13 alin. (1) din Legea nr. 216/2001 și salariul efectiv încasat, pentru perioada 1 mai 2000 - 31 octombrie 2000, cu dobânda legală.
în motivarea acțiunii, încadrată în drept în dispozițiile art. 111 alin. (1) C. muncii, art. 1075 C. civ., O.U.G. nr. 134/1999, Legea nr. 76/2000, reclamanta a susținut că în mod eronat i s-a plătit un salariu neactualizat, în raport cu valoarea de referință sectorială de 1.140.800 lei, aplicabilă postului său, de personal auxiliar de specialitate.
Prin sentința civilă nr. 200 din 13 februarie 2003, Tribunalul Harghita a admis acțiunea astfel cum a fost formulată.
S-a reținut în motivarea soluției că O.U.G. nr. 134/1999 prevedea că începând cu luna septembrie 1999, salarizarea personalului din organele autorității judecătorești se va face pe baza valorii de referință sectorială prevăzută de Legea nr. 154/1998, pentru funcțiile de demnitate publică alese și numite. Iar prin Legea bugetului de stat pe anul 2000, Legea nr. 76/2000, începând cu luna mai 2000, valoarea de referință universală s-a stabilit la 1.840.800 lei, indicatorul de prioritate intersectorială fiind de 0,62.
Ca atare, la speță, valoarea de referință sectorială era de 1.140.800 lei, iar nu de 685.872 lei, cum greșit au calculat și plătit pârâții.
Sentința a rămas irevocabilă prin decizia nr. 870 din 27 iunie 2003 a Curții de apel Târgu-Mureș, care a respins ca nefondat recursul declarat de Ministerul Justiției, menționând motivarea instanței de fond.
Prin prezentul recurs în anulare se susține că ambele hotărâri sunt esențial nelegale, impunându-se casarea lor și pe fond respingerea acțiunii, cu motivarea că aplicabile erau alte acte normative decât cele invocate în acțiune și reținute de instanțe, și anume Legea nr. 50/1996, respectiv O.G. nr. 83/2000 pentru modificarea și completarea legii. Or, susține autorul recursului în anulare, art. 1 din O.G. nr. 83/2000 trebuia coroborat cu art. II teza 1, potrivit cu care "prevederile ordonanței se aplică în limita bugetelor aprobate Ministerului Justiției, Ministerului Public, Curții Supreme de Justiție și Curții de Conturi, după suplimentarea lor corespunzătoare". De aceea, având în vedere că O.G. nr. 83/2000 s-a aplicat abia de la 1 noiembrie 2000, după suplimentarea bugetului, este nelegală obligarea pârâților să recalculeze salariul pentru perioada 1 mai - 31 octombrie 2000.
Recursul în anulare este nefondat.
Salarizarea personalului din organele autorității judecătorești a fost reglementată prin Legea nr. 50/1996.
Prin Legea nr. 154/1998 privind sistemul de salarizare în sistemul bugetar și a stabilirii indemnizațiilor pentru persoane care ocupă funcții de demnitate publică a fost stabilit un nou sistem de stabilire a acestor drepturi, elementele sale principale fiind valoarea de referință universală, indicatorii de prioritate intersectorială și valoarea de referință sectorială.
în vederea corelării celor două acte normative, ținând seama de statutul Justiției de putere de stat, alături de puterea legiuitoare și cea executivă, s-a adoptat O.U.G. nr. 134/1999 privind unele măsuri referitoare la salarizarea magistraților și a celorlalte categorii de personal din organele autorității judecătorești, stabilindu-se aceeași valoare de referință sectorială cu cea prevăzută de Legea nr. 154/1998, începând cu luna septembrie 1999.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2000, Legea nr. 76 din 4 mai 2000, au fost modificate valoarea de referință universală și indicatorul cu prioritate intersectorială prevăzute în Legea nr. 154/1998, astfel încât, din mai 2000, valoarea de referință sectorială a devenit 1.140.800 lei, cum corect au reținut și instanțele.
De altfel, nici recursul în anulare nu contestă existența, reglementată de legiuitor, a principiului egalității valorilor de referință, consacrat încă o dată expres de O.G. nr. 83/2000, pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996.
Se susține însă că în virtutea art. IX din O.G. nr. 83/2000, aplicarea în practică a corelării indicelui de referință ar fi fost condiționată de suplimentarea bugetului pe anul 2000 pentru instituțiile la care se referă art. II.
Cu privire la această susținere, înalta Curte constată că deși textul art. IX este întocmai reprodus, acest lucru nu poate conduce la admiterea recursului în anulare, nefiind întrunită cerința încălcării esențiale a legii, impusă de art. 330 pct. 2 C. proc. civ.(text în prezent abrogat).
într-adevăr, ceea ce trebuie reținut din expunerea anterioară a evoluției legislative în materie de salarizare este voința legiuitorului de a restabili egalitatea, din acest punct de vedere, între persoanele care își desfășoară activitatea în cele trei autorități fundamentale ale unui stat de drept: puterea legiuitoare, cea judecătorească și cea executivă.
Principiul stabilit prin O.U.G. nr. 134/1999 este necontestat iar Legea bugetului de stat pe anul 2000, publicată în luna mai a aceluiași an a fixat și cuantumul valorii de referință aplicabil, astfel încât de la acea dată, pârâții aveau obligația să calculeze și să plătească potrivit noilor valori drepturile salariale.
Lipsa fondurilor alocate de la bugetul statului pentru punerea în aplicare a legii putea să determine, cum a și făcut-o, cel mult amânarea plății drepturilor cuvenite, dar în nici un caz negarea existenței acestora.
Pentru aceste considerente, recursul în anulare a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6056/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 6125/2004. Civil → |
|---|
