ICCJ. Decizia nr. 6174/2004. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1322 din 6 decembrie 2002 a Tribunalului Constanța, s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, I.A.M., I.M.I., I.S.I. și I.Ș.M., în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Local Eforie și orașul Eforie prin primar; s-a anulat dispoziția nr. 194 din 19 aprilie 2002 emisă de orașul Eforie prin primar și Consiliul Local Eforie în sensul obligării pârâților să restituie reclamanților terenul în suprafață de 627 mp, lotul nr. 321 situat în Eforie Nord, cu vecinii: la N - strada proiectată, la S - lotul nr. 322, la V - lotul nr. 326, la E - strada proiectată, lot identificat de expertul tehnic ing. M.E.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că pe terenul în litigiu cumpărat de autorii-reclamanților respectiv Ș.S. și Ș.A. la data de 14 februarie 1923 cu act autentic, cumpărătorii, în baza unui pact comisoriu cuprins în actul de vânzare-cumpărare, s-au obligat să construiască un imobil în faza de roșu și acoperit, în termen de 4 ani de la data autentificării actului (14 februarie 1923). Că, imobilul nu a putut fi edificat de cumpărători în termenul stipulat în actul de vânzare-cumpărare, deoarece prin intrarea în vigoare a Legii din 1938 privind zonele militarizate, în care se afla și orașul Eforie Nord, s-a interzis edificarea oricăror construcții particulare. în atare situație, contractul de vânzare-cumpărare menționat este valabil și în prezent, iar reclamanții au dreptul la restituirea în natură a terenului în litigiu.
Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 65 din 11 iunie 2003 a admis apelul declarat de Consiliul Local și Orașul Eforie prin primar, împotriva sentinței civile nr. 1322 din 6 decembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Constanța și a schimbat în tot sentința criticată în sensul respingerii ca nefondată a acțiunii formulată de reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că actul de vânzare-cumpărare din 14 februarie 1923 prin care autorii reclamanților au dobândit terenul în suprafață de 627 mp situat în Eforie Nord, este nul, de vreme ce cumpărătorii imobilului nu au respectat condiția stipulată prin pactul comisoriu inserat în contract în sensul de a construi casă de locuit pe terenul respectiv în termen de 4 ani din momentul autentificării actului. Că, în atare situație dreptul de proprietate al autorilor reclamanților cu privire la terenul în litigiu a fost desființat de drept și nu poate fi transmis reclamanților.
S-a mai reținut și faptul că, în speță sunt incidente prevederile Decretului nr. 712/1966 cu privire la terenul în litigiu, însă la data preluării terenului de către stat, terenul nu mai aparținea cumpărătorilor deoarece a intervenit rezilierea de drept a contractului de vânzare-cumpărare din 14 februarie 1923.
împotriva deciziei civile mai sus menționată au declarat recurs reclamanții: I.I., I.A.M., I.S.I. și I.Ș.M., criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., deoarece:
- Greșit instanța de apel a reținut că titlul de proprietate al autorilor reclamanților a fost desființat ca efect al pactului comisoriu intervenit prin neîndeplinirea obligației de a construi pe terenul cumpărat, de vreme, ce s-a făcut dovada imposibilității obiective (război, etc.) de a se putea construi pe terenul respectiv, în termen de 4 ani, din momentul autentificării actului de vânzare-cumpărare.
- Instanța de apel a încălcat dispozițiile legii civile privind rezoluțiunea contractelor, considerând că proprietarii terenului în litigiu au pierdut dreptul de proprietate asupra terenului lor ca urmare a rezilierii de drept a actului de vânzare-cumpărare din 1923, și nu în conformitate cu prevederile Decretului nr. 712/1966 cum în realitate s-a întâmplat.
Recursul nu este fondat.
Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesiunea bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituirea acestuia de la persoana ce îl deține fără drept.
Reclamantul trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regula actori incubit - probatio înscrisă în art. 1169 C. civ., se aplică și în această materie.
Obiectul litigiului îl constituie revendicarea de către reclamanții I.I., I.A.M., I.S.I., I.Ș.M. a terenului în suprafață de 627 mp situat în Eforie Nord.
Terenul mai sus menționat a fost cumpărat de Ș.S. și A., autorii reclamanților, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2725 din 14 februarie 1923.
Actul de vânzare-cumpărare din 14 februarie 1923 a inserat în conținutul său clauza de rezoluțiune, pactul comisoriu, care atrage nulitatea actului pentru nerespectarea termenului de 4 ani în care cumpărătorii trebuiau să edifice o construcție.
Prin urmare, nerealizare condiției, indiferent de natura fortuită sau conduita culpabilă a cumpărătorilor conduce potrivit voinței exprimate a părților, la rezilierea deplin drept a contractului de vânzare, fără somație fără judecată și fără punere în întârziere, potrivit art. 969 C. civ.
Părțile contractului de vânzare-cumpărare din 14 februarie 1923 nu au făcut distincție între cauzele culpabile sau fortuite, ci au consimțit doar la nerespectarea sau neexecutarea obligației de a construi, situație în care se produce rezilierea deplin drept a contractului.
Prin derogare de la prevederile art. 1021 C. civ., care consacră caracterul juridic al rezoluțiunii, părțile pot înscrie în convenția lor clauze exprese privind rezoluțiunea contractului pentru nerespectarea sau neexecutarea de obligații, denumite pacte comisorii care urmăresc să reducă sau să înlăture rolul instanțelor judecătorești în pronunțarea rezoluțiunii contractelor.
Inserarea pactului comisoriu de către părțile contractului de vânzare-cumpărare din 14 februarie 1923 în sensul construirii de către cumpărători pe terenul în suprafață de 627 mp, în termen de 4 ani din momentul autentificării actului de vânzare, are ca efect desființarea necondiționată a actului, de îndată ce a expirat termenul de executare fără ca obligația să fi fost adusă la îndeplinire.
Deci contractul de vânzare din 14 februarie 1923 este nul de drept pentru nerespectarea pactului comisoriu inserat în contract.
De altfel, începând cu anul 1950, autorul Ș.S. nu mai figurează în registrul agricol cu terenul în litigiu, adresa nr. 810 din 9 august 1999, emisă de orașul Eforie. Așa se face că terenul în litigiu a trecut în proprietatea statului, în conformitate cu prevederile Decretului nr. 712/1966, dată când foștii cumpărători ai terenului în litigiu nu mai erau proprietari.
Prin urmare, dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu a fost desființat de drept și pe cale de consecință reclamanții nu au făcut dovada calității lor de proprietari cu privire la terenul în litigiu;
Autorii, reclamanților au rămas fără vreun drept de proprietate asupra terenului în litigiu, deoarece dreptul lor s-a desființat cu efect retroactiv prin operarea condiției rezolutorii (pact comisoriu) prevăzută în actul de vânzare.
Cum reclamanții nu au făcut dovada calității lor de proprietari cu privire la terenul în litigiu, instanța de apel în mod judicios a schimbat în tot sentința instanței de fond, în urma soluționării apelului în sensul respingerii acțiunii în revendicare formulată de reclamanți.
Pentru toate aceste considerente, înalta Curte, reține că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct.9 C. proc. civ. și în consecință a fost respins ca nefondat recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 65 din 11 iunie 2003 a Curții de Apel Constanța.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6126/2004. Civil | ICCJ. Decizia nr. 5876/2004. Civil → |
|---|
