ICCJ. Decizia nr. 922/2004. Civil. Constatare nulitate absoluta contract vânzare-cumparare autentificat; evacuare. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ
Decizia nr. 922/2004
Dosar nr. 2764/2003
Şedinţa publică din 4 februarie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 24 martie 2000, reclamanta T.C. a solicitat constatarea nulităţii contractului autentic de vânzare-cumpărare a garsonierei, situată în Râmnicu-Vâlcea str. Rapsodiei, încheiat la 29 februarie 2000 între pârâţii N.I. (fostul soţ al reclamantei, de care a divorţat la 6 iunie 1997) şi N.G.D. (cea de-a doua soţie a pârâtului) în calitate de vânzători şi B.A.M., în calitate de cumpărători.
S-a solicitat repunerea părţilor în situaţia anterioară şi evacuarea pârâtei B.A.M. din imobil.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că imobilul a fost dobândit în perioada căsătoriei sale cu pârâtul N.I., la partajarea bunurilor comune i-a fost atribuit reclamantei prin sentinţa civilă nr. 784 din 29 februarie 2000, soluţie confirmată prin Decizia civilă nr. 315 din 11 februarie 2000 şi în acest interval pârâtul a vândut-o lui B.A.M., iar în instanţa de recurs imobilul s-a atribuit pârâtului prin Decizia civilă nr. 2459 din 14 septembrie 2000.
Acţiunea reclamantei T.C. a fost soluţionată prin sentinţa civilă nr. 10.978 din 22 februarie 2000 a Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, în sensul respingerii acţiunii, reţinându-se că vânzarea de către un coindivizar a întregului bun nu este lovită de nulitate, ea este doar inopozabilă celorlalţi coindivizari până la stabilirea loturilor ca urmare a ieşirii din indiviziune.
Tribunalul Vâlcea, prin Decizia civilă nr. 328 din 11 martie 2002 a admis apelul reclamantei şi, pe fond, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare a garsonierei, a repus părţile în situaţia anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi a dispus evacuarea pârâtei.
Soluţia a fost menţinută de Curtea de Apel Piteşti prin Decizia civilă nr. 1027 din 28 mai 2002.
Pentru a decide în acest sens, instanţele de apel şi recurs au reţinut că nulitatea absolută a contractului se justifică a fi constatată nu numai datorită existenţei unei cauze ilicite în momentul încheierii convenţiei şi a fraudării drepturilor reclamantei, dar şi prin nerespectarea dispoziţiilor art. 35 alin. (2) teza II-a C. fam., conform cărora pârâtul nu putea înstrăina imobilul decât cu consimţământul expres al reclamantei.
Împotriva deciziilor pronunţate în apel şi recurs, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie a introdus recurs în anulare, susţinând că au fost pronunţate cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o soluţionare greşită a cauzei pe fond. Au fost invocate prevederile art. 330 pct. 2 C. proc. civ.
În motivarea recursului în anulare se arată că potrivit prevederilor art. 786 C. civ., aplicabile şi partajului bunurilor comune, împărţirea are caracter declarativ, efectele acesteia retroactivează până la data desfacerii căsătoriei, aşadar pârâtul, căruia i s-a atribuit cu caracter irevocabil garsoniera, se consideră că a fost proprietarul exclusiv al imobilului începând cu data desfacerii căsătoriei, deci putea dispune de bun prin vânzare.
La data introducerii acţiunii în constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, moment situat anterior partajului, reclamanta nu putea invoca un drept de proprietate exclusivă asupra garsonierei, ea fiind codevălmaşe cu pârâtul N.I. Ea avea la îndemână doar acţiunea de partaj şi nu acţiunea în revendicare, care este inadmisibilă.
Din examinarea criticilor formulate prin recursul în anulare în raport de actele şi lucrările dosarelor se constată netemeinicia acestora.
Cu referire la caracterul declarativ al împărţelii bunurilor comune, prevăzute de art. 786 C. civ., în materia partajului succesoral, aplicabil şi sistării comunităţii de bunuri reglementat de C. fam., el poate servi ca argument în favoarea reclamantei şi nu în beneficiu pârâtului N.I., cum se susţine în motivarea recursului în anulare.
Reclamanta T.C. a obţinut prin sentinţa civilă nr. 784 din 3 februarie 1998 atribuirea garsonierei în acţiunea de împărţire a bunurilor comune, introdusă după divorţul pronunţat la 6 iunie 1997.
Soluţia primei instanţe a fost menţinută în apel, prin Decizia civilă nr. 315 din 11 februarie 2000. Această decizie este definitivă şi constituie titlu executoriu din coroborarea prevederilor art. 374 alin. (1) cu art. 376 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce conferă reclamantei calitatea de proprietară exclusivă a garsonierei de la data pronunţării deciziei, 11 februarie 2000 şi în favoarea ei optează caracterul declarativ al partajului pentru că ea a devenit de la acea dată, singura proprietară.
După 18 zile de la pronunţarea acestei decizii, pârâtul a vândut garsoniera asupra căreia nu mai avea nici un drept, iar atribuirea în favoarea lui, obţinută ulterior nu modifică constatarea deja enunţată.
Pe de altă parte, deşi caracterul declarativ al partajului este recunoscut şi împărţelii bunurilor comune, aceasta din urmă prezintă particularitatea existenţei unei reglementări speciale care înscrie interdicţia codevălmaşului de a înstrăina un imobil dacă nu are consimţământul expres al celuilalt codevălmaş, prevăzută în art. 35 alin. (2) teza II C. fam., interdicţie inexistentă de coproprietate.
Vânzarea încheiată de pârât la 29 februarie 2000, după atribuirea cu caracter definitiv a bunului în favoarea reclamantei, încalcă dispoziţiile legale invocate, la care se adaugă mijloacele frauduloase folosite de pârât pentru a induce în eroare şi a obţine un extras de carte funciară, fără de care nu ar fi putut, împreună cu a doua soţie, să înstrăineze garsoniera prin vânzare.
Reţinând că recursul în anulare este nefondat, urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva deciziei civile nr. 1027 din 28 mai 2002 a Curţii de Apel Piteşti, secţia civilă şi a deciziei nr. 328 din 11 martie 2002 a Tribunalului Vâlcea, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 februarie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 938/2004. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 923/2004. Civil. Litigiu de munca - Legea... → |
|---|
