ICCJ. Decizia nr. 10266/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr.10266
Dosar nr.8102/200.
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La 26 iunie 2003 B.M. a introdus acţiune civilă prin care a solicitat obligarea:
- Comisiei comunale Boldeşti-Scăieni pentru aplicarea Legii fondului funciar să o pună în posesia terenului în suprafaţă de 0,25 ha situat în punctul „Gura Pădurii";
- Primarului comunei Boldeşti-Scăieni la plata de daune cominatorii până la data punerii efective în posesie;
- Comisiei Judeţene Prahova pentru aplicarea Legii fondului funciar să emită titlu de proprietate asupra aceluiaşi teren.
Cu privire la identificarea terenului reclamanta a arătat în motivarea acţiunii că rezultă din procesul verbal nr. 334 din 29 martie 1961 întocmit în temeiul Decretului nr. 115/1959.
Acţiunea civilă de mai sus a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti.
Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova secţia civilă, iar recursul declarat de aceeaşi reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti secţia civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanţele au reţinut ca situaţie de fapt că autorul reclamantei, defunctul B.D., a fost proprietarul unui teren în suprafaţă de 0,25 ha situat în punctul „Gura Pădurii", teren care a fost preluat de stat în baza Decretului nr. 115/1959, iar în aplicarea succesivă a legilor nr. 18/1991 şi nr. 1/2000 reclamantei i-a fost restituit dreptul de proprietate pentru acest teren, mai întâi prin acordarea de acţiuni la SC R. SA Valea Călugărească (Decizia nr. 265/1992/1993) şi apoi prin punerea efectivă în posesie (proces verbal nr. 432 din 30 iunie 2003) şi eliberarea titlului de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 asupra unui teren păşune în suprafaţă de 2531 mp situat în perimetrul SC R. SA Valea Călugărească pe un alt amplasament decât cel al terenului preluat de stat de la autorul reclamantei.
Au mai constatat instanţele că acţiunea introdusă de reclamantă este consecinţa nemulţumirii sale referitoare la amplasamentul terenului atribuit, urmărind prin această acţiune să fie pusă în posesie pe vechiul amplasament al terenului din punctul „Gura Pădurii".
În raport cu starea de fapt descrisă, instanţele au hotărât că, potrivit prevederilor art. 36 din forma iniţială a Legii nr. 18/1991 devenit art. 37 în urma republicării legii şi prevederilor art. 8 din Legea nr. 1/2000, în mod legal au fost acordate reclamantei acţiuni la SC R. SA Valea Călugărească, iar restituirea în natură s-a făcut corect pe un alt amplasament din perimetrul acelei societăţi şi nu pe vechiul amplasament.
În fine, instanţele au mai statuat că exced acestui proces susţinerile reclamantei referitoare la încălcarea legii cu prilejul întocmirii procesului verbal de punere în posesie nr. 432/2000 şi emiterii titlului de proprietate nr. 100/2003, neputându-se dispune punerea în posesie pe vechiul amplasament atât timp cât reclamanta nu a cerut anularea celor două acte menţionate.
Pe cale de acţiune civilă separată, aceeaşi reclamantă B.M. a chemat în judecată pe pârâtele Comisia Judeţeană Prahova şi Comisia locală Boldeşti-Scăieni pentru aplicarea Legii fondului funciar solicitând constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 emis de prima pârâtă cu motivarea că nu s-a respectat vechiul amplasament al terenului preluat de stat de la autorul reclamantei din punctul „Grajduri Gura Pădurii" în suprafaţă de 2500 mp arabil.
Acţiunea cu acest obiect a fost respinsă ca nefondată prin sentinţa civilă nr. 5412 din 30 iunie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, iar apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 16 din 12 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova.
Hotărârile de mai sus au fost modificate în tot de către Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, în urma admiterii recursului declarat de reclamantă prin Decizia nr. 707 din 3 mai 2005.
Judecând fondul pricinii, prin aceeaşi decizie instanţa de recurs a admis acţiunea introdusă de reclamantă, a anulat titlul de proprietate nr. 100 din 17 iulie 2003 şi a dispus emiterea unui nou titlu de proprietate pentru suprafaţa de 2500 mp pe vechiul amplasament, obligând comisiile pârâte în acest sens.
În considerentele celei din urmă hotărâri se arată că terenul preluat de stat de la autorul reclamantei avea suprafaţa de 2500 mp, era situat în punctul denumit popular „Gura Pădurii", s-a aflat după preluare în patrimoniul G. Boldeşti, că în anul 2000 reprezentanţii primăriei au delimitat şi măsurat terenul prevăzut în amplasament, predându-l efectiv reclamantei, care l-a cultivat şi a cules roadele netulburată de nimeni până în anul 2002, când reprezentanţii primăriei i-au interzis nejustificat reclamantei să folosească terenul şi au emis procesul-verbal de punere în posesie nr. 432 din 30 iunie 2003, care nu poartă semnătura reclamantei, prezentând ştersături şi modificări vizibile.
Coroborând cele de mai sus cu constatarea făcută prin expertiză tehnică, potrivit căreia terenul este liber şi nu a fost atribuit altei persoane, instanţa a conchis că nu există temeiuri care să împiedice reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei pe vechiul amplasament al terenului, astfel încât a hotărât în modul mai sus arătat.
La 4 iunie 2005 B.M. a formulat cerere de revizuire solicitând anularea deciziei nr. 717 din 6 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă susţinând că este potrivnică deciziei nr. 707 din 3 mai 2005 pronunţată de aceeaşi curte de apel.
Revizuenta a expediat parţial un exemplar din cererea de revizuire către Curtea de Apel Ploieşti şi un exemplar identic către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
La Curtea de Apel Ploieşti cererea de revizuire a fost înregistrată la data de 7 iunie 2005, formând obiectul dosarului nr. 5730/2005, în care secţia civilă a acestei instanţe a pronunţat Decizia nr. 966 din 25 iulie 2005, prin care, constatând că revizuirea are ca fundament cazul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., iar instanţa mai mare în grad celei care a dat hotărârile pretins potrivnice este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a declinat competenţa soluţionării cererii de revizuire în favoarea instanţei supreme, la care pricina a format dosarul nr. 10918/2005.
Celălalt exemplar din aceeaşi cerere de revizuire, expediat direct către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a fost primit la această instanţă la data de 8 iunie 2005 şi a fost format dosarul nr. 8102/2005.
În Şedinţa publică din 17 noiembrie 2005 dosarele au fost conexate sub nr. 8102/2005, constatându-se că reprezintă una şi aceeaşi pricină.
Cererea de revizuire este întemeiată.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. este caz de revizuire dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade diferite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Fundamentul acestui motiv de revizuire îl reprezintă instituţia puterii lucrului judecat.
În pricinile care au făcut obiectul celor două judecăţi există identitate de părţi şi de calităţi procesuale, revizuenta B.M. fiind reclamantă, iar intimatele comisii fiind pârâte.
Există de asemenea şi identitate de cauză, constând în modul de aplicare a prevederilor Legii 18/1991 şi Legii nr. 1/2000 referitoare la amplasamentele terenurilor pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate.
Între aceste cauze există numai aparent o lipsă de identitate a obiectului cauzei, în una din ele cerându-se punerea în posesie pe vechiul amplasament al terenului pentru care s-a reconstituit dreptul de proprietate, iar în cealaltă solicitându-se anularea titlului de proprietate prin care reclamantei, îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate asupra aceluiaşi teren preluat de stat de la autorul său, i-a fost atribuit un teren echivalent ca suprafaţă, dar diferit ca amplasament.
Identitatea de obiect nu presupune în mod neapărat ca obiectul să fie formulat în ambele acţiuni în acelaşi mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestora să rezulte că scopul final urmărit de parte este acelaşi în ambele acţiuni, ceea ce este cazul în speţă, revizuenta, reclamantă în cauzele examinate, urmărind ca finalitatea proceselor pornite să consacre dreptul său de a i se reconstitui proprietatea pe vechiul amplasament al terenului preluat de stat.
Prin prisma celor mai sus arătate rezultă că în cauzele cercetate există tripla identitate de părţi, cauză şi obiect cerută de art. 1201 C. civ.
Hotărârile sunt şi vădit potrivnice.
Astfel, în una din cauze, anume cea soluţionată irevocabil prima la 3 mai 2005 s-a statuat în esenţă că este nu numai posibilă, ci şi obligatorie reconstituirea dreptului de proprietate al revizuentei pe vechiul amplasament, ceea ce a determinat anularea titlului de proprietate, în timp ce în secunda cauză, soluţionată irevocabil ulterior la 6 mai 2005, s-a statuat contrariul, în sensul că nu este legală punerea reclamantei în posesia terenului pe vechiul amplasament şi că în mod corect ar fi fost pusă în posesie pe un alt amplasament prin actele emise în aplicarea legilor fondului funciar (proces-verbal de punere în posesie şi titlu de proprietate).
Ori, autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. are la bază regula potrivit căreia o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată şi că o constatare făcută într-o hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, aceasta în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei.
Deci principiul autorităţii de lucru judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi fiind purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile între două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi sau constatările făcute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară dată în alt proces.
În fine, deşi la data celei de a doua judecăţi (6 mai 2005), când a rămas irevocabilă hotărârea de primă instanţă prin care s-a statuat în sensul legalităţii atribuirii către revizuentă a unui alt teren decât cel efectiv preluat de stat, exista cu autoritate de lucru judecat hotărârea anterioară din 3 mai 2005, prin care s-a dispus anularea titlului de proprietate şi obligarea intimatelor la eliberarea unui nou titlu de proprietate pentru acelaşi teren, dar pe vechiul amplasament, nu a fost invocată în faţa celei de a doua instanţe autoritatea lucrului judecat dată de hotărârea pronunţată anterior în primul proces.
În concluzie, sentinţa civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti, rămasă definitivă la 13 ianuarie 2005 şi irevocabilă prin Decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, este potrivnică deciziei nr. 707 din 3 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă, şi încalcă autoritatea lucrului judecat dată de cea din urmă.
Ca urmare, pentru cele astfel stabilite şi potrivit dispoziţiilor art. 327 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire va fi încuviinţată, iar hotărârea atacată va fi anulată
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite cererea de revizuire introdusă de revizuenta B.M. şi anulează sentinţa civilă nr. 2375 din 17 martie 2004 pronunţată de Judecătoria Ploieşti rămasă definitivă prin Decizia civilă nr. 19 din 13 ianuarie 2005 pronunţată de Tribunalul Prahova şi irevocabilă prin Decizia nr. 717 din 6 mai 2005 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia civilă.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10199/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 10191/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
