ICCJ. Decizia nr. 10400/2005. Civil
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10400
Dosar nr. 1910/200.
Şedinţa publică din 9 decembrie 2005
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin notificarea nr. 55 din 26 iunie 2001 întocmită în baza Legii nr. 10/2001 şi adresată SC M. Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, numitul J.V.E. a solicitat „restituirea în natură sau în echivalent" a terenului în suprafaţă de 3427 mp situat în locul numit „La Răchiţi" din comuna Viişoara, sat Bistriţa, judeţul Neamţ.
Prin Decizia nr. 241 din 24 august 2001 SC M. Piatra Neamţ a respins solicitarea formulată pe cale de notificare de J.V.E. cu motivarea că societatea are pe raza comunei Viişoara, în proprietate, suprafaţa de 13.404,3 mp teren pe care se află edificate construcţii şi anexe, că acest teren a fost cumpărat de la Statul Român prin F.P.S. şi F.P.P., societatea fiind privatizată şi că petentul nu a ataşat la notificare nici un înscris doveditor al dreptului de proprietate, astfel că nu se cunoaşte unde se găseşte suprafaţa de teren pretinsă.
La data de 3 octombrie 2001 J.V.E. a contestat în justiţie Decizia emisă de SC M. SA Piatra Neamţ şi a solicitat anularea actului şi restituirea în natură sau acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul în suprafaţă de 3427 mp situat la punctul numit „La Răchiţi" în localitatea Bistriţa, comuna Viişoara, judeţul Neamţ, teren din care 2570 mp a fost cumpărat de reclamant de la unchiul său, J.G.S., iar 857 mp teren a fost moştenit de la tatăl său, J.G.V.
Din înscrisul aflat la fila 28 şi din încheierea de la data de 18 octombrie 2001 (Fila 38 dosar Tribunal Neamţ) rezultă că pârâta SC M. SA Piatra Neamţ a chemat în garanţie fostul Fond al Proprietăţii de Stat pentru ca în cazul în care va cădea în pretenţii, chematul în garanţie să „fie obligat la despăgubiri cu suma respectivă". Este de observat că, din cercetarea actelor dosarului, nu se mai găseşte ataşată cererea de chemare în garanţie pe care pârâta a înregistrat-o sub nr. 3905 din 10 octombrie 2001.
La 21 martie 2002 reclamantul J.V.E. a chemat în judecată şi pe pârâta Primăria Viişoara, judeţul Neamţ, cu motivarea că, potrivit dovezilor administrate până la acea dată, o parte din terenul revendicat ar fi deţinut şi de această pârâtă.
La data de 8 mai 2002 (fila 147 dosar tribunal) reclamantul J.V.E. a formulat o precizare de acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu Primăria comunei Viişoara, să se constate că nu au fost respectate dispoziţiile Decretului de expropriere nr. 34/1966 şi că, în orice caz, această pârâtă deţine o suprafaţă de 5000 mp teren ce nu i-ar fi fost atribuită prin respectivul decret.
La aceeaşi dată (fila 148 dosar tribunal) reclamantul a cerut instanţei să pronunţe „o hotărâre privind revizuirea certificatului de atestare al SC M. SA seria MO 3 nr. 0788" pe motiv că această societate comercială deţine în incintă o suprafaţă totală de teren de 18.027,60 mp, iar nu 13.404,30 mp cât este înscris în act.
Investit cu soluţionarea cauzei, Tribunalul Neamţ, secţia civilă, prin sentinţa nr. 272/c din 23 septembrie 2002, a respins acţiunea reclamantului J.V.E., reţinând, în esenţă, următoarele: pârâta SC M. Piatra Neamţ este o societate cu capital privat în baza contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 289 din 19 iunie 1995; terenul în suprafaţă de 3427 mp solicitat de reclamant, face parte dintr-un teren în suprafaţă de 13.044 mp situat în satul Bistriţa pentru care societatea pârâtă are atestat dreptul de proprietate prin certificatul seria MO 3 nr. 0788 şi este inclus în capitalul social, devenind proprietate privată; terenul pretins de reclamant a fost expropriat prin Decretul nr. 34 din 1 februarie 1966, o parte din proprietari primind despăgubiri; reclamantul se află în situaţia prevăzută de art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul că era îndreptăţit să notifice A.P.A.P.S., competentă să decidă.
Curtea de Apel Bacău, secţia civilă, prin Decizia nr. 93 din 18 decembrie 2002, a admis apelul declarat de reclamant, a schimbat, în totalitate, sentinţa Tribunalului Neamţ, a admis acţiunea şi a anulat Decizia emisă de pârâta SC M. SA Piatra Neamţ.
Instanţa de apel a obligat A.P.A.P.S. să acorde reclamantului măsurile reparatorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru suprafaţa de 2363 mp teren deţinut de SC M. Piatra Neamţ, privatizată prin contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 289 din 19 iunie 1995.
Aceeaşi instanţă a obligat pe pârâta Primăria comunei Viişoara, judeţul Neamţ, să restituie în natură reclamantului suprafaţa de 1365 mp teren situat în comuna Viişoara, judeţul Neamţ, situat la locul numit „La Răchiţi" având vecinătăţile şi configuraţia delimitată în schiţa anexă la raportul de expertiză tehnică (fila 193 dosar Tribunalul Neamţ).
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că pârâta SC M. SA Piatra Neamţ este o societate privată prin cumpărarea de acţiuni, reprezentând 70% din capitolul social, de la fostul F.P.S., iar pentru întreaga suprafaţă de 13.404,3 mp teren pe care pârâta îl deţine în comuna Viişoara a dobândit anterior certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria MO 3 nr. 0788; faţă de această situaţie, instanţă a constatat că sunt incidente prevederile art. 2, art. 9 şi art. 10 din Legea nr. 10/2001, reclamantul fiind îndreptăţit să i se restituie în natură o parte din teren, aflată în afara perimetrului societăţii, parte care este liberă de construcţii „şi se află în patrimoniul Primăriei comunei Viişoara"; pentru diferenţa de teren dintre aceea expropriată în 1966 şi aceea restituită în natură, reclamantul este îndreptăţit la măsuri reparatorii în echivalent şi „nu are relevanţă faptul că notificarea nu a fost adresată A.P.A.P.S., astfel cum prevede art. 27 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, atâta vreme cât unitatea deţinătoare nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce-i reveneau potrivit art. 25 din aceeaşi lege" iar „legitimarea procesuală pasivă a A.P.A.P.S. nu decurge din obligaţia sa de garanţie pentru evicţiune în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, ci în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text în baza căruia A.P.A.P.S. are obligaţia de a stabili valoarea şi modalitatea măsurilor reparatorii".
Împotriva deciziei dată în apel, în termen legal au declarat recurs reclamantul J.V.V., pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun (fostă Primăria Viişoara), judeţul Neamţ şi chemata în garanţie A.P.A.P.S.
În motivarea recursului reclamantul J.V.E. a invocat următoarele motive de casare: greşit s-a dispus restituirea în natură numai a suprafeţei de 1065 mp teren, întrucât este posibilă restituirea terenului în suprafaţă de 2685 mp deţinut abuziv de pârâta SC M. SA Piatra Neamţ, teren pe care se află doar o magazie de 55 mp; deşi recurentul-reclamant a formulat în acest sens obiecţiuni la raportul de expertiză tehnică, eronat acestea au fost respinse; fără temei s-a reţinut că reclamantul a fost despăgubit prin Decretul nr. 34/1966, mai mult actul normativ nu a fost publicat şi de existenţa acestuia recurentul a aflat în cursul litigiului; cu referire la exproprierea ce ar fi operat în anul 1947 pentru o porţiune de teren ce ar fi fost atribuită la CFR, recurentul a făcut menţiunea că nu revendică această suprafaţă de teren întrucât ea se găseşte în afara perimetrului SC M. SA Piatra Neamţ; greşit instanţa de apel a făcut aplicaţiunea prevederilor art. 27 din Legea 10/2001, iar exproprierea nu şi-a atins scopul.
În dezvoltarea recursului pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, a reproşat instanţei de apel că a făcut o confuzie între terenurile expropriate în anul 1947 şi cele expropriate prin Decretul nr. 34/1966; este cu neputinţă ca primăria să restituie reclamantului suprafaţa de 1.065 mp, deoarece este un teren de care nu poate să dispună bunul făcând parte din domeniul public al Statului şi aflat în administrarea S.N.C.F.R.
Prin precizările efectuate în recurs (filele 48-49) pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, a arătat următoarele: terenul expropriat nu a fost utilizat conform scopului urmărit la expropriere, iar terenul „deţinut de SC M. SRL Piatra Neamţ excede suprafeţei pentru care a fost emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului seria MO 3 nr. 0788"; suprafaţa de 1065 mp teren în privinţa căreia primăria a fost obligată să o restituie reclamantului nu face parte din domeniul public sau privat al comunei, ci este teren aferent Staţiei Bistriţa, Neamţ aşa cum rezultă din adresa nr. 2/6/2004 a Regionalei de Căi Ferate Iaşi.
În motivarea recursului chemata în garanţie A.P.A.P.S. a susţinut următoarele motive de casare: pârâta SC M. SA nu s-a conformat dispoziţiilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, însă aceasta nu este un argument pentru aplicarea greşită a prevederilor art. 27 din aceeaşi lege; obligarea recurentei la măsuri reparatorii pentru suprafaţa de 2.363 mp teren deţinut de pârâta SC M. SA este nelegală pentru faptul că recurenta, prin contractul nr. 289/1995, a vândut acţiuni reprezentând 70% din capitalul social al societăţii, iar nu active, astfel că nu poate fi chemată în garanţie decât proporţional cu procentul de acţiuni vândute; societatea pârâtă nu a devenit proprietară a terenurilor şi clădirilor din patrimoniul său în temeiul contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 289 din 19 iunie 1995, ci în baza art. 20 din Legea nr. 15/1990; instanţele au ignorat principiul înscris în art. 7 şi art. 9 din Legea nr. 10/2001 potrivit cu care restituirea imobilelor preluate abuziv se face, de regulă, în natură.
Recursurile sunt fondate, în limitele şi pentru considerentele care succed:
În litigiul de faţă reclamantul J.V.E. a solicitat restituirea în natură ori acordarea de alte măsuri reparatorii, în condiţiile Legii nr. 10/2001, pentru terenul în suprafaţă totală de 3427 mp situat în locul numit „La Răchiţi", din comuna Viişoara, sat Bistriţa, judeţul Neamţ. Reclamantul a susţinut că acest teren a fost dobândit în proprietate astfel: a) 2570 mp, prin cumpărare, de la unchiul său, J.G.S., la data de 29 august 1961, vânzarea-cumpărarea fiind constatată pe cale judecătorească prin sentinţa civilă nr. 6973 din 15 octombrie 2001; b) 857 mp, suprafaţă de teren dobândită de reclamant, prin succesiune legală, de la tatăl său J.G.V., care, la rându-i, dobândise prin cumpărare de la J.G. suprafaţa de 1790 mp conform actului autentificat sub nr. 1439 din 13 august 1932 de fostul Tribunal Neamţ, secţia I-a (fila 15 dosar tribunal).
Din adresa nr. 4538 din 16 septembrie 1963 a Î.F. Târgu Ocna (fila 9 dosar de fond), rezultă că terenul a fost închiriat pe perioada 1 ianuarie 1963-1 iulie 1963 acestei întreprinderi, bunul fiind predat ulterior, cu acelaşi titlu, la Regionala I.R.T.A. Piaţa Neamţ.
Prin Decretul nr. 34 din 1 februarie 1966 al fostului Consiliu de Stat (fila 12 dosar tribunal) au fost expropriate şi trecute în proprietatea statului terenuri în suprafaţă de 22.119 mp situate în comuna Viişoara, Raionul Piaţa Neamţ, regiunea Bacău, terenuri ce au fost date în administrarea Ministerului Transporturilor Auto, Navele şi Aeriene. Potrivit tabelului anexă la decret (fila 13 acelaşi dosar) de la J.V., tatăl reclamantului s-a expropriat suprafaţa de 857 mp teren, iar de la J.S., unchiul reclamantului s-a expropriat suprafaţa de 3571 mp teren.
Confruntată cu acţiunea reclamantului, pârâta SC M. SA Piatra Neamţ a formulat la data de 18 octombrie 2001 o cerere de chemare în garanţie (copia cererii, care lipsea de la dosar, a fost depusă în recurs, fila 33) prin care a solicitat obligarea fostului F.P.S., ca reprezentant al Statului Român, să o despăgubească pe pârâtă în cazul când aceasta va cădea în pretenţii. Temeiul cererii de chemare în garanţie l-a constituit contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 289 din 19 iunie 1995 încheiat de pârâtă cu chematul în garanţie, pârâta susţinând că acţiunile priveau atât construcţiile, cât şi terenurile proprietate de stat pe care, anterior contractului, le administra.
Examinând Decizia recurată se constată că instanţa de apel, admiţând apelul reclamantului, a obligat pe chemata în garanţie A.P.A.P.S. (continuatoarea fostului F.P.S.) să acorde reclamantului măsurile reparatorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 pentru o suprafaţă de 2363 mp teren, care ar fi deţinută de societatea pârâtă, privatizată în condiţiile arătate. Se observă astfel că instanţa de apel a stabilit obligaţia de garanţie sau de dezdăunare direct în sarcina instituţiei chemată în garanţie şi a fost motivată nu pe tărâmul obligaţiei de garanţie pentru evicţiune ce rezultă din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni, ci în temeiul art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, care stabilea anumite obligaţii pentru organele de conducere ale instituţiei publice implicate în privatizare cu privire la cererea adresată de persoana îndreptăţită, situaţie care, cu certitudine, nu se regăseşte în speţa de faţă.
Potrivit art. 60 alin. (1) C. proc. civ. „partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Prin urmare, chemarea în garanţie este definită ca acea formă de participare a terţilor la activitatea judiciară care conferă uneia dintre părţi posibilitatea de a solicita introducerea în proces a acelor persoane ce ar avea obligaţia de garanţie sau de despăgubire în ipoteza în care partea respectivă ar pierde procesul.
Instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire. Prin chemarea în garanţie se urmăreşte tocmai realizarea unei asemenea obligaţii în cadrul procesului în care cel garantat este ameninţat în dreptul său de către o altă persoană. Pentru a fi promovată o cerere de chemare în garanţie, partea interesată trebuie să afirme existenţa unei obligaţii legale sau convenţionale de garanţie ori de despăgubire.
Cel mai adesea, chemarea în garanţie este folosită în materie contractuală, deoarece, în principiu, obligaţia de garanţie revine tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros. Or, în speţă, instanţa de apel, obligând pe terţul chemat în garanţie la măsuri reparatorii faţă de reclamant, a negat obligaţia convenţională a vânzătorului faţă de evicţiunea totală sau parţială a cumpărătorului pentru lucru vândut şi a reţinut, eronat, că o atare obligaţie ar avea o sorginte legală în prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
Dar soluţia dată cererii de chemare în garanţie este greşită şi pentru un alt considerent. Astfel, doctrina şi jurisprudenţa sunt unanime în a justifica soluţiile ce pot fi date cererii de chemare în garanţie prin caracterul dependent al acesteia faţă de cererea principală. Aserţiunea de faţă nu poate conduce totuşi la concluzia potrivit căreia chematul în garanţie ar avea în toate cazurile vreun raport de drept material cu reclamantul. De aceea, dacă cererea de chemare în garanţie a fost exercitată de pârât, cum este cazul în speţă, terţul chemat în garanţie nu poate fi obligat direct faţă de reclamant.
Întrucât, în cauză, prin obligarea directă a terţului chemat în garanţie la măsuri reparatorii faţă de reclamant, s-a adoptat o soluţie inadmisibilă în drept, se impune admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi reluarea judecăţii.
Dar reluarea judecăţii se impune şi pentru alte considerente ce constituie motive ale recursurilor declarate de părţi. Astfel, prin cererea aflată la fila 148 dosar de fond reclamantul a solicitat „revizuirea certificatului de atestare al SC M. SA seria MO 3 nr. 0788" pe motiv că societatea pârâtă deţine, în fapt, o suprafaţă de teren mai mare decât aceea atestată în respectivul certificat şi că terenul proprietatea antecesorilor reclamantului nu a intrat în posesia pârâtei cu respectarea dispoziţiilor legale.
Or, în temeiul art. 129-130 C. proc. civ., instanţele erau obligate să manifeste rol activ şi să pună în vedere reclamantului să lămurească ce înţelege prin „revizuirea certificatului de atestare" întrucât din lectura cererii completatoare rezultă că scopul demersului întreprins de acesta tinde spre anularea actului exhibat de pârâtă. Demersul judiciar întreprins de reclamant trebuia lămurit şi soluţionat de cele două instanţe, cu atât mai mult cu cât pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, a susţinut că scopul exproprierii din anul 1966 nu a fost în întregime realizat, iar terenul deţinut de copârâta SC M. SA Piatra Neamţ „ar excede" suprafeţei pentru care s-a emis certificatul de atestare a dreptului de proprietate.
De asemenea, soluţia de obligare a pârâtei Primăria comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ, de a restitui reclamantului suprafaţa de 1065 mp teren se bazează pe probe echivoce, iar instanţele nu au administrat dovezi convingătoare cu care să se stabilească persoana juridică deţinătoare a acestei suprafeţe de teren. Astfel, pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun s-a apărat că terenul de 1065 mp nu a făcut obiectul Decretului de expropriere nr. 34/1966, ci a unei exproprieri anterioare, dispusă în anul 1947, iar terenul se află în administrarea S.N. C.F.R., fiind aferent Staţiei Bistriţa, Neamţ, situaţie confirmată de adresa nr. 2/6/158/2004 eliberată de sucursala C.F. Iaşi (fila 50 dosar recurs). Şi în raportul de expertiză tehnico-judiciară şi schiţa anexă (filele 191-193 dosar de fond) se menţionează că suprafaţa de 1065 mp teren (compusă din două suprafeţe de 375 mp şi 690 mp individualizată cu culorile galben şi albastru) reprezintă „domeniul public CFR".
Este adevărat că la dosarul instanţei de fond s-au depus un proces-verbal din 21 iunie 1947, tabele anexe şi schiţe din care rezultă că lui J.S. i s-ar fi preluat suprafaţa de 1735,50 mp, dar nu s-au administrat dovezi din care să rezulte titlul şi scopul preluării. În orice caz, reclamantul-recurent a susţinut că suprafaţa de teren aflată în administrarea S.N. C.F.R. nu face obiect al litigiului de faţă.
Având în vedere soluţia greşită dată cererii de chemare în garanţie, nelămurirea înţelesului şi nesoluţionarea cererii completatoare din 8 mai 2002, precum şi necesitatea administrării de dovezi neechivoce cu care să se stabilească persoana juridică deţinătoare a suprafeţei de 1065 mp şi a titlului cu care acea persoană deţine nemişcătorul, se impune admiterea recursurilor declarate de părţi, casarea hotărârilor date în cauză şi reluarea judecăţii de către prima instanţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamantul J.V.E., de pârâta Primăria comunei Alexandru cel Bun, judeţul Neamţ şi chemata în garanţie A.V.A.S. Bucureşti împotriva deciziei nr. 93 din 18 decembrie 2002 a Curţii de Apel Bacău, secţia civilă.
Casează Decizia recurată precum şi sentinţa nr. 272/c din 23 septembrie 2002 a Tribunalului Neamţ, secţia civilă, şi trimite cauza pentru rejudecare la acelaşi tribunal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 10404/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 10268/2005. Civil → |
|---|
