ICCJ. Decizia nr. 10404/2005. Civil

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ

Decizia nr. 10404

Dosar nr. 3162/200.

Şedinţa publică din 9 decembrie 2005

Asupra contestaţiei în anulare de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia în anulare înregistrată la această instanţă la data de 15 mai 2004, SC C. SA Sinaia a solicitat anularea deciziei civile nr. 3525/2004 pronunţată în dosar nr. 5044/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În motivarea în anulare formulate, s-a invocat greşita citare a uneia din părţile litigante, respectiv a M.C.T.T., la data soluţionării procesului.

La aceeaşi dată a judecării recursului, nu s-a dat curs cererii de amânare formulate de numita C.K. şi nici nu s-a pus în discuţie cererea formulată de această parte, de introducere a ei în cauză în locul numitei M.L. de la care a cumpărat întregul pachet de acţiuni deţinut de aceasta din urmă, la SC C. SA.

Împotriva aceleiaşi decizii, la data de 27 mai 2004, a formulat contestaţie în anulare şi numita C.K. întemeiată pe dispoziţiile art. 317 pct. 1 C. proc. civ. în sensul că, la data pronunţării instanţei asupra fondului recursului, nu a fost îndeplinită legal procedura de judecată cu această contestatoare. Această carenţă în soluţionarea recursului, în opinia contestatoarei, s-a datorat faptului că, deşi, a solicitat introducerea sa în cauză în locul numitei M.L., instanţa nu a pus în discuţie cererea sa şi nici nu a dispus amânarea cauzei pentru a fi introdusă în proces şi pentru a-şi formula apărările.

Pe parcursul soluţionării cauzei, au fost formulate cereri de intervenţie în interesul contestatoarei SC C. SA, de către acţionarii acestei societăţi respectiv, S.A.C., ş.a.

Totodată, intimaţii G.I. şi C. au solicitat îndreptarea omisiunilor strecurate în încheierea din 3 noiembrie 2004 în sensul adăugării susţinerilor apărătorului acestor părţi, privind nevoia trimiterii dosarelor de fond şi apel, de la ICCJ la Curtea de Apel Ploieşti, în vederea continuării judecăţii.

Examinând contestaţiile în anulare prin prisma criticilor formulate, se constată că acestea sunt nefondate.

Astfel, în ce priveşte contestaţia formulată de SC C. SA se constată că aceasta invocă în argumentarea cererii sale, vătămări procedurale aduse altor părţi decât ei înşişi.

Faptul necitării T.C.T. sau al numitei C.K., nu justifică şi nici nu s-a argumentat a fi determinat vătămarea vreunui interes procedural ori material al acestei contestatoare, cu prilejul soluţionării în fond a recursului. Cum nici o parte care nu poate justifica un interes nu poate promova o acţiune, rezultă că nici contestatoarea SC C. SA, nu poate să-şi fundamenteze propriul interes prin prisma interesului altor părţi din proces. În consecinţă, pentru faptul nedovedirii vătămării contestatoarei prin neîndeplinirea procedurii legale de citare a altor părţi din proces, contestatoarea nu a dovedit existenţa unuia din elementele esenţiale necesare promovării oricărei acţiuni, motiv pentru care, contestaţia sa va fi respinsă.

În ce priveşte contestaţia numitei C.K., este de observat faptul că în recursul soluţionat cu pronunţarea deciziei civile nr. 3525/2004 a cărei retractare se solicită, aceasta nu a avut nici o calitate deoarece nu a fost parte în proces.

În aceste condiţii, se constată că, nici în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este contestaţia în anulare, nu poate fi parte o persoană străină de proces chiar dacă aceasta ar putea justifica un interes.

În speţă, Decizia contestată prin prezenta cauză, a dispus respingerea ca inadmisibil a recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 150/2003 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, decizie prin care s-a dispus reţinerea procesului pentru rejudecare.

Prin urmare, interesul eventual al contestatoarei motivat de cumpărarea de către aceasta a acţiunilor deţinute de pârâta M.L., nu este lezat întrucât, în rejudecare, va putea cere introducerea în cauză şi-şi va putea formula apărările necesare.

Cât priveşte cererile de intervenţie în interesul SC C. SA, pe lângă faptul că nu au fost timbrate, ce constată că sunt şi inadmisibile deoarece, potrivit art. 51 C. proc. civ., astfel de cereri pot fi formulate numai până în faţa instanţei de recurs, nu şi în cadrul contestaţiei la executare.

Cererea de îndreptare a încheierii din 3 noiembrie 2004 a fost soluţionată în mod implicit de către instanţă prin trimiterea dosarelor nr. 9410/2001 al Tribunalului Prahova şi 2163/2003 al Curţii de Apel Ploieşti, către această din urmă instanţă, în vederea continuării judecăţii.

În speţă, Decizia contestată nr. 3525/2004 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aşa după cum s-a arătat, a respins ca inadmisibil recursul pârâtei SC C. SA împotriva deciziei civile 150/2003 a Curţii de Apel Ploieşti. Prin această decizie 150, Curtea de Apel a anulat Decizia 750/2002 a Tribunalului Prahova şi a reţinut cauza spre rejudecare.

Prin urmare, respingându-se recursul, era clar faptul că nevoia continuării judecăţii cauzei în faţa Curţii de Apel, se impunea în mod evident, pe baza existenţei dosarelor.

De aceea, în baza cererii formulate în mod distinct de către intimaţii G.I. şi C. (fila 25) de trimitere a celor dosare, cu adresa de la (fila 27) a fost dispusă măsura trimiterii.

Aşadar, măsurile dispuse prin încheierea din 3 noiembrie 2004 şi cele administrative ulterioare, s-au executat prin dispunerea trimiterii dosarelor către Curtea de Apel Piteşti în vederea continuării judecăţii.

Din acest motiv, soluţionarea cererii de îndreptare a măsurilor încheierii de şedinţă, a rămas fără obiect.

Urmează ca pentru motivele arătate care fac să nu fie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 317, art. 318 C. proc. civ. contestaţiile în anulare să fie respinse, iar pentru motivul prevăzut de art. 51 C. proc. civ., cererile de intervenţie în interesul altuia, să fie respinse în principiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge contestaţiile în anulare formulate de SC C. SA Sinaia şi C.K. împotriva deciziei nr. 3225 din 12 mai 2004 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie secţia civilă şi de proprietate intelectuală.

Respinge, ca inadmisibile, în principiu cererile de intervenţie accesorii formulate de S.A.C. ş.a.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 9 decembrie2005.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 10404/2005. Civil