ICCJ. Decizia nr. 10301/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 10301
Dosar nr. 19715/2004
Şedinţa publică din 8 decembrie 2005
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 17 iunie 2002, reclamanţii D.S. şi H.O.I.L., au chemat în judecată pârâta SC E. SA, solicitând desfiinţarea deciziei nr. 872 din 15 mai 2002 emisă în temeiul Legii nr. 10/2001 şi obligarea pârâtei la restituirea în natură, a imobilului (fost HG) situat în Constanţa, construcţie şi teren aferent de 1412,55 mp.
În motivarea acţiunii s-a arătat că imobilul a fost preluat abuziv, în baza Decretului nr. 92/1950 şi că, notificarea a fost respinsă cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001 întrucât, la data notificării, pârâta nu era societate comercială privatizată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanţie a A.P.A.P.S., invocând prevederile art. 32 din OUG nr. 88/1997 modificată prin Legea nr. 99/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 846 din 4 iulie 2003 Tribunalul Constanţa a respins acţiunea, reţinând că:
În cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001, întrucât pârâta este o societate comercială privatizată integral, statul fiind numai deţinător de acţiuni, restituirea imobilelor preluate cu titlu valabil nu este posibilă conform art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar condiţiile necesare pentru posibilitatea restituirii în natură prevăzută în art. 20, nu sunt întrunite.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia civilă nr. 2164, a admis apelul declarat de reclamanţi împotriva sentinţei civile nr. 846 din 4 iulie 2003 a Tribunalului Constanţa, pe care a schimbat-o în sensul că a admis acţiunea şi a obligat SC E. SA Constanţa să restituie în natură reclamanţilor, partea pe care o deţine din imobilul construcţie, situat în localitatea Constanţa. A respins cererea de aderare la apel formulată de pârâta SC E. SA Constanţa.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel, a reţinut în esenţă, următoarele, raportat la probele administrate:
Reclamanţii sunt moştenitorii legali ai autorului lor D.S.D., care a fost proprietar al imobilului, construcţii HG şi teren.
În considerentele sentinţei sunt inadvertenţe, în sensul că, pe de o parte, se arată că reclamanţii nu au făcut dovada existenţei dreptului de proprietate asupra imobilului, iar pe de altă parte, soluţia de respingere a acţiunii se întemeiază pe faptul că pârâta, fiind o societate comercială privatizată integral, nu are obligaţia restituirii, nefiind incidente dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 10/2001.
Referitor la calitatea pârâtei la data intrării în vigoare a legii, respectiv dacă aceasta poate fi obligată la restituirea în natură, se constată că la data intrării în vigoare a legii, statul, prin A.P.A.P.S., deţinea procentul de 40,8% din acţiuni, procent care, valoric, depăşea cu mult valoarea de inventar a imobilului, iar pârâta nu a făcut proba contrară, respectiv că la această dată era privatizată integral şi imobilul era evidenţiat în patrimoniul său, pentru a fi astfel, incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
În concluzie, se apreciază, că societatea pârâtă poate fi obligată la restituirea în natură, în temeiul art. 20 din Legea nr. 10/2001.
În ce priveşte aderarea la apel, prin cererea formulată nu s-a tins la schimbarea hotărârii primei instanţe, pârâta neavând interes în declanşarea căii de atac şi totodată se constată că, în raport de data promovării, aceasta nu a fost formulată conform dispoziţiilor art. 293 alin. (1) C. proc. civ., prima zi de înfăţişare fiind la 17 noiembrie 2003.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SC E. SA Constanţa, susţinând că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a Legii nr. 10/2001, întrucât:
Nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 20 din Legea nr. 10/2001, respectiv ca statul să deţină o cotă minoritară de capital social şi, această cotă minoritară să fie mai mare decât valoarea imobilului, cota minoritară trebuind a fi deţinută de stat, la data emiterii deciziei de restituire a imobilului, pentru ca astfel să se poată trece la reducerea capitalului social şi nu la data intrării în vigoare a legii, cum greşit a apreciat instanţa.
În aceste condiţii, dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu mai mult aplicabile în speţă, incidente fiind prevederile art. 27 din lege conform cărora, societatea comercială fiind privatizată, reclamanţii au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent iar notificarea se adresează instituţiei publice implicate în privatizare, aşa cum subliniază şi Normele Metodologice de aplicare a legii.
Recursul nu este întemeiat.
În prezentul cadru procesual, creat prin motivele de recurs astfel formulate, este de stabilit deci, dacă în speţă, în ce priveşte posibilitatea restituirii în natură a imobilului, sunt aplicabile prevederile art. 20 din Legea nr. 10/2001 (art. 21 în redactarea actuală a legii) sau, respectiv, art. 27 (respectiv art. 29).
Potrivit acestor norme legale, în ce interesează, imobilele preluate abuziv, indiferent de destinaţie, vor fi restituite persoanei îndreptăţite, în natură, în cazul în care statul (...) este acţionar sau asociat minoritar al unităţii care deţine imobilul, dacă valoarea acţiunilor sau părţilor sociale deţinute este mai mare sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului.
Pentru imobilele evidenţiate în patrimoniul unor societăţi comerciale privatizate, altele decât cele prevăzute la art. 20 (art. 21) alin. (1) şi (2), persoanele îndreptăţite au dreptul la despăgubiri (...) corespunzătoare valorii de piaţă a imobilelor solicitate.
Semnificaţia juridică a acestor prevederi, este dată, expres şi explicit, de Normele metodologice de aplicare unitară a legii (pct. 20.1) care prevăd că, este statuată astfel, indisponibilizarea imobilelor restituibile, cu privire la orice alte proceduri legale care tind să înstrăineze imobilul respectiv, indisponibilizare care operează începând cu data de 14 februarie 2001 şi care are drept scop primordial îndeplinirea obligaţiei de restituire în natură către adevăratul proprietar.
După cum, restituirea în natură este obligatorie, atunci când statul este acţionar sau asociat majoritar, sau chiar minoritar în condiţiile arătate.
În aplicarea acestei prevederi, prin hotărârea atacată s-a luat în considerare momentul la care trebuie raportată îndeplinirea cerinţelor legii, apreciindu-se în acest sens, asupra datei intrării în vigoare a legii, februarie 2001.
În ce interesează, poate fi, în adevăr, discutabil acest moment, pentru stabilirea structurii acţionariatului în sensul arătat, trebuind a fi luat în considerare, mai degrabă, data la care a fost formulată şi comunicată notificarea de către persoana îndreptăţită unităţii deţinătoare, care, din acest moment avea obligaţia să aibă în vedere principiul şi dispoziţiile Legii nr. 10/2001 privind restituirea în natură a imobilului, obligaţia indisponibilizării acestuia operând, cu certitudine, din acest moment.
În acest sens, este de observat că, cererea pentru restituirea în natură a fost înaintată unităţii deţinătoare la data de 26 februarie 2001, pentru ca, în 4 octombrie 2001 societatea comercială să se privatizeze integral prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a pachetului minoritar de acţiuni (40,82%) între fostul F.P.S. şi SC C. SA, transferul proprietăţii având loc la 8 ianuarie 2002 iar menţiunea în registrul comerţului fiind făcută la 19 august 2002.
Sub acest aspect deci oricum, hotărârea instanţei de apel apare ca legală, incidente fiind, raportat la structura acţionariatului, prevederile art. 20 (art. 21 actual) din Legea nr. 10/2001.
Tot astfel, şi pentru aceeaşi raţiune, referitor la cea de a doua cerinţă a textului, care se cere întrunită, corect instanţa de apel nu s-a raportat la valoarea actuală şi de circulaţie a imobilului, ci firesc, la momentul în care a fost stabilit preţul acţiunilor înstrăinate, ca parte a capitalului social, reţinând pentru aceasta valoarea de inventar, la care imobilul era înregistrat în patrimoniul unităţii deţinătoare.
În acelaşi sens, de altfel, se face menţiunea şi Normele metodologice de aplicare a legii, care prevăd că elementul de referinţă este valoare de înregistrare în activul patrimonial al unităţii deţinătoare la data intrării în vigoare a legii (pct. 20.7).
Or, dacă aşa este, raportându-ne la acelaşi moment al formulării notificării, de necontestat, valoarea acţiunilor acoperea valoarea imobilului, a cărui restituire fusese solicitată.
Aşa fiind, în aplicarea prevederilor art. 20 alin. (2) (în prezent art. 21) din Legea nr. 10/2001, incidente în speţă, legal s-a dispus, prin hotărârea atacată, restituirea în natură a imobilului.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta SC E. SA Constanţa împotriva deciziei nr. 2164 din 30 iunie 2004 a Curţii de Apel Craiova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 decembrie 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3597/2005. Civil. Stabilirea competenţei | ICCJ. Decizia nr. 3496/2005. Civil. Stabilirea competenţei → |
|---|
