ICCJ. Decizia nr. 1190/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 13 februarie 2003, pe rolul Judecătoriei Strehaia, reclamantul M.G. a chemat în judecată pe pârâții Banca Națională a României și Statul Român reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, solicitând obligarea acestora la restituirea monedelor din aur, și în cazul în care nu se mai regăsesc fizic să fie obligați la despăgubiri.
în motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că în anul 1960, în mod abuziv i-au fost confiscate mai multe monede din aur de diferite dimensiuni de către organele de miliție a Raionului Strehaia Regiunea Oltenia.
în drept și-a întemeiat cererea pe dispozițiile Legii nr. 261/2002 pentru aprobarea O.U.G. nr. 190/2000.
Judecătoria Strehaia prin sentința civilă nr. 1456 din 14 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea obligând pârâtele să restituie reclamantului cantitatea de 90 monede de aur, confiscate în anul 1960 sau contravaloarea acestora existentă în momentul executării pe gram de aur fin.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că din procesele verbale încheiate cu ocazia predării obiectelor din aur, reclamantul a făcut dovada confiscării abuzive a 90 de monede.
împotriva acestei hotărâri a declarat apel D.G.F.P. Mehedinți, în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că au fost încălcate prevederile art. 341din Legea nr. 261/2002 întrucât reclamantul nu a făcut dovada preluării abuzive a celor 90 de monede din aur.
Tribunalul Mehedinți, prin decizia civilă nr. 59 din 16 ianuarie 2004, a declinat competența soluționării apelului în favoarea Curții de Apel Craiova, reținând că potrivit art. II alin. (2) din O.U.G. nr. 58/2003, hotărârile pronunțate înainte de intrarea în vigoare a acestei ordonanțe rămân supuse căilor de atac și termenelor prevăzute de legea sub care au fost pronunțate.
Investită cu soluționarea apelului declarat de pârâta D.G.F.P. Mehedinți reprezentând Statul Român, prin decizia civilă nr. 601 din 24 martie 2004, Curtea de Apel Craiova, a admis apelul declarat împotriva sentinței civile nr. 1456 din 14 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Strehaia, a schimbat sentința și a respins acțiunea reclamantului față de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de reprezentant al Statului Român, menținând restul dispozițiilor instanței apelate.
Instanța de apel a reținut că, în condițiile H.G. nr. 1344 din 18 noiembrie 2003, privind aprobarea Normelor Metodologice pentru aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 190/2000, privind regimul metalelor prețioase, act normativ care prevede în art. 40 din lege, că reprezentarea statului în fața instanțelor de judecată în litigiile prevăzute de art. 341alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, este asigurată de Banca Națională a României, atât în cazul proceselor aflate pe rol la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 190/2000, cât și în cele înființate în baza acestui act normativ.
împotriva deciziei pronunțate în apel, a declarat recurs pârâta Banca Națională a României, invocând temeiurile din art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ.
în criticile formulate, pârâta a susținut că ambele instanțe au încălcat prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., obligând-o pe pârâta Banca Națională a României, sucursala municipiului București, care nu are calitate procesuală de reprezentant al Statului Român, fără a fi îndeplinită procedura de citare cu Statul Român reprezentat de Banca Națională a României, îngrădind astfel dreptul la apărare al statului.
Pârâta recurentă a mai susținut că hotărârile pronunțate au fost date cu încălcarea dispozițiilor art. 341din Legea nr. 261/2002, respectiv art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, întrucât acest text de lege prevede expres că restituirea obiectelor din metale prețioase se poate face numai dacă aceste obiecte au fost preluate în mod abuziv.
Față de cele expuse, a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și a sentinței instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Recursul este fondat.
în cererea introductivă de instanță, reclamantul M.G. a indicat că înțelege să cheme în judecată, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice și Banca Națională a României, cu precizarea adreselor unde urma să li se facă comunicarea actelor de procedură.
în primă instanță (f. 54), Banca Națională a României, cu adresa nr. XV/1323 din 27 februarie 2003 delegă pe consilierul juridic A.B. din cadrul sucursalei județului Timiș, să reprezinte interesele Băncii Naționale a României, în dosarul nr. 515/2003, aflat pe rolul Judecătoriei Strehaia, cu prim termen la 4 martie 2003 și următoarele.
La fila 53, Banca Națională a României, sucursala județului Timiș, formulează în temeiul art. 156 C. proc. civ., o cerere de amânare a judecării cauzei și solicită comunicarea actelor procedurale la următoarea adresă: Banca Națională a României, sucursala Timiș 1900 Timișoara, județul Timiș.
După termenul din 3 iunie 2003, instanța de fond a mai acordat încă trei termene, pârâta Banca Națională a României, fiind citată la sediul central deși comunicarea actelor de procedură trebuia făcută la Sucursala Timiș, așa cum solicitase.
Pentru termenul din 7 octombrie 2003, când a avut loc dezbaterea în fond a cauzei, pârâta Banca Națională a României a fost citată tot la sediu central, iar comunicarea hotărârii a fost făcută la sucursala Timiș.
Prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., reglementând nulitatea actelor de procedură, dispun că actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor.
Sintagma "neobservarea formelor legale" semnifică nu numai condițiile referitoare la forma exterioară a actelor de procedură, ci toate condițiile necesare pentru desfășurarea procesului civil.
Printre acestea un loc important îl ocupă și împiedicarea părții de a-și pregăti apărarea, prin necitarea în condițiile art. 89 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce a produs recurentei o vătămare, antrenând în mod virtual, posibilitatea soluționării greșite a litigiului.
Pentru considerentele arătate și văzând dispozițiile art. 313 C. proc. civ., recursul a fost admis, au fost casate hotărârile criticate și a fost trimisă cauza la instanța de fond pentru rejudecare, cu respectarea întocmai a dispozițiilor art. 85 și urm. C. proc. civ. privind citarea și comunicarea actelor de procedură.
Instanța de trimitere urmează a examina și celelalte apărări formulate de pârâtă.
| ← ICCJ. Decizia nr. 112/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1226/2005. Civil → |
|---|
