ICCJ. Decizia nr. 1226/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria Hârlău, județul Iași, sub nr. 2648/2002, reclamantul E.I.G. a chemat în judecată civilă, pe pârâtul N.P., solicitând obligarea acestuia să-i permită trecerea pe terenul său, la calea publică și să-i lase în deplină proprietate și posesie 27 mp teren situat în intravilanul satului Ciorani, comuna Belcești, județul Iași.
Conform sentinței civile nr. 753 din 9 septembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Hârlău, acțiunea a fost admisă în parte, pârâtul a fost obligat să permită reclamantului trecerea pe terenul său, la calea publică, prin varianta propusă în raportul de expertiză, cu o culoare albastră, între pct. E - 12 - 7 - 5 - F, în suprafață de 112,23 mp. A fost respins capătul de cerere privind revendicarea, precum și cel ce referă la acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond, a reținut din probele administrate că, terenul proprietatea reclamantului are caracter de loc închis, fără acces la calea publică și că sunt întrunite cerințele art. 616 și art. 617 C. civ. Cel de al doilea capăt de cerere, a fost respins ca nedovedit.
Curtea de Apel Iași, cu decizia civilă nr. 33 din 20 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de pârât împotriva sentinței susmenționate, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul respingerii acțiunii și obligării intimatului - reclamant la plata sumei de 153.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a schimba soluția, curtea de apel pornind de la principiul că instanța trebuie să aleagă trecerea care să producă cea mai mică daună proprietarului fondului aservit, ajunge la concluzia că greșit a fost admisă acțiunea pe simplul motiv că varianta de servitute omologată ar fi mai scurtă. Se subliniază că reclamantul poate solicita stabilirea unui drum de servitute pe la alți vecini, care dețin în proprietate suprafețe mai mari de teren și nu au investiții deosebite.
Reclamantul a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 33/2004, invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ.
în esență, acesta critică hotărârea, susținând că ambele instanțe nu s-au pronunțat cu privire la cel de al doilea capăt de cerere al acțiunii, respectiv de revendicarea celor 27 mp teren și numai decizia curții cu privire la respingerea acțiunii, pe considerentul că judecătoria nu ar fi avut în vedere să se producă daune mai mici fondului aservit și că reclamantul ar putea solicita servitute de la alți vecini.
Recurentul consideră că judecătoria alegând varianta cea mai scurtă de trecere, implicit a ales situația în care fondul aservit suferă cele mai mici daune; subliniară că drumul de servitute folosește și pârâtului, și că motivarea instanței de apel ar putea cere drept de trecere pe la alți vecini, este inacceptabilă, deoarece toate acele terenuri sunt locuri închise și ar trebui să se judece cu mai mulți proprietari.
Recursul este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 616 C. civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului său, pentru exploatarea fondului, iar conform art. 618 din același cod, trecerea trebuie aleasă prin locul ce ar pricinui a pagubă mai redusă fondului aservit. Faptul că proprietatea reclamantului constituie un loc înfundat, fără ieșire la calea publică, este necontestat și stabilit chiar în cadrul raportului de expertiză întocmit în cauză de ing. D.R.
Expertul propune două variante pentru stabilirea drumului de servitute către calea publică.
Varianta "agreată" de expert, prin care propune ca ambele părți să achiziționeze de la vecini terenul necesar căii de acces, excede cadrului procesual, acei "vecini" nefiind părți în proces.
Cea de a doua variantă, prezentată în schița anexă nr. 2 la raport, ca fiind calea cea mai scurtă a servituții de trecere pe proprietatea pârâtului este în suprafață de 112,23 mp și produce cele mai reduse pagube fondului aservit, astfel că în mod judicios prima instanță a omologat-o. împrejurarea că în cazul acestei variante și pârâtul ar putea la rândul său, să solicite o servitute pe parcela de 873 mp a reclamantului, nu constituie un impediment, cum susține expertul, ci ar putea compensa terenul căii de trecere, pentru care nu s-a calculat și acordat despăgubiri conform legii (nu s-a formulat recurs pe acest aspect).
Expertul oricum și-a depășit atribuțiile stabilind și alte variante de servituți de trecere pe la persoane care nu sunt părți în proces, iar instanța de apel a achiesat nelegal la asemenea propunere.
Critica recurentului potrivit căruia greșit instanțele nu i-au admis capătul de cerere privind revendicarea suprafeței de 27 mp teren este nefondată.
Expertul aplicând în teren actele de proprietate ale părților constată că pârâtul care a cumpărat terenul în anul 1999 deci înaintea reclamantului care a devenit proprietar la data de 15 martie 2002, nu deține teren mai mult decât în contractul de vânzare-cumpărare, respectiv 500 mp, ci chiar mai puțin și anume 485 mp. Acest lucru se datorează faptului că în actul de proprietate, lățimea terenului este de 17,60, iar în localitate, pe o parte lățimea este de 17,04 mp iar pe cealaltă de 17,09 mp.
Alte probe nu au fost administrate la cererea reclamantului, astfel că în mod corect instanțele au respins acest capăt de cerere.
Față de cele de mai sus, în baza art. 312 C. proc. civ, recursul reclamantului împotriva deciziei civile nr. 33 din 20 ianuarie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Iași a fost admis, a fost casată decizia și pe fond, a menținut sentința civilă nr. 753 din 9 septembrie 2003 a Judecătoriei Hârlău, județul Iași.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1190/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1058/2005. Civil → |
|---|
