ICCJ. Decizia nr. 128/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată sub nr. 6359 din 10 noiembrie 2000, pe rolul Tribunalului București, secția a IV - a civilă, reclamantul T.C.V. în contradictoriu cu pârâtul R.G. a solicitat să se constate intervenită compensația legală până la concurența sumei de 236.381.118 lei.
La data de 20 august 2002, reclamantul și-a majorat pretențiile la suma de 278.976.051 lei.
în motivarea acțiunii a invocat că la 3 septembrie 1992, a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare prin care pârâtul a luat la cunoștință de dispozițiile anexei I la contract, obligându-se să le respecte și să cumpere apartamentul.
în anexa la contractul de vânzare-cumpărare deținut de către reclamant, acesta a fost de acord să achite diferența de preț ce ar rezulta din aprobarea noilor prețuri și tarife, conform H.G. nr. 608/1990, iar prețul definitiv al apartamentului urmând a se stabili după recepția finală la lichidarea financiară a blocului.
A mai arătat reclamantul că, prin decizia civilă nr. 2157 din 19 iunie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, a fost obligat să-i achite pârâtului suma de 333.839.600 lei, în aceste condiții există două creanțe reciproce, lichide și exigibile între aceleași părți.
Tribunalul București, secția a IV - a civilă, a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în ceea ce privește pretinsa creanță rezultând din diferența de preț pe care pârâtul trebuia să o achite în cazul în care s-ar fi perfectat contractul de vânzare-cumpărare, nu subzistă, întrucât operațiunea juridică nu a avut loc, reclamantul vânzând apartamentul unei terțe persoane.
în lipsa unor creanțe reciproce, nu sunt întrunite cerințele art. 1143 C. civ., motiv pentru care acțiunea a fost respinsă ca nefondată.
împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamantul, susținând că cele două creanțe sunt reciproce, iar obligația la plată a pârâtului există indiferent dacă acesta a executat în natură sau în echivalent obligația sa.
Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței instanței de fond, a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 549 din 9 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV - a civilă.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, prin decizia civilă nr. 2157 din 19 iunie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, reclamantul a fost obligat să restituie prețul plătit de către pârât, reactualizat cu indicele ratei inflației, întrucât nu și-a respectat obligația stabilită prin antecontractul de vânzare-cumpărare, și a vândut lucrul promis unei alte persoane.
Neputându-se reține o astfel de creanță a apelantului împotriva intimatului-pârât, s-a apreciat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1143 și urm. C. civ., pentru a interveni o compensare legală.
Decizia pronunțată de către instanța de apel a fost recurată în termen legal de către reclamantul T.C.V., invocând prevederile art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., arătând următoarele:
1. se interpretează greșit tipul acțiunii anterioare, efectul acesteia și implicit raportul juridic dintre părți, ca efect al executării prin echivalent creanța inițială a pârâtului a fost înlocuită cu o alta în daune, antecontractul fiind menținut; faptul că daunele sunt egale cu prețul, nu înseamnă că sumele au același titlu;
2. culpa unei părți nu șterge obligațiile antecontractului: obligațiile contractului se șterg conform art. 1091 C. civ., culpa nefiind menționată ca mod de stingere a unei obligații; în speță pârâtul a optat pentru executarea în echivalent, conform art. 1073 C. civ., caz în care, culpa reclamantului naște numai obligația reclamantului de reparare a pagubei, aceasta fiind unica sancțiune prevăzută de art. 1073 C. civ.; executarea prin echivalent nu lasă fără obiect antecontractul deoarece art. 1073 C. civ., nu dispune nici stingerea dreptului părții culpabile și nici nu desființează convenția ci numai modifică unele din efectele antecontractului în sensul că una din obligații este înlocuită cu alta în daune.
3. încălcarea principiului disponibilității și a neutralității instanței;
Dezvoltând aceste motive recurentul a susținut că intimatul-pârât a recunoscut pentru a treia oară consecutivă obligația sa de plată a diferențelor de preț către acesta, prin întâmpinarea depusă la data de 28 octombrie 2003, la instanța de apel, iar pe de alta a ignorat motivele de apel pe care nici nu le-a cercetat și nici nu a motivat înlăturarea lor, fiindu-i înrăutățită situația în propria acțiune.
Recursul este nefondat.
Pentru a opera compensația legală trebuie să fie îndeplinite următoarele condiții: amândouă datoriile să fie certe, obiectul lor constând fie într-o sumă de bani, fie într-o cantitate de bunuri între ele; datoriile să fie lichide, adică să aibă un cuantum cunoscut, cerință prevăzută în partea finală a art. 1145 alin. (1) C. civ.
Au un atare caracter creanțele al căror obiect este o sumă de bani și a căror întindere a fost stabilită printr-o hotărâre judecătorească.
Ele devin lichide numai din momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care le-a fost precizat cuantumul.
La cele două condiții se adaugă și o a treia, datoriile să fie exigibile, adică ajunse la scadență.
în speță, pretinsa creanță a reclamantului ar consta din diferența de preț pe care pârâtul ar fi trebuit să o achite, dacă antecontractul de vânzare-cumpărare s-ar fi perfectat.
Or, antecontractul dintre părți nu a fost finalizat urmare a culpei reclamantului care a înstrăinat imobilul unei terțe persoane, culpa rezultată din decizia civilă nr. 2157 din 19 iunie 2000, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III - a civilă, acesta fiind obligat să plătească intimatului-pârât suma de 303.324.000 lei, cu titlu de daune interese compensatorii.
în consecință, reclamantul neavând un titlu, prin care să se constate justificarea creanței sale, în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1143 și urm. C. civ.
Așa fiind, devine inutilă examinarea celorlalte critici aduse hotărârilor atacate.
Constatându-se că hotărârile recurate sunt legale și temeinice, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1390/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 125/2005. Civil → |
|---|
