ICCJ. Decizia nr. 1442/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 31 ianuarie 2001 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamanta SC D.P. SRL a chemat în judecată pe pârâții D.M., D.G. și B.M.I., solicitând obligarea primilor doi pârâți la plata contravalorii îmbunătățirilor efectuate la imobilul proprietatea acestora situat în Craiova. Prin cel de-al doilea capăt de cerere s-a solicitat restituirea în natură sau prin echivalent a unor bunuri mobile enumerate în acțiune. S-a solicitat acordarea dreptului de retenție asupra imobilului.
A susținut reclamanta că reprezentantul său B.D. a convenit în anul 1999 cu familia D. să le refacă locuința, în care ulterior să-și mute sediul social, dar după efectuarea îmbunătățirilor, pârâții au refuzat să-și dea acordul, interzicând în plus, ridicarea bunurilor mobile.
După administrarea probei cu înscrisuri, martori, interogatorii, expertiză, Tribunalul Dolj, secția civilă, prin sentința nr. 143 din 26 martie 2003 a admis acțiunea precizată, a obligat pe soții D. să plătească 309.906.959 lei contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de reclamantă, a admis în parte acțiunea în revendicare mobiliară și a obligat pe toți pârâții să restituie o serie de bunuri casnice mobile sau în subsidiar să plătească contravaloarea lor.
A fost respins capătul de cerere privind acordarea unui drept de retenție și de instituire a unui sechestru judiciar, fiind obligați pârâții și la cheltuieli de judecată.
A reținut instanța că prin probele administrate s-a dovedit acțiunea.
Apelul declarat de pârâți a fost respins de Curtea de apel Craiova, care prin decizia civilă nr. 256 din 7 octombrie 2003 a reținut ca fiind de acord cu efectuarea îmbunătățirilor, pârâții, cărora le profită, trebuie să-l despăgubească pe reclamant.
împotriva acestei din urmă decizii, în termen legal pârâții au declarat recurs.
Prin recursul său, pârâta B.M.I. a criticat hotărârile, susținând că nu cuprind motivele pe care se sprijină sau cuprind motive străine naturii cauzei, precum și faptul că în mod greșit s-a respins cererea de efectuare a expertizei contabile, care să evidențieze realitatea în contabilitatea societății reclamante a cheltuielilor pretinse prin acțiune.
Pârâții D. au criticat pentru aceleași motive hotărârea, adăugând că prin acțiunea de față fostul lor ginere, B.D., nu încearcă decât să sustragă din masa bunurilor partajabile cu B.M. majoritatea achizițiilor din timpul căsătoriei, litigiul fiind pe rol. Acești recurenți au solicitat și acordarea asistenței judiciare sub forma scutirii de la plata taxei de timbru în recurs, cerere care pe baza probelor atașate a fost încuviințată de Curte în temeiul art. 75 alin. (1) C. proc. civ.
Intimata nu a formulat întâmpinare în combaterea recursurilor.
Văzând recursurile formulate, ale căror motive se încadrează în cele prevăzute de art. 304 pct. 7, 9 și 10 C. proc. civ., astfel cum rezultă din dezvoltarea motivelor [art. 306 alin. (3) C. proc. civ.], Curtea constată că acestea sunt fondate, urmând a fi admise, pentru următoarele considerente.
Acțiunea este formulată de o societate comercială, neidentificată complet conform cerințelor art. 112 pct. 1 C. proc. civ.
Cum se afirmă însă în cuprinsul acțiunii, reprezentantul societății este B.D., fost soț al pârâtei B.M. și fost ginere al pârâților D.
Cei doi foști soți au locuit împreună cu copiii lor în casa acestora din urmă, la care au fost efectuate anumite lucrări, necontestate. Ceea ce s-a contestat și a rămas nelămurit din punctul de vedere al situației de fapt sunt două elemente: acordul proprietarului la efectuarea de către terți a îmbunătățirilor la bunul imobil și caracterul necesar sau voluptuoriu al îmbunătățirilor.
Deși au fost administrate unele probe pentru aflarea adevărului în cauză, instanțele nu s-au pronunțat asupra acestora. în acest sens se poate vedea concluzia expertului tehnic ing. P.D. (dos. 4582/2001 al Tribunalului Dolj, secția civilă), asupra căreia instanțele nu s-au pronunțat.
Este incident astfel motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., instanța supremă neputându-se pronunța pentru prima dată în recurs asupra acestei chestiuni. Se impune de aceea aplicarea art. 312, raportat la art. 314 C. proc. civ. și trimiterea cauzei la instanța de fond competentă în raport cu locul situațiunii imobilului și valoarea pretențiilor (mai mică de 1 miliard lei) la Judecătoria Craiova.
Cu ocazia rejudecării fondului, instanța va ține seama și de celelalte critici formulate de recurenți, având în vedere și eventuala completare a probatoriului prin întocmirea unei expertize contabile (respinse de prima instanță de fond ca tardivă, soluție nemotivat menținută de instanță de apel). în acest context se va avea în vedere și respectarea principiului specializării capacității de folosință a persoanei juridice, care nu poate dobândi decât acele drepturi și nu își poate asuma decât acele obligații care corespund obiectului de activitate pentru care a fost autorizată.
Instanța de trimitere va analiza și oportunitatea (susținută de recurenți) a analizării prezentei acțiuni în corelație cu procesul de partaj dintre soții B., pendinte la aceeași instanță, în raport cu natura normelor juridice ce reglementează comunitatea de bunuri a soților.
Pentru considerentele anterior expuse, recursurile au fost admise, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare în fond la Judecătoria Craiova.
| ← ICCJ. Decizia nr. 125/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1456/2005. Civil → |
|---|
