ICCJ. Decizia nr. 1593/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea precizată R.B.M. și P.P. au chemat în judecată Primăria orașului Deta și pe B.A., S.I., S.M. și A.Z.M. solicitând anularea Dispoziției nr. 240 din 17 iulie 2002 emisă de Primăria orașului Deta prin care le-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Deta, înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626/b/1/a formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 și pe cale de consecință să se dispună să le fie restituit în natură respectivul imobil.
De asemenea, reclamanții au cerut ca în temeiul art. 11 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431/1964 încheiat între fostul Sfat popular al orașului Deta în calitate de vânzător și B.I. și A. în calitate de cumpărători pentru imobilul înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626/b/1/a, precum și a înstrăinărilor ulterioare, avându-se în vedere reaua credință cu care au fost încheiate respectivele acte.
în subsidiar, reclamanții au solicitat efectuarea unei expertize tehnice în construcții prin care să se stabilească valoarea (reală) de circulație a imobilului din Deta, înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626/b/1/a oferta de restituire prin echivalent ce le-a fost făcută prin Dispoziția nr. 240 din 17 iulie 2002 de către primărie de 300.000.000 lei, era prea mică și nu a fost stabilită conform art. 36 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.
în motivarea acțiunii reclamanții au susținut că prin adresa nr. 3485 din 18 octombrie 1953 emisă de fostul Sfat popular al comunei Deta, antecesorilor lor T.P. și I. le-a fost expropriat în temeiul Legii 187/1945 imobilul compus din casă, curte și grădină, fără a li se acorda vreo despăgubire.
Or, Legea nr. 187/1945 privind reforma agrară avea ca obiect numai exproprierea terenurilor și a bunurilor agricole situate în extravilanul localităților și prin urmare nu putea viza și imobilul în litigiu care de altfel, a fost preluat de stat exclusiv în baza unui proces-verbal cu nr. 166 din 26 ianuarie 1946, deci abuziv și fără vreun titlu valabil.
Ulterior, în anul 1964, imobilul a fost vândut de către Statul Român pârâților B.I. și B.A., urmare unor falsuri comise în C.F. de care menționații pârâți nu erau străini.
înscrierea în C.F. a dreptului de proprietate al statului s-a făcut în mod fraudulos întrucât la dosarul de carte funciară nu a existat un titlu de proprietate pentru Statul Român, respectiv vreun act din care să rezulte exproprierea imobilului.
Pe de altă parte, la achiziționarea imobilului în anul 1964 de către pârâții B.I. și B.A., acestea au fost de totală rea credință, la acea dată B.I. îndeplinind o înaltă funcție politică la nivelul raionului Deta. La rândul lor, cumpărătorii subsecvenți nu se pot prevala de buna credință întrucât au cunoscut împrejurările în care inițial, imobilul în dispută, fusese dobândit de soții B., deoarece erau rude cu aceștia. Mai mult actualii deținători au achiziționat imobilul la un preț modic de 20.000 lei.
Aceste aspecte îi îndrituiesc pe reclamanți să solicite restituirea în natură a bunului, contractul de vânzare-cumpărare fiind lovit de nulitate absolută în condițiile art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la oferta primăriei de restituire prin echivalent, reclamanții au precizat că valoarea estimată de 300.000.000 lei era mult sub valoarea reală a imobilului în cauză neefectuându-se expertiză tehnică, motiv pentru care au refuzat-o.
în drept reclamanții și-au întemeiat acțiunea pe dispozițiile art. 1,art. 2 lit. h), art. 3,art. 11 alin. (1), art. 24 alin. (2), (3), (7), (8), art. 36 alin. (3) și (4) și art. 46 din Legea nr. 10/2001.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin sentința nr. 152 din 28 februarie 2003 a admis în parte acțiunea reclamanților și a stabilit că valoarea de circulație a imobilului situat în Deta, înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626/b/1/a este de 420.791.000 lei. A respins în rest acțiunea.
Instanța a reținut că, întrucât după exproprierea imobilului, acesta a fost înstrăinat prin act autentic de vânzare-cumpărare, restituirea lui în natură nu mai era posibilă iar reclamanții nu au invocat care era motivul de nulitate absolută a respectivului contract și nici nu au făcut vreo dovadă cu privire la susținerile din acțiune.
Referitor la cererea subsidiară, conform art. 36 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 10/2001, expertiza tehnică efectuată în cauză a stabilit valoarea imobilului în dispută la 420.791.000 lei și sub acest aspect acțiunea urma a fi admisă.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 98 din 20 iunie 2003 a respins apelul declarat de reclamantele R.B.A. și P.P. împotriva sentinței nr. 152 din 28 februarie 2003 a Tribunalului Timiș, secția civilă.
în motivarea soluției instanța de apel a învederat că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431/1964 imobilul în dispută a fost înstrăinat de fostul Sfat popular al orașului Deta către pârâții B.A. și B.I., înscris ce a fost perfectat cu respectarea dispozițiilor art. 948 C. civ., astfel că nu se putea reține reaua credință a pârâților la încheierea actului cât și la transmiterile ulterioare.
Prin urmare, nu putea fi administrată nici proba testimonială împotriva actelor autentice menționate care potrivit art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 nu sunt lovite de nulitate absolută întrucât au fost încheiate cu bună credință. Potrivit art. 1899 alin. (2) C. civ. buna credință se prezumă, sarcina probei, pentru a dovedi reaua credință revenind reclamanților.
Astfel fiind a fost admis numai capătul subsidiar din acțiune, iar conform expertizei valoarea imobilului în dispută a fost stabilită la 420.791.000 lei sumă pe care reclamanții sunt îndrituiți să o primească.
în contra acestei decizii au declarat recurs reclamantele R.B.A. și P.P., invocând motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. și susținând în esență că respingerea celor două capete ale cererii de chemare în judecată s-a făcut nelegal și nemotivat.
Astfel se afirmă că au cerut constatarea nulității absolute a contractului autentic de vânzare-cumpărare nr. 431/1964 și a transmisiunilor subsecvente pentru fraudă la lege și reaua credință a cumpărătorilor, iar prin respingerea nejustificată a probatoriului solicitat au fost lipsiți de posibilitatea de a-și dovedi susținerile.
în acest context recurenții au afirmat că Legea nr. 187/1945 cu privire la reforma agrară viza exclusiv terenurile și bunurile agricole situate în extravilanul localităților și prin urmare nu se putea extinde și cu privire la construcția în dispută, iar vânzarea ei în 1964 către pârâții B.I. și B.A. s-a făcut contrar dispozițiilor legale prin abuz și posibile falsuri săvârșite la acea vreme de funcționarul de la cartea funciară, aspecte de care pârâții au avut cunoștință mai ales datorită funcțiilor politice deținute la acea dată de pârâtul B.I. Prin urmare, nici subdobânditorii, rude cu pârâții B.I. și A. nu pot invoca buna credință în tranzacția încheiată cu aceștia.
în fine, în evidențele cărții funciare nu exista procesul-verbal nr. 166 din 21 octombrie 1946 de expropriere a imobilului ceea ce îi îndrituiește să aprecieze că la timpul respectiv s-au operat unele falsuri la cartea funciară și oricum nu existau temeiuri pentru fostul Sfat popular al orașului Deta să dispună exproprierea și apoi înstrăinarea imobilului, neavând o astfel de competență.
Prin urmare, preluarea bunului de către stat s-a făcut în mod abuziv, iar achiziționarea lui de către pârâți a avut loc cu rea credință, la un preț modic de 20.000 lei, ceea ce îi îndreptățește să solicite restituirea în natură a imobilului, contractele de vânzare-cumpărare fiind lovite de nulitate absolută conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.
Referitor la capătul de cerere subsidiar recurenții au învederat că urmează a se avea în vedere valorile stabilite prin raportul de expertiză tehnică depus la termenul din 10 ianuarie 2003, respectiv valoarea de 434.630.000 lei.
Recursul nu este fondat.
Din dosar a rezultat că în temeiul art. 21 din Legea nr. 10/2001 R.B.A. și P.P. au notificat Consiliul local Deta solicitând restituirea în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626, b/1/a situat în Deta, compus din casă, curte și grădină, expropriat în mod abuziv întrucât antecesorii lor și proprietarii inițiali ai bunului, nu îndeplineau cerințele Legii nr. 187/1945 pentru a putea fi expropriați.
Totodată reclamantele au cerut ca unitatea notificată să se pronunțe dacă este de acord cu restituirea în natură sau li se va face o ofertă de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului la prețul actual.
Cu dispoziția nr. 240 din 17 iulie 2002 Primarul orașului Deta a respins cererea de restituire în natură a imobilului înscris în C.F. nr. 762 Deta, cu nr. top 625-626/b/1/a formulată de R.B.A. și P.P. cărora le-a recunoscut dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în despăgubiri bănești evaluate la 300.000.000 lei motivat de faptul că restituirea în natură a bunului nu mai era posibilă, imobilul fiind înstrăinat prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 431 din 8 aprilie 1964 de notariatul de stat al raionului Deta.
Contestând menționata dispoziție reclamanții au învederat că exproprierea imobilului în dispută în baza procesului-verbal nr. 166 din 26 octombrie 1946 s-a făcut abuziv, fără titlu legal și prin urmare conform art. 71 alin. (1) și art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 erau îndrituiți la restituirea lui în natură constatându-se totodată că înstrăinarea lui către pârâți era lovită de nulitate absolută aceștia din urmă fiind de rea credință.
Din examinarea prevederilor art. 11 din Legea nr. 10/2001 rezultă că acestea instituie reguli speciale pentru restituirea imobilelor expropriate, textul fiind aplicabil în toate cazurile de expropriere, indiferent dacă a fost făcută cu titlu valabil sau fără titlu valabil și fără a distinge după cum s-a plătit ori nu o despăgubire.
în această ordine de idei potrivit textului invocat, imobilele expropriate și ale căror construcții nu au fost demolate se pot restitui integral în natură persoanelor îndreptățite, dacă nu au fost înstrăinate, cu respectarea dispozițiilor legale. Dacă persoana îndreptățită a primit o despăgubire, restituirea în natură este condiționată de rambursarea unei sume reprezentând valoarea despăgubirii primite, actualizată cu indicele de inflație.
Astfel fiind, criticile recurentelor potrivit cărora exproprierea imobilului în dispută în baza Legii nr. 187/1945 s-a făcut abuziv și deci preluarea lui de către stat a avut loc fără titlu valabil sunt irelevante cauzei întrucât așa cum deja s-a arătat, prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001 sunt aplicabile chiar și imobilelor expropriate fără titlu valabil.
Pe de altă parte, potrivit art. 26 din Decretul-lege nr. 115 din 27 aprilie 1938 drepturile reale se vor dobândi fără înscrierea în cartea funciară din cauză de moarte, accesiune, vânzare silită și expropriere, titularul nu va putea însă dispune de ele prin cartea funciară decât după ce s-a făcut înscrierea.
Din această perspectivă, cu referire la cazul în speță, rezultă fără echivoc că independent de înscrierea în cartea funciară, statul a devenit proprietarul imobilului în dispută la data exproprierii, iar procesul-verbal nr. 166, Deciziune din 26 ianuarie 1946, întocmit de Comitetul local de expropriere și împroprietărire din comuna Deta, județul Timiș, Torontal atestă că imobilul înscris în C.F. nr. 762 Deta cu nr. top 625-626/b/1/a a fost expropriat în baza art. 3 pct. 1 din Regulamentul pentru aplicarea legii pentru înfăptuirea reformei agrare ca înscris în G.E.G., expropriere totală.
Prin urmare, statul a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu la data exproprierii ce a avut loc în anul 1946, iar înscrierea lui în cartea funciară care s-a produs în anul 1963 s-a făcut, așa cum o arată expres dispozițiile art. 26 din Decretul-lege nr. 115/1938 pentru a putea dispune de respectivul drept.
Așa se și explică existența decalajului între data exproprierii și data intabulării.
Oricum, cât timp reclamantele nu au produs nici o dovadă cu privire la presupusele falsuri comise de funcționarul de carte funciară, susținerile lor pe acest aspect nu pot fi primite.
Referitor la cererea reclamantelor de a se constata nulitatea absolută a actelor juridice de înstrăinare vizând imobilul în litigiu conform art. 46 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, instanțele au respins-o cu motivarea că acestea au fost încheiate cu bună credință. Potrivit art. 1899 C. civ. buna credință se prezumă, astfel că revenea recurenților-reclamanți sarcina de a dovedi că în anul 1964, când a avut loc vânzarea-cumpărarea, pârâții dobânditori au fost de rea credință. Or, așa cum rezultă din prevederile art. 1899 C. civ., buna credință este "credința posesorului că cel de la care a dobândit imobilul avea toate înscrisurile cerute de lege spre a-i putea transmite proprietatea". în acest context și în lipsa unor alte dovezi, este greu de crezut că în conjunctura anului 1964, cumpărătorii ar fi putut avea vreun dubiu cu privire la dreptul de proprietate al statului cu atât mai mult cu cât acest drept fusese și înscris în C.F., conform art. 17 din Decretul-lege nr. 115/1938.
Recurenții au invocat și prevederile art. 46 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 susținând că înstrăinarea de către stat a imobilului în dispută și apoi și celelalte înstrăinări succesive s-au făcut prin fraudă la lege fără însă a indica dispozițiile legale pretins fraudate pentru a putea verifica aceste susțineri.
Pe de altă parte, chiar prin notificare, recurentele au formulat și o cerere alternativă, respectiv aceea de restituire prin echivalent, corespunzător valorii imobilului la prețul actual.
în acest sens, în cauză a fost efectuată o expertiză tehnică care urmare obiecțiunilor pârâtei Primăria orașului Deta a stabilit valoarea actuală a imobilului în situația inițială (fără adăugiri, modernizări) la 420.791.000 lei, sumă necontestată de reclamante. Este adevărat că inițial, același expert a evaluat imobilul la 434.630.000 lei, însă valoarea finală după obiecțiunile formulate de primărie a fost de 420.791.000 lei, sumă așa cum deja s-a relevat ce nu a fost contestată de reclamantele-recurente cu ocazia dezbaterilor în fond la tribunal.
Față de cele ce preced criticile formulate de recurente apar a fi neîntemeiate și prin urmare recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1550/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1858/2005. Civil → |
|---|
