ICCJ. Decizia nr. 1649/2005. Civil

Reclamantul B.G. a chemat în judecată pe pârâta SC E. SA Buzău și a solicitat obligarea acesteia să încheie un contract de servitute pentru terenul ocupat cu amplasarea unei stații, transformator și stâlp cu instalații de întrerupere. Cu ocazia concluziilor orale a solicitat și plata unei chirii egale cu un consum mediu lunar de 200 kw.

Judecătoria Buzău, prin sentința civilă nr. 6202 din 3 decembrie 2003 a respins acțiunea precizată formulată de reclamant.

Pe baza probelor administrate, inclusiv a unei expertize tehnice, instanța a reținut că reclamantului i s-a reconstituit, în anul 1997, dreptul de proprietate pentru suprafața de 03 ha teren arabil și 0,08 ha curți pe care se aflau unele instalații, un post de transformare amplasat pe doi stâlpi de beton și stâlpul cu separator construcții edificate în urmă cu circa 30 de ani, instalații folosite de pârâtă. Regimul juridic al unor asemenea lucrări este stabilit de Legea nr. 318/2003. Potrivit alin. (3) și (4) ale art. 16 din legea citată dreptul de uz și de servituți au caracter legal, se exercită pe toată durata existenței capacității energetice și cu titlu gratuit. Conform art. 37 alin. (4) terenurile pe care se situează rețelele electrice existente la data intrării în vigoare a legii, rămân în proprietatea publică a statului.

Apelul declarat de reclamant a fost respins de Curtea de Apel Ploiești, prin sentința civilă nr. 607 din 4 martie 2004.

Instanța își însușește, ca fiind temeinice și legale, cele reținute de instanța de fond.

împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamantul fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

în dezvoltarea scrisă a recursului reclamantul își pune întrebări în legătură cu cele reținute de instanțe în considerentele hotărârilor, comentează raportul de expertiză în legătură cu suprafața de teren ocupată de pârâtă pentru postul de transformare, afirmând că întregul teren este proprietatea sa.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate.

Recurentul nu se referă în concret în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, cele menționate în cererea de recurs pot fi considerate că se referă cel mult la motive de netemeinicie ce nu pot forma însă obiect de cercetare pentru o instanță de recurs.

Instanțele au reținut o situație de fapt bazată pe probele administrate și au aplicat corect prevederile legale în materie. Nimeni nu a contestat dreptul de proprietate al reclamantului, prin reconstituirea acestuia pe vechiul amplasament, numai că, cu mulți ani în urmă, acest teren a fost afectat de utilități de interes public cu respectarea prevederilor legale.

în consecință, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 1649/2005. Civil