ICCJ. Decizia nr. 1858/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1904 din 15 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Năsăud a fost admisă acțiunea civilă introdusă de R.D. din Năsăud, împotriva SC C.N. SA Cluj, fiind obligată pârâta să încheie cu reclamantul contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 14, din Năsăud, în condițiile și în temeiul Legii nr. 85/1992 republicată.
Pârâta a fost totodată obligată să plătească reclamantului daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere în îndeplinirea obligației de 300.000 lei începând cu data rămânerii definitive a hotărârii până la încheierea contractului.
Prin sentința menționată a fost totodată respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale active invocată de societatea pârâtă.
Hotărârea primei instanțe a fost parțial schimbată prin decizia civilă nr. 273 A din 6 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția civilă, care admițând apelul pârâtei, a înlăturat obligarea sa la plata daunelor cominatorii.
Pentru a admite acțiunea privind obligația de a face, instanțele au stabilit că refuzul societății pârâte de a vinde reclamantului ca titular al contractului de închiriere, locuința construită din fondurile sale, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și art. 7 din Legea nr. 85/1992 republicată este nejustificat.
S-a reținut din dovezile cu înscrisuri administrate în cauză, că reclamantul este îndreptățit în condițiile legii să cumpere locuința pe care a ocupat-o în calitate de titular al contractului de închiriere nr. 4078 din 1 noiembrie 2001, prelungit prin actul adițional încheiat la 27 ianuarie 2003 până la 32 martie 2003 după care a operat tacita relocațiune recunoscută explicit de societatea pârâtă prin oferta de vânzare făcută chiriașului prin adresa nr. 308 din 12 mai 2003.
împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs în termenul și cu respectarea cerințelor procedurale aplicabile, societatea pârâtă.
Recurenta a invocat lipsa de temei legal a obligării sale la încheierea contractului de vânzare-cumpărare susținând pe de o parte că nu ar fi recunoscut în favoarea reclamantului prelungirea tacită a locațiunii, pe de altă parte că acesta nu ar fi manifestat voința de a cumpăra locuința în termenul de 15 zile de la primirea ofertei făcute prin adresa din 12 mai 2003.
Recursul nu este fondat.
Probele administrate în cauză infirmă susținerile recurentei în ceea ce privește neprelungirea contractului de locațiune în condițiile art. 1437 C. civ.
Astfel, prin adresa trimisă de recurenta-pârâtă reclamantului la data de 12 mai 2003, care constituie oferta de vânzare s-a recunoscut expres acestuia din urmă atât calitatea de titular al locațiunii cât și vocația la cumpărarea locuinței deținute în condițiile Legii nr. 85/1994 cu modificările ulterioare.
Prelungirea locațiunii după termenul contractual rezultă totodată din faptul că reclamantului i s-a lăsat posesia și după 31 martie 2003, pârâta locatoare încasând fără obiecții chiria pentru lunile aprilie și mai 2003.
în același timp din confirmarea de primire a ofertei din 16 mai 2003 rezultă că reclamantul și-a manifestat în termenul notificat de pârâtă voința de a cumpăra locuința, prin însăși acțiunea introdusă direct la instanța de judecată în ziua de 30 mai 2003, în considerarea prețului stabilit prin lege și nu a celui comunicat de societatea C. SA prin adresa din 12 mai 2003.
Ca urmare recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1593/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1879/2005. Civil → |
|---|
