ICCJ. Decizia nr. 1790/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 18 septembrie 2002 sub nr. 4059/C pe rolul Tribunalului Neamț, reclamanții B.D., ș.a., au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției, Tribunalul Neamț și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să-i oblige pe pârâți să restituie sumele de bani, încasate prin reținerea fără temei legal a cotei de 7% din salariul lunar, cu titlu de contribuție la fondul de asigurări sociale de sănătate 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001 reactualizate prin aplicarea indicelui de inflație la data executării hotărâri.
Ministerul Justiției, prin întâmpinare, a invocat excepția lipsei calității sale procesual pasive și excepția lipsei calității procesual pasive a Tribunalului Neamț, arătând că sumele solicitate de către reclamanți au fost reținute de către Tribunalul Neamț cu care reclamanții au avut raporturi de muncă, aceasta din urmă fiind doar un intermediar între reclamanți și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., în bugetul căreia au fost virate respectivele sume.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. a formulat și ea întâmpinare invocând excepția lipsei calității sale procesuale pasive și excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Neamț și pe fond a solicitat respingerea acțiunii.
Totodată a formulat și o cerere de chemare în garanție a C.N.A.S., pentru ca în cazul admiterii acțiunii, să se dispună obligarea chematei în garanție la restituirea de 25% din suma pretinsă ce a fost virată în contul acesteia, în temeiul dispozițiilor art. 21 alin. (2) lit. c) din Statutul propriu.
C.N.A.S., prin întâmpinarea formulată a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive și inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Tribunalul Neamț, prin sentința civilă nr. 338/C din 18 noiembrie 2002 a admis acțiunea și a obligat pârâții să restituie reclamanților sumele reținute din drepturile salariale lunare ale acestora, în perioada 1 ianuarie 2000 - 31 martie 2001, în cotă de 7%, cu titlu de contribuție la asigurările sociale de sănătate, reactualizate prin aplicarea indicelui de inflație, la data executării.
A respins excepția de necompetență teritorială invocată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J.
A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției, Tribunalului Neamț și C.A.S.A.O.P.S.N.A.J., ca neîntemeiate.
A admis cererea de chemare în garanție a C.N.A.S. formulată de C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și a obligat chemata în garanție să restituie suma încasată, reprezentând cota de 25% din sumele pretinse de către reclamanți.
A respins excepțiile inadmisibilității cererii de chemare în garanție și necompetenței teritoriale invocate de către chemata în garanție C.N.A.S. ca neîntemeiate.
Instanța a reținut, în esență, că reclamanții, magistrații și personal auxiliar de specialitate, ca subiecți ai raportului juridic de gratuitate instituit prin dispozițiile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 nu pot fi obligați să susțină financiar serviciile din sistemul instituit prin Legea nr. 145/1997, întrucât dreptul la gratuitate stabilit prin acte normative special, ar deveni nereal.
S-a reținut de asemenea că dreptul la gratuitate garantat juridic și financiar prin dispozițiile art. 100 din Legea nr. 92/1992 și H.G. nr. 409/1998 emisă în aplicarea art. 99 din Legea nr. 92/1992 nu poate fi limitat doar la decontările ocazionale ale contravalorii unor medicamente, servicii medicale și materiale sanitare.
Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 85 din 29 ianuarie 2003, a respins, ca nefondate recursurile formulate de Ministerul Justiției, C.A.S.A.O.P.S.N.A.J. și C.N.A.S.
în conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și art. 330 alin. (2) C. proc. civ.
Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestor hotărâri considerând că au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în acest sens se susține că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 92/1992, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, iar condițiile în care acestea se acordă au fost stabilite prin H.G. nr. 409/1997 precum și prin Normele emise pentru aplicarea acestei hotărâri, în sensul că acordarea gratuităților se face în condițiile prevăzute de Legea nr. 145/1997.
Se mai susține că printr-o interpretare sistematică a tuturor actelor normative menționate, în ordinea lor cronologică, rezultă că magistrații și personalul auxiliar de specialitate au dreptul la asistență medicală gratuită doar dacă fac dovada că li se fac rețineri în contul contribuției lunare de asigurări de sănătate.
Se invocă că în Legea nr. 145/1997, se prevede obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români, cu domiciliul în țară, pentru cetățenii străini și apatrizi care au reședința în România și totodată și obligația acestora de a plăti contribuția lunară, cei exceptați de la plata contribuției fiind nominalizați în mod expres în mai multe texte de lege, iar în aceste categorii de persoane nu figurează magistrații și personalul auxiliar de specialitate.
Se concluzionează în recursul în anulare că prin tăcerea legiuitorului, care nu e prevăzut în categoriile exceptate și pe magistrați se deduce intenția că aceștia să nu fie scutiți de plată pentru fondul de asigurări sociale de sănătate.
Ca atare se apreciază că prin hotărârile criticate, instanțele au interpretat și au aplicat greșit actele normative în vigoare când au apreciat că magistrații nu trebuie să plătească contribuția lunară, iar această încălcare esențială a legii a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
în consecință pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului în anulare și pe fond respingerea acțiunii reclamantei.
Recursul în anulare este fondat.
Este de reținut în primul rând că atât în considerentele hotărârilor criticate cât și în motivele formulate în recursul în anulare sunt invocate aceleași prevederile legale, interpretarea lor fiind însă total diferită.
Astfel, printr-o interpretare sistematică a tuturor dispozițiilor cuprinse în actele normative care vor fi analizate urmează a reținere:
Este de necontestat că în conformitate cu prevederile art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 republicată la data de 30 septembrie 1997, magistrații și personalul auxiliar de specialitate beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze condițiile de acordare a acestora se stabilesc însă prin H.G., se precizează în alineatul al doilea al art. 99.
în acest sens Guvernul a emis la data de 20 iulie 1998 Hotărârea nr. 409 care în art. 1 arată fără echivoc că de aceste gratuități beneficiază în condițiile Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 (intrată în vigoare la 1 ianuarie 1998) același lucru este prevăzut și în Normele comune nr. 318/FB-64-807/C din 26 mai 1999 emise de Ministerul Justiției, Curtea Supremă de Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, pentru aplicarea H.G. nr. 409/1998.
în consecință, având în vedere aceste acte normative care prevăd fără echivoc că beneficiarul gratuităților prevăzute de art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 se face în condițiile Legii nr. 145/1997 care prevede în art.4 obligativitatea asigurării pentru toți cetățenii români cu domiciliul în țară, iar în alineatul al doilea arată în mod imperativ că "asigurații vor plăti o contribuție lunară pentru asigurări sociale de sănătate".
în art. 6 și art. 55 din aceeași lege sunt arătate categoriile de persoane care beneficiază de asigurare fără plata contribuției și cele care sunt scutite de această plată.
Deci, din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că legiuitorul a arătat în mod explicit care este voința sa și anume că beneficiul gratuităților pentru magistrați și personalul auxiliar de specialitate, "să se facă în condițiile Legii nr. 145/1997".
Dacă legiuitorul ar fi dorit ca cei prevăzuți în art. 99 și art. 141 din Legea nr. 92/1992 să aibă calitatea de asigurați fără plata contribuției, sau să fie scutiți de la, nu ar fi făcut trimitere la "condițiile Legii nr. 145/1997" și ar fi menționat-o expres, incluzându-i în categoriile prevăzute de art. 6 sau art. 55 din această lege.
Legiuitorul însă nu a dorit acest lucru pentru că în categoria exceptaților au fost cuprinse persoanele care nu au venituri sau nu pot dobândi venituri într-o anumită perioadă.
Ca atare, instanțele care au reținut în hotărârile criticate de recursul în anulare că sintagma "în condițiile Legii nr. 145/1997" a fost necesară pentru a atesta existența și raportul între Legea specială nr. 92/1992 și Legea generală nr. 145/1997, au interpretat și au aplicat greșit actele normative mai înainte menționate încălcând esențial legea, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond.
Distinct de cele mai înainte menționate urmează a mai reține că mai înainte de soluționarea irevocabilă a cauzei, prin Legea nr. 118 din 30 martie 2001 pentru aprobarea O.U.G. nr. 179 din 11 noiembrie 1999 privind modificarea și completarea Legii nr. 92/1992, alin. (1) al art. 99 a căpătat următorul cuprins: "magistrații în activitate sau pensionarii, precum și soțul sau soția și copii aflați în întreținerea acestora, beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze, în condițiile respectării dispozițiilor legale privind plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, "ceea ce demonstrează în plus că voința legiuitorului a fost constantă în sensul că gratuitățile să se acorde în condițiile plății contribuției lunare pentru asigurări sociale de sănătate.
Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, văzând și dispozițiile art. 314 C. proc. civ., recursul în anulare a fost admis, au fost casate hotărârile criticate și pe fond, a fost respinsă acțiunea reclamantei.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1846/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 1809/2005. Civil → |
|---|
