ICCJ. Decizia nr. 1943/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1363 din 22 decembrie 2003 Judecătoria Zărnești a respins excepțiile autorității de lucru judecat și lipsei calității procesuale active a reclamanților și pasive a pârâtului V.I. și, pe fond, a respins acțiunea reclamanților B.A.N.M. și B.A.L. împotriva pârâților V.M.V. și V.I. privind modificarea servituții de trecere stabilită în favoarea fondului dominant înscris în C.F. nr. 870 Poarta și asupra fondului aservit înscris în C.F. nr. 922 Poarta, instituirea unui drept de servitute în favoarea imobilului înscris în C.F. nr. 753 Poarta, proprietatea pârâtului V.I. și asupra fondului aservit înscris în C.F. nr. 750 Poarta și C.F. nr. 752 Poarta proprietatea reclamanților. A respins cheltuielile de judecată solicitate de pârâți ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că acțiunea de stabilire a unui drept de servitute în favoarea unui mobil ce constituie fond înfundat este prevăzută de lege în favoarea proprietarului fondului înfundat conform art. 616 C. civ.
Nici unul dintre proprietarii fondurilor învecinate nu poate obliga pe proprietarul fondului înfundat, pe calea acțiunii în justiție, să folosească imobilul lor pentru a exploata fondul înfundat, întrucât legea nu le recunoaște acest drept.
Or, neexistând un drept al reclamanților prevăzut de lege, nu există nici dreptul material la acțiune pentru respectarea sau realizarea acelui drept și nici raportul juridic fundamental care să justifice acțiunea în justiție.
Admiterea excepției lipsei calității procesuale active ar însemna recunoașterea existenței dreptului, fapt neadevărat.
La fel, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului V.I. ar însemna că există un drept al reclamanților, însă aceștia s-au îndreptat greșit asupra pârâtului.
Din raportul de expertiză rezultă că reclamanții au făcut o propunere de schimbare a traseului servituții pe un alt teren decât cel asupra căruia poartă sevitutea, ceea ce este inadmisibil. Modificarea traseului servituții trebuie făcută tot pe imobilul afectat de servitute și nu pe alt imobil.
Stabilirea servituții pe traseul propus de reclamanți poate servi doar pârâtului V.I., nu și pârâtului V.M.V. Or, pârâtul V.M.V. nu are un drept de servitute asupra terenului pârâtului V.I.
Apoi, modificarea traseului servituții stabilite pe terenul înscris în C.F. nr. 922 Poarta nu se poate face fără ca imobilul proprietatea pârâtului V.M.V. să redevină fond înfundat. Instanța reține că la momentul instituirii servituții s-a știut că această servitute desparte proprietatea reclamanților.
Fapta ilicită a fiicei și ginerelui reclamanților, care au construit pe terenul afectat de servitute făcând din fondul dominant fond înfundat, faptă săvârșită cu consimțământul reclamanților, exclude buna credință, necesară pentru promovarea unei acțiuni.
împotriva sentinței au declarat apel ambele părți, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 344Ap din 19 aprilie 2004 Curtea de Apel Brașov a admis în parte ambele apeluri și a schimbat în tot sentința, în sensul că a luat act de renunțarea la judecată formulată de reclamanți. A obligat reclamanții să plătească pârâților sumele de 750.000 lei cheltuieli de judecată la instanța de fond reprezentând onorariu de expert și 2.000.000 lei cheltuieli de judecată în apel reprezentând onorariu de avocat.
Instanța de apel a reținut că în motivarea apelului pârâților s-a arătat că în mod greșit reclamanții nu au fost obligați la plata cheltuielilor de judecată, care se ridică la suma de 14.370.000 lei.
Acest apel este fondat în parte, la dosarul de fond existând doar o chitanță de plată a onorariului de expert în cuantum de 750.000 lei. Restul cheltuielilor nu au fost dovedite prin nici o probă.
Cu privire la apelul reclamanților s-a reținut că la termenul din data de 6 aprilie 2004 reclamanții au arătat că renunță la judecată conform art. 246 C. proc. civ., sens în care au depus o declarație autentică. Pentru acest motiv sentința a fost schimbată în tot, în sensul că s-a luat act de renunțarea la judecată.
împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs pârâții V.M.V. și V.I. care, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au solicitat modificarea acesteia în parte, în sensul de a obliga intimații reclamanți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 13.620.000 lei.
Recursul este nefondat.
Analizând actele dosarului se constată că în mod corect instanța de apel a obligat reclamanții intimați doar la 750.000 lei cheltuieli de judecată întrucât doar aceste cheltuieli au fost dovedite cu chitanța de plată a onorariului de expert nr. 1073868 din 22 septembrie 2003 existentă la fila 146 a dosarului de fond.
Conform art. 1169 C. civ. cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească. Or, în speță, recurenții nu au depus la dosarul de fond nici o probă cu care să dovedească efectuarea altor cheltuieli de judecată, în afară de chitanța de la fila 146.
Deși recurenții pârâți susțin, în motivarea recursului că au depus la dosarul de fond concluzii scrise la care au atașat dovezile cheltuielilor de judecată, acestea nu există în dosarul de fond. O copie a lor însoțită de borderoul cheltuielilor efectuate cu ocazia judecății în fond și de documentele justificative a fost depusă pentru prima dată în dosarul de recurs, ca anexă la motivele de recurs.
Așa fiind, recursul a fost respinge ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1941/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 194/2005. Civil → |
|---|
