ICCJ. Decizia nr. 194/2005. Civil

Prin acțiunea înregistrată la 11 septembrie 2003 de Judecătoria Gura Humorului, reclamantul S.T.C., a chemat în judecată pe fosta sa soție D.A., solicitând ca în contradictoriu cu aceasta, să se constate că apartamentul nr. 3 din Gura Humorului, deși dobândit în timpul căsătoriei, este bunul său propriu.

în motivarea acțiunii, reclamantul precizează că apartamentul din litigiu, l-a dobândit cu sume obținute din vânzarea locuinței sale dinaintea căsătoriei, din orașul Câmpulung Moldovenesc.

Pârâta a depus întâmpinare, susținând că apartamentul din orașul Câmpulung Moldovenesc era proprietatea părinților reclamantului și că aceștia când l-au vândut, au înțeles să gratifice pe ambii soți, nu numai pe fiul lor. Pe de altă parte, aceasta pretinde că și părinții săi au gratificat-o pentru jumătate din prețul locuinței.

După administrarea probelor, Judecătoria Gura Humorului, prin sentința civilă nr. 1374 din 15 decembrie 2003, a admis în parte acțiunea, a constatat că apartamentul nr. 3 din Gura Humorului este proprietatea reclamantului cu cota de 5/6, bun propriu, iar 1/6 din apartament este bun comun în devălmășie al soților S.T.C. și S.A. (în prezent, după divorț, D.).

S-au respins celelalte pretenții ale reclamantului, iar pârâta a fost obligată să-i plătească acestuia suma de 2.257.500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, judecătoria a reținut că la data plății avansului pentru apartament, părțile erau deja căsătorite, locuința din Câmpulung Moldovenesc nu fusese vândută, iar avansul a fost achitat din veniturile comune ale soților 1.000.000 lei reprezentând avans și taxe de autentificare).

Pentru restul de preț de 5.000.000 lei, s-a constatat că acesta a fost plătit la data de 22 februarie 1995, ziua autentificării actului, care coincide cu ziua vânzării de părinții reclamantului a locuinței din Câmpulung Moldovenesc.

Cu privire la această sumă pârâta nu a contestat că ar proveni de la părinții reclamantului, dar a pretins fără a dovedi, că aceștia i-au gratificat pe ambii soți, nu numai pe fiul lor.

S-a subliniat că pârâta nu a produs probe certe că ar fi fost și ea ajutată material, la data achiziționării apartamentului.

Curtea de Apel Suceava, cu decizia civilă nr. 991 din 15 aprilie 2004, anulează ca netimbrat apelul declarat de reclamant și admite apelul pârâtei împotriva sentinței susmenționate, pe care o schimbă în totalitate, în sensul respingerii acțiunii în constatare, ca nefondată.

Admiterea apelului pârâtei este motivată prin faptul că instanța de fond nu a respectat petitul acțiunii care solicită constatarea calității de bun propriu al apartamentului și nu a cotei de contribuție a fiecărei părți la achiziționarea lui. De asemenea, s-a constatat că în mod greșit au fost audiați ca martori părinții reclamantului, dat fiind obiectul cauzei, exista interdicție potrivit art. 189 C. proc. civ.

în termen legal, reclamantul a formulat cerere de recurs, în care critică instanța de apel care i-a anulat cererea pentru netimbrare, susținând că trebuia să fie citat la reședința din comuna Vama, jud. Suceava și nu la domiciliul din Gura Humorului unde nu locuiește nimeni.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului uneia din părți în timpul judecății trebuie, sub pedeapsa neluării ei în seamă, să fie adusă la cunoștința instanței prin petiție la dosar, iar părții potrivnice prin scrisoare recomandată, a cărei recipisă de predare se va depune la dosar o dată cu petiția prin care se înștiințează instanța, despre schimbarea domiciliului.

în cazul în speță, apelantul în cererea sa de apel, formulată la data de 18 februarie 2004, a indicat domiciliul său din orașul Gura Humorului, jud. Suceava, unde a și fost citat (filele 2 și 7 dosar apel) cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 85.500 lei și timbre judiciare de 1500 lei.

La dosar nu există depusă din partea apelantului o cerere prin care să solicite citarea la o altă adresă.

Recurentul-reclamant a depus în dosarul înaltei Curți de Casație și Justiție o copie xerox a cererii sale pentru anunțarea reședinței depusă la Poliția com. Vama jud. Suceava, dar care se referă la perioada 1 ianuarie 2001 până la 2 ianuarie 2002, ori apelul a fost declarat la data de 18 februarie 2004.

Chiar dacă documentul xeroxat, s-ar fi referit la perioada când s-a depus cererea de apel, acesta nu ar fi produs efecte, câtă vreme apelantul nu a îndeplinit obligația prevăzută de art. 98 C. proc. civ.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursul declarat de reclamantul S.T. împotriva deciziei civile nr. 991 din 15 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel Suceava a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 194/2005. Civil