ICCJ. Decizia nr. 2014/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 5 august 2002, reclamanta D.A. a solicitat Judecătoriei Constanța ca în contradictoriu cu pârâții N.L., A.V., Consiliul local Constanța, Municipiul Constanța prin primar și R.A.E.D.P.P. Constanța să constate nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de pârâtele persoane fizice cu autoritățile locale la 12 mai 2000, respectiv 28 septembrie 1996 cu privire la spații de locuit situate în Constanța, imobil ce a aparținut înainte de naționalizare, lui P.I., autorul reclamantei.
în motivarea cererii, bazată în drept pe dispozițiile art. 46 din Legea nr. 10/2001, reclamanta a arătat că imobilul dobândit de autorul său în anul 1931 în urma unui partaj voluntar a fost naționalizat abuziv și în mod nelegal, cu încălcarea Legii nr. 112/1995, părți din el au fost înstrăinate celor două pârâte, care sunt de rea-credință, întrucât nu au depus minime diligențe prin care ar fi putut afla că reclamanta formulase și cerere de restituire potrivit Legii nr. 112/1995.
S-a depus în copie xerox necertificată procesul-verbal nr. 1983 din 31 martie 1941 al Comisiunii pentru înființarea cărților funciare în Constanța prin care se consemnează că în baza posesiunii și cu titlu de moștenire de la tatăl său decedat în 1916, locuitorul P.I.P. din comuna Târgușor a cerut înscrierea în cartea funciară, alte înscrisuri.
La 30 septembrie 2003, Judecătoria Constanța a pus în discuție excepția lipsei calității procesual active a reclamantei iar prin sentința civilă nr. 13460 din 17 octombrie 2003 a admis excepția și a respins acțiunea, ca fiind formulată de către o persoană fără calitate procesuală. în motivarea soluției, instanța a reținut că potrivit art. 3 din Legea nr. 10/2001, are calitatea de "persoană îndreptățită" proprietarul sau moștenitorii fostului proprietar al unui imobil preluat ulterior abuziv de către stat. în speță, în dovedirea acțiunii, reclamanta nu a depus nici un titlu de proprietate prin care să dovedească că defunctul său tată a fost proprietar al imobilului din Constanța, ci a depus doar un act de partaj voluntar, care are caracter declarativ, nefiind translativ sau constitutiv de drepturi.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de apel Constanța prin decizia civilă nr. 509 din 17 mai 2004. S-a invocat în motivarea deciziei nerespectarea de către reclamantă a exigențelor impuse de art. 1169 C. civ., cu referire și la art. 22 din Legea nr. 10/2001, care impun anexarea la cerere a titlului de proprietate.
în termen legal, împotriva deciziei reclamanta a declarat recursul de față, prin care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Fără a dezvolta pe rând, așa cum prevede art. 3021lit. c) C. proc. civ. fiecare motiv de recurs, reclamanta susține că s-a încălcat în cauză principiul oralității și al contradictorialității, instanța fiind obligată, în opinia recurentei, să arate în concret la ce se referă excepția lipsei calității procesual active. în esență, susține recurenta că la dosar erau toate actele doveditoare ale dreptului de proprietate al autorului său, astfel încât greșit acțiunea i-a fost respinsă pentru lipsa calității procesual active. S-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta, fiica lui P.I.P. decedat în anul 1976 în Constanța, a formulat acțiune în temeiul art. 46 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, pretinzând că autoritățile locale au vândut nelegal către cele două foste chiriașe părți din imobilul ce ar fi aparținut în proprietate defunctului său tată. Dispozițiile legii speciale invocate se completează cu cele ale legii civile generale în materie de dovadă a titlului de proprietate. Potrivit art. 644 C. civ., proprietatea bunurilor se dobândește și se transmite prin succesiune, prin legate, prin convenție și prin tradițiune. Iar conform art. 645 C. civ., proprietatea se mai dobândește prin accesiune sau incorporațiune, prin prescripție, prin lege și prin ocupațiune.
Legea procesual civilă cere îndeplinirea a patru condiții pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil: capacitatea procesuală, calitatea procesuală, dreptul și interesul. Calitatea procesuală (legitimatio ad causam) presupune existența unei identități între persoana reclamantului și persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecății. Calitatea procesuală privește posibilitatea unei persoane de a lua parte, ca reclamant sau ca pârât, la un anumit proces, la speță, și ea se determină în raport cu litigiul concret care se judecă. în orice acțiune privitoare la proprietatea sau folosința unui bun, înainte de a se discuta dreptul pârâtului asupra bunului, trebuie să se examineze calitatea reclamantului de a introduce acțiunea.
Reclamanta a pretins că are calitatea de persoană îndreptățită în sensul art. 3 din Legea nr. 10/2001, pentru a formula cereri în temeiul acestei legi speciale. Nu a reușit însă să probeze, așa cum cere art. 1169 C. civ., că persoana a cărei moștenitoare se pretinde a fost proprietar al bunului cu privire la care se emit pretenții în justiție. Cum nimeni nu poate avea mai multe drepturi decât autorul său, invocarea doar a transmisiunii succesorale ca temei al pretențiilor, fără o dovadă a modului în care autorul său devenise proprietar al bunului pretins nu este suficientă pentru a justifica un demers judiciar.
De aceea, corect au procedat instanțele când, după punerea în discuția contradictorie a părților, au admis excepția lipsei calității procesual active în litigiul de față.
Ca atare, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2027/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2023/2005. Civil → |
|---|
