ICCJ. Decizia nr. 2048/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 1295 din 14 noiembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul O.M.D. împotriva pârâtei SC C.L. SA, care a fost obligată să-i plătească sumele de 1.014.362.271 lei reprezentând chirie pentru spațiul ocupat, pe perioada iulie 1998 - august 2001 și 781.056 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, prin sentința civilă nr. 16198 din 17 decembrie 1997, pronunțată de Judecătoria sectorului 2 București, imobil la al cărui parter pârâta ocupă un spațiu folosit ca anticariat, în baza unui contract încheiat cu SC F. SA, pentru care datorează, conform expertizei contabile efectuată în cauză, suma de 1.014.362.271 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada iunie 1998 - august 2001.
La cererea reclamantului, prin încheierea din 20 martie 2002, a fost îndreptat dispozitivul sentinței, în sensul stabilirii cuantumului cheltuielilor de judecată la suma de 30.781.056 lei.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis, prin decizia nr. 102A din 20 februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta la plata sumei de 81.962.051 lei, reprezentând chirie restantă, a fost menținută dispoziția din încheierea din 20 martie 2002, referitoare la cheltuielile de judecată, a fost obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 11.050.000 lei, cheltuieli de judecată suportate în apel și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, împotriva aceleiași sentințe.
împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs reclamantul, încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că în mod nelegal au fost avute în vedere la calculul chiriei prevederile H.G. nr. 27/1993, că anticariatul nu este un așezământ cultural, ci o societate comercială, astfel că a fost corect stabilită suma datorată cu acest titlu, de către instanța de fond, incluzându-se și luna iunie 1998 și că a fost redusă nejustificat suma ce reprezintă cheltuielile de judecată pe care le-a suportat la instanța de fond de la 40.787.870 lei, la 30.781.056 lei.
Recursul este nefondat.
Prin completarea la raportul de expertiză contabilă efectuată la instanța de apel de expertul T.I. s-a concluzionat că pârâta datorează cu titlu de chirie restantă reclamantului suma de 81.962.051 lei, sumă actualizată (fila 93), concluzii în raport de care, reclamantul nu a solicitat efectuarea unei noi expertize contabile.
în atare situație, în mod corect și-a baza instanța de apel soluția pe acest supliment la raportul de expertiză contabilă.
în ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de reclamant la instanța de fond, prin încheierea din 20 martie 2002, a fost îndreptată eroarea materială din dispozitivul sentinței, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 30.781.056 lei către reclamant, sumă menționată de acesta în cererea de rectificare în consecință, recursul a fost respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2026/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2022/2005. Civil → |
|---|
