ICCJ. Decizia nr. 2155/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 1 la data de 9 septembrie 2003 executorul bancar al Corpului Executorilor Bancari E.B., a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorului B.V.A. la cererea creditorului E.B. S.A. în baza contractului încheiat la data de 26 octombrie 1998 cu valoare de titlu executoriu.
Prin încheierea pronunțată la data de 10 septembrie 2003 Judecătoria sectorului 1 București a încuviințat cererea de executare silită imobiliară împotriva debitorului.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de debitorul B.V.A. împotriva încheierii din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 București de încuviințare a executării.
Pentru a pronunța această decizie, curtea a concluzionat că în speță sunt întrunite cerințele art. 373 pct. 1 și 2 C. proc. civ. și că instanța investită cu cererea de încuviințare a executării are atribuții limitate de control, care nu vizează verificări de fond ale titlului executor.
Instanța de apel a respins ca nefondată și excepția privind prescrierea dreptului la executare silită a titlului executor aparținând creditorului motivat de faptul că aceasta îmbracă caracterul unei critici specifice contestației la executare, pe care debitorul o poate formula.
împotriva deciziei a declarat recurs B.V.A., invocând nulitățile prevăzute de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și art. 304 pct. 10.
în motivarea recursului se arată că obiectul titlului executoriu este limitat, și în niciun caz nu se poate extinde asupra imobilelor aflate sub regimul comunității de bunuri. Față de evidența pe care textul convenției o oferă, recurentul a solicitat aplicarea titlului executor numai asupra disponibilului bănesc aflat în conturile deschise la Banca D.F., așa cum a decis și Judecătoria Câmpulung prin încheierea din 24 iunie 2003.
în cel de al doilea motiv de recurs V.A.B. pretinde că executarea titlului creditorului este prescrisă, iar recunoașterea fidejusorului nu poate produce efecte întreruptive de prescripție în privința datoriei principale.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 373 pct. 1 C. proc. civ. punerea în executare a hotărârilor judecătorești și a celorlalte titluri executorii se face cu autorizarea instanței în a cărei jurisdicție urmează a se efectua executarea, sesizată cu cererea înaintată de executorul judecătoresc.
Instanța încuviințează executarea, potrivit art. 373 pct. 2 C. proc. civ. printr-o încheiere dată în camera de consiliu, după o prealabilă verificare a titlului executor înaintat odată cu cererea executorului judecătoresc de autorizare a executării.
în competența de încuviințare a executării, instanța are atribuții limitate la verificarea calității de creditor a celui ce solicită executarea, la verificarea achitării taxei de timbru și dacă titlul în temeiul căruia s-a solicitat încuviințarea executării silite întrunește cerințele legale pentru a fi pus în executare, respectiv dacă este un titlu executoriu.
Instanțele, investite cu încuviințarea executării nu pot proceda la verificări de fond.
Recurentul a pretins că imobilul pentru care instanța a încuviințat executarea titlului este bun comun și că executarea titlului este prescrisă.
Aceste aspecte invocate în recurs și parțial în apel nu pot fi analizate în cadrul atribuțiilor limitate de verificare ale instanței de încuviințare a executării, ele îmbrăcând caracterul unor critici specifice unei contestații la executare. De altfel regimul juridic al comunității de bunuri nu constituie un fine de neprimire a executării acestora, ci legitimează doar dreptul părții interesate de a cere împărțirea bunurilor comune și în cadrul contestației la executare conform art. 4001C. proc. civ.
Nefondată este și susținerea pe care debitorul o face în ultimul motiv de recurs, aceea ce a-i fi urmărite conturile bancare.
Potrivit art. 3713creditorul este îndrituit de a urmări veniturile și bunurile debitorului, fără nici-o distincție în privința acestora, dacă potrivit legii sunt urmăribile, în măsura necesară realizării drepturilor acestuia.
Așa fiind, în lipsa unei convenții între creditor și debitor, convenție care se poate realiza în tot cursul executării silite conform art. 3714C. proc. civ., instanța nu poate dispune ca executarea silită să se efectueze numai asupra veniturilor bănești din conturile la bancă ale debitorului.
în considerarea celor arătate mai sus, criticile formulate de B.V.A. în recursul declarat sunt neîntemeiate, motiv pentru care recursul a fost respins ca nefondat, potrivit art. 312 C. proc. civ.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2145/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2085/2005. Civil → |
|---|
