ICCJ. Decizia nr. 238/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea formulată la 15 august 2000, reclamanții C.A. și R.D. au solicitat instanței, în contradictoriu cu Consiliul General al Municipiului București și SC T.A. SA București, obligarea pârâților de a-i lăsa în deplină proprietate și posesie imobilul (teren în suprafață de 234 mp și construcție subsol + parter + 5 etaje) situat în București, preluat fără titlu în proprietatea statului.
Investit cu soluționarea cauzei, Tribunalul București, secția a V-a civilă și de contencios administrativ, prin sentința nr. 252 din 18 aprilie 2001, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că imobilul a cărui construcție abia începuse a fost naționalizat conform Decretului nr. 92/1950, la poziția nr. 111 din Anexă, figurând “proprietar necunoscut" întrucât foștii proprietari nu îndepliniseră, până la data preluării, formele de publicitate imobiliară.
Ca atare, s-a mai reținut, în raport de dispozițiile art. I pct. 4 din Decretul nr. 92/1950, imobilul a trecut cu titlu valabil în proprietatea statului care ulterior a și edificat etajele clădirii, prin Direcțiunea de Proiectări Electrotehnice, căreia i-a fost cedată și folosința acesteia.
Comparând titlurile părților, care provin de la autori diferiți, instanța a apreciat ca fiind preferabil titlul pârâților, ca fiind mai bine caracterizat.
Cu aceeași motivare, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin decizia nr. 115 din 14 martie 2002 a respins ca nefondat apelul reclamanților.
împotriva acestei hotărâri au declarat recurs, în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamanții C.A. și R.D. susținând în esență că în mod greșit s-a reținut că imobilul în litigiu a fost preluat cu titlu valabil de către stat, interpretându-se eronat dispozițiile legale vizând transcrierea imobilelor, întrucât această operațiune este necesară doar pentru opozabilitatea față de terți.
Pe de altă part, se mai arată, nu s-a dispus asupra restituirii terenului în suprafață de 234 mp, naționalizat deasemeni, odată cu parterul clădirii, prin Decretul nr. 92/1950.
Recursul se privește ca nefondat și urmează a fi respins pentru considerentele ce succed.
Este adevărat că, prin acte succesive de vânzare-cumpărare (întocmite la 27 iunie 1946, 28 iunie 1946 și 29 martie 1947) reclamantul C.A. și E.R., autoarea celei de a 2-a reclamante, au dobândit suprafața totală de 234 mp teren, pe care ulterior au început edificarea unei construcții, parțial finalizată (subsol și parter) la data preluării.
Cum în legătură cu dreptul de proprietate asupra construcției nu fuseseră întocmite formele de publicitate imobiliară, prin înscrierea acesteia în cartea funciară, la data naționalizării în baza Decretului nr. 92/1950, imobilul a fost trecut în categoria “proprietar necunoscut".
Or, în condițiile art. 17,art. 26,art. 44 și urm. din Decretul-lege nr. 115/1938, drepturile reale asupra imobilelor se dobândeau numai după înscrierea acestora în cartea funciară.
Declarația globală “pentru impunerea veniturilor proprietăților clădite și asimilate lor", înregistrată sub nr. 3106 din 31 iunie 1950, a fost făcută de reclamantul C.A., după ce imobilul trecuse în proprietatea statului, prin efectul naționalizării.
Dacă reclamanții au reușit să facă dovada identității dintre imobilul naționalizat și imobilul (teren de 234 mp + construcție - subsol și parter) pe care l-au dobândit în proprietate prin actele la care s-a făcut referire mai sus, nu au reușit să probeze însă că imobilul a cărei construcție au început-o în anul 1946 este unul și același cu cel ocupat în prezent de SC T. SA, edificat pe un teren cu o altă suprafață, 332 mp, și alcătuit din subsol, parter, 4 etaje și mansardă.
Astfel, din adresa nr. 657 din 20 octombrie 1951 a fostului Sfat popular al Capitalei rezultă că imobilul pe care a fost ridicată clădirea ocupată în prezent de SC T. SA, se află pe str. H.B., colț cu Calea M.
Or, terenurile achiziționate de reclamanți se găseau în Calea M., chiar în raportul de expertiză efectuat în cauză precizându-se că imobilul din Calea M., colț cu Bd. H.B. nu este același cu cel din Calea M. colț H.B. (dos. 4675/2000 al Tribunalului București, secția a V-a).
Așa fiind, cum, potrivit art. 1169 C. civ., cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o și dovedească, recursul reclamanților a fost respins..
| ← ICCJ. Decizia nr. 208/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 170/2005. Civil → |
|---|
