ICCJ. Decizia nr. 237/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 16 februarie 2000, reclamantele H.M.M.(M.B.) și E.S. au chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Municipiul București, prin Primar General și Consiliul General al municipiului București, precum și Academia Română, solicitând să se constate inexistența dreptului de proprietate al pârâtelor asupra imobilului din București, și să se constate dreptul de proprietate al reclamantelor asupra imobilului.
Ulterior, reclamantele și-au modificat și completat acțiunea (la 19 aprilie 2000), solicitând ca pârâtele să fie obligate la restituirea imobilului.
La data de 17 ianuarie 2001 s-a depus o precizare a acțiunii, în sensul că pârâte în cauză sunt Biblioteca Academiei Române și Primăria municipiului București, iar la data de 21 ianuarie 2001 s-a făcut o altă precizare, respectiv s-a arătat că singura reclamantă în cauză este H.M.M., unica moștenitoare a defunctului B.A., cealaltă reclamantă fiind renunțătoare la succesiunea defunctului său tată.
La data de 21 februarie 2001, instanța a invocat din oficiu excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei H.M.M.
Prin sentința civilă nr. 122 din 21 februarie 2001, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei și a respins acțiunea ca fiind introdusă de o persoană fără calitate procesuală activă.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că Ș.B., fiul a cumpărat la data de 23 ianuarie 1934 un teren în suprafață de 1800 mp, pe care ulterior i l-a vândut lui B.Ș. - tatăl, acesta din urmă obținând în anul 1935 autorizația de a construi un imobil pe str. B.
B.Ș. a decedat la 12 martie 1944, fără a se ști însă dacă este vorba de B.Ș. tatăl sau B.Ș. fiul.
S-a mai reținut că certificatul de calitate de moștenitor a fost eliberat abia în anul 2000, arătându-se că unic moștenitor este B.A.. Nu s-au depus însă acte de stare civilă din care să rezulte că acesta este fiul defunctului pentru a se putea considera că a fost moștenitor sezinar și ar fi avut astfel posesia moștenirii.
Instanța de fond a considerat că reclamanta, ca unică moștenitoare a lui B.A., nu și-a dovedit calitatea procesuală activă întrucât nu au fost depuse acte de stare civilă care să confirme corectitudinea celor cuprinse în certificatele de moștenitor, ale căror originale nici nu au fost prezentate și nici nu s-a făcut dovada acceptării succesiunii defunctului B.Ș. de către B.A.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta H.M.M., arătând că are calitate procesuală activă întrucât este fiica lui B.A., acesta din urmă fiind unicul moștenitor al lui B.Ș., proprietarul imobilului.
Prin decizia nr. 396 din 18 septembrie 2001, Curtea de Apel București a respins ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reținut în motivare că reclamanta nu a făcut dovada că este proprietar exclusiv al bunului revendicat. Aceasta întrucât Ș.B. a avut doi fii: Ș.B.(fiul) și A.B., iar reclamanta nu a dovedit că tatăl său (A.B.) este unicul moștenitor și nici că ea ar fi și moștenitoarea unchiului său, Ș.B.- fiul.
Reclamanta a declarat recurs împotriva deciziei nr. 396 din 18 septembrie 2001, întemeindu-și motivele de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
în esență, recurenta critică decizia instanței de apel sub aspectul greșitei interpretări a probelor depuse la dosar, ce a condus astfel la concluzia că reclamanta nu ar fi dovedit calitatea sa de proprietar exclusiv al imobilului revendicat.
Recursul este nefondat.
Prin actul de vânzare-cumpărare nr. 2025 din 23 ianuarie 1934, Ș.B. fiul a cumpărat o suprafață de teren de 1800 mp pe care a edificat o construcție în anul 1935.
Ulterior, prin actul de vânzare-cumpărare nr. 33412 din 9 octombrie 1941, Ș.B. fiul a vândut terenul și construcția edificată pe acesta tatălui său - Ș.B.
Ș.B.- tatăl a decedat la data de 12 martie 1944, de pe urma sa rămânând ca unic moștenitor B.A., conform certificatului de calitate de moștenitor nr. 77 din 18 aprilie 2000.
La rândul său, B.A. a decedat la data de 3 decembrie 1975, rămânând ca succesoare ale sale: B.M.P., în calitate de soție supraviețuitoare, B.M.M. și B.E.D. (căsătorită S.), în calitate de fiice, unica moștenitoare acceptantă fiind B.M.M., celelalte două fiind renunțătoare.
în mod corect instanța de apel a reținut că reclamanta nu a făcut dovada că este unica proprietară a imobilului în litigiu întrucât din actele depuse nu rezultă cu certitudine că autorul reclamantei, defunctul B.A., este unicul moștenitor al lui Ș.B.- tatăl.
Astfel, certificatul de calitate de moștenitor nr. 77 din 18 aprilie 2000 arată că decesul lui Ș.B. a survenit la 12 martie 1944, fără a se ști dacă este vorba despre Ș.B.- fiul sau Ș.B.- tatăl, cu atât mai mult cu cât acest certificat a fost solicitat după 56 de ani de la decesul numitului Ș.B.
în certificat apare ca unic moștenitor B.A., tatăl reclamantei, deși B.Ș. - tatăl a mai avut un fiu - Ș.B., de care în certificat nu se face vorbire. Nu există la dosar acte din care să rezulte că acesta ar fi predecedat tatălui său sau că reclamanta ar fi și moștenitoarea unchiului său Ș.B.- fiul.
Rezultă, așadar, că reclamanta nu a făcut dovada deplină a faptului că ea ar fi titulara dreptului de proprietate pretins asupra imobilului, situație în care nu se poate spune că există identitate între reclamantă, ca titulară a acțiunii în revendicare, și persoana care deține dreptul de proprietate exclusivă asupra imobilului în litigiu.
în consecință, având în vedere considerentele expuse anterior, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 245/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 242/2005. Civil → |
|---|
