ICCJ. Decizia nr. 2455/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la data de 25 iulie 2001 la Tribunalul Dâmbovița reclamantele M.M. și N.G. au chemat în judecată pe pârâții Primarul comunei Vișinești și Consiliul local al comunei Vișinești, cerând ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligați la retrocedarea terenului în suprafață de 1500 mp situat în satul Ursei și la plata cheltuielilor de judecată.
în motivare au arătat că au notificat Primăria comunei Vișinești cu privire la această restituire, dar prin dispoziția nr. 211 din 19 iunie 2002 primarul comunei Vișinești a respins cererea privind restituirea în natură a terenului întrucât acesta este inclus pe lista bunurilor aparținând domeniului public al comunei, având destinația de teren sportiv și s-a efectuat o ofertă de a i se achita suma de 33.819.000 lei.
în drept au invocat dispozițiile Legii nr. 213/1998 și Legii nr. 10/2001.
Prin sentința civilă nr. 711 din 6 decembrie 2002 Tribunalul Dâmbovița a respins acțiunea.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că nefiind posibilă restituirea în natură s-au acordat despăgubiri, deși, reține instanța, reclamantele nu și-au dovedit dreptul de proprietate.
împotriva acestei hotărâri reclamantele au formulat apel, criticând-o pentru că greșit a reținut că nu au făcut dovada dreptului de proprietate. Hotărârea mai este criticată pentru că greșit a reținut că terenul în litigiu este inclus în categoria bunurilor proprietate publică, această includere fiind fără bază legală deoarece la data includerii primăria era doar posesoarea acestuia.
Prin decizia nr. 157 din 16 iulie 2003 Curtea de Apel Ploiești a respins apelul ca nefondat.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență că reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate, dar terenul face parte, legal, din domeniul public și nu poate fi restituit în natură, motiv pentru care s-au acordat măsuri reparatorii prin echivalent.
împotriva acestei hotărâri reclamantele au formulat recurs invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și reluând în esență criticile formulate în apel.
Astfel, arată recurentele, includerea terenului în domeniul public prin H.G. nr. 1350/2001 este nelegală, în raport de împrejurarea că prin sentința civilă nr. 6067/1994, pronunțată de Judecătoria Târgoviște s-a constatat că M.M. este proprietara acestei suprafețe de teren.
Recurentele cer restituirea în natură invocând dispozițiile Legii nr. 10/2001 art. 1 alin. (1), art. 9 alin. (1) și art. 10 alin. (3) care dispun că imobilele preluate abuziv de către stat indiferent în posesia cui se află se restituie la cererea foștilor proprietari, de regulă, în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini.
în fine, mai arată recurentele că pe teren nu s-au executat lucrări de construcții care să împiedice restituirea în natură.
Recursul nu este fondat.
Recurentele au susținut că ambele instanțe au apreciat greșit existența vreunei cauze de utilitate publică, care împiedică restituirea în natură a bunului.
Cu privire la această critică trebuie observat că aprecierea probelor dosarului este de competența instanțelor de fond și de apel, recursul, ca o cale extraordinară de atac, fiind reglementat numai pentru îndreptarea erorilor de drept săvârșite în hotărârile anterioare.
Legea nr. 213/1998 reglementează proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.
Așa cum rezultă din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului în cauză atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut corect că terenul revendicat face parte din domeniul public în baza sentinței civile nr. 966 din 2 august 1958 a Tribunalului Popular al Raionului Pucioasa Regiunea Ploiești și H.C.L. nr. 17/1999 și 14/2001, aprobate prin H.G. nr. 1350/2001.
Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al comunei Vișinești a fost publicat în M. Of. nr. 276 bis din 24 aprilie 2002.
Corect instanța de apel a reținut în considerente că cererea reclamantelor ca terenul să fie scos din domeniul public nu este de competența instanței de judecată.
Așa fiind, urmează a fi înlăturată această critică.
Cu privire la critica referitoare la considerentul că fiind un teren de sport și nu s-au executat lucrări de construcții care să împiedice restituirea lui în natură, urmează a fi înlăturată deoarece nu este relevant în speță dacă și ce investiții s-au făcut.
Reclamantele au făcut dovada dreptului de proprietate cu actul de partaj testamentar nr. 323 din 10 februarie 1933 al defunctului N.N.M.
Așa fiind instanțele în mod corect au reținut că se pot acorda măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece restituirea în natură nu mai este posibilă.
Pentru considerentele ce preced criticile formulate sunt neîntemeiate, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2459/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2457/2005. Civil → |
|---|
