ICCJ. Decizia nr. 2513/2005. Civil
| Comentarii |
|
La data de 23 septembrie 2003, reclamanta K.C. a chemat în judecată pe pârâții B.A. și B.G. solicitând instanței să dispună partajarea masei succesorale rămasă de pe urma defunctului B.V.D.
Pârâta B.A. a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat partajarea bunurilor dobândite în timpul căsătoriei cu defunctul B.V.D. și care fac parte din masa succesorală; să se includă în activul succesoral suma de 170.000 mărci germane trimisă reclamantei prin transfer bancar la data de 31 mai 1999; să se constate că la imobilul proprietatea defunctului a efectuat cu acesta în timpul căsătoriei îmbunătățiri ce au sporit valoarea acestui bun și să se includă în pasivul succesoral o datorie a defunctului față de fratele său B.R.
Prin sentința civilă nr. 8333 din 13 octombrie 2003 pronunțată de Judecătoria Timișoara s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș ca primă instanță deoarece valoarea litigiului depășește suma de 1.000.000.000 lei și devin astfel incidente dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. așa cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 58/2003.
Tribunalul Timiș, secția civilă, prin încheierea nr. 444 din 6 aprilie 2004 a scos cauza de pe rol și a înaintat-o Tribunalului Bihor unde a fost strămutată judecata pricinii de înalta Curte de Casație și Justiție.
Primind dosarul la data de 20 aprilie 2004, Tribunalul Bihor-Oradea, prin sentința civilă nr. 1020/C din 15 decembrie 2004 a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea judecătoriei Oradea.
Constatând existența conflictului negativ de competență a înaintat dosarul la înalta Curte de Casație și Justiție pentru a pronunța un regulator de competență.
Pentru a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, tribunalul a reținut că acțiunea reclamantei are ca obiect stabilirea masei succesorale, stabilirea calității de moștenitor și partajarea bunurilor succesorale, iar acest ultim capăt de cerere este accesoriu primelor, așa încât cererea nu poate fi încadrată în categoria cererilor evaluabile în bani.
Așa fiind nu sunt aplicabile cauzei dispozițiile art. I alin. (1) și art. II alin. (1) din Legea nr. 195 din 26 mai 2004 pentru aprobarea O.U.G. nr. 58/2003.
Analizând hotărârile pronunțate, Curtea constată că pentru a se considera necompetente să judece cauza, instanțele au invocat dispoziții legale diferite, din acte normative succesive care au modificat competența materială a judecătoriilor și tribunalelor așa încât nu sunt întrunite cerințele art. 20 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., pentru existența conflictului negativ de competență.
în consecință, reținând inexistența unui conflict negativ de competență, Curtea a înaintat dosarul Judecătoriei Oradea pentru soluționarea cauzei în primă instanță conform O.U.G. nr. 65 din 9 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2532/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2539/2005. Civil → |
|---|
