ICCJ. Decizia nr. 2546/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Moreni la data de 4 septembrie 2003, reclamanta N.S. a chemat în judecată pe pârâtul P.J.I., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6 mai 1980.
în motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că după căsătoria sa cu numitul N.A. (la 7 noiembrie 1960) a locuit împreună cu acesta în domiciliul socrilor săi, N.G. și N.M.
Ulterior, în anul 1961, N.M. a decedat, iar socrul reclamantei s-a recăsătorit și s-a mutat cu soția într-o altă localitate.
Imobilul în care locuia reclamanta și soțul său, precum și suprafețele de 1200 mp cămin și 5200 mp teren agricol, rămase de pe urma defunctei N.M., au fost trecute pe numele soțului reclamantei, N.A.
La data de 24 februarie 1980 a decedat soțul reclamantei, iar la data de 6 mai 1980 socrul său, împreună cu cea de-a doua soție, au vândut imobilul în care locuia reclamanta numitului P.J.I. prin actul autentic de vânzare cumpărare nr. 1227, pretinzând că imobilul ar fi fost dobândit de către cei doi vânzători.
La termenul de judecată din 17 octombrie 2003, s-a făcut o cerere de intervenție în interes propriu de către B.I., B.A., I.V. și I.C., aceștia precizând că sunt proprietarii imobilului în litigiu întrucât l-au cumpărat de la pârâtul P.J.I.
Prin sentința civilă nr. 1193 din 22 decembrie 2003, Judecătoria Moreni a respins ca neîntemeiate atât acțiunea reclamantei, cât și cererea de intervenție.
în motivarea hotărârii s-a reținut că vânzarea-cumpărarea imobilului în litigiu nu s-a făcut în frauda drepturilor reclamantei, întrucât casa și terenul au aparținut socrilor acesteia, bunurile nefiind cuprinse în masa succesorală existentă la data decesului fostului soț al reclamantei N.A., așa cum reiese din certificatul de moștenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980.
De altfel, drepturile reclamantei rezultate din succesiunea soțului său au fost valorificate de aceasta pe calea ieșirii din indiviziune, acțiune în care a figurat ca parte și terțul deținător P.J.I.
împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta N.S., criticând soluția pentru netemeinicie și nelegalitate.
Prin decizia civilă nr. 1015 din 2 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploiești a confirmat hotărârea primei instanțe, respingând ca nefondat apelul reclamantei.
S-a reținut că pretenția reclamantei că ar fi avut un drept indiviz asupra terenului în suprafață de 250 mp, aferent imobilului în litigiu, este nefondată întrucât această suprafață de teren nu figurează în certificatul de moștenitor nr. 346/1980.
S-a mai reținut că în urma partajului succesoral făcut în urma decesului soțului său, au fost supuse împărțelii și îmbunătățirile aduse casei de locuit, ceea ce înseamnă că nu a existat un drept de proprietate asupra imobilului.
împotriva hotărârii instanței de apel a declarat recurs reclamanta, întemeindu-și criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și art. 156 C. proc. civ., considerând hotărârea ca fiind nelegală și netemeinică.
Recurenta a susținut că hotărârea este nelegală întrucât apelul s-a judecat la data de 2 aprilie 2004, aceasta fiind o zi nelucrătoare, în lipsa recurentei și fără a i se da posibilitatea să-și facă apărările necesare.
S-a mai arătat că hotărârea este netemeinică întrucât este lipsită de temei legal, probele din dosar fiind greșit interpretate.
în esență, recurenta a susținut că terenul în suprafață de 250 mp și casa sunt proprietatea sa, moștenite de la soțul său N.A., nefiind relevantă împrejurarea că acestea nu au fost trecute în certificatul de moștenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980.
Intimații intervenienți B.I., B.A.,I.V. și I.C. au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor anterioare.
Recursul este nefondat.
Primul motiv de recurs invocat de reclamanta N.S., referitor la nelegalitatea deciziei nr. 1015 din 2 aprilie 2004, în sensul că judecarea apelului s-a făcut într-o zi nelucrătoare și în lipsa recurentei, este neîntemeiat și nu se poate reține că instanța de apel ar fi încălcat dispozițiile art. 156 C. proc. civ.
Data de 2 aprilie 2004, în care a avut loc judecarea apelului, a fost o zi lucrătoare (vineri), iar lipsa recurentei de la dezbateri se datorează culpei acesteia, întrucât avea termen în cunoștință, fiind prezentă în instanță, prin procurator S.P., la termenul de judecată din 10 martie 2004. Ulterior, pentru termenul din 2 aprilie 2004 (data judecării apelului) nu a existat cerere de amânare din partea recurentei, astfel încât nu se poate reține că instanța de apel ar fi judecat cauza cu încălcarea dispozițiilor art. 156 C. proc. civ.
în ce privește cel de-al doilea motiv de recurs, netemeinicia hotărârii pronunțate în apel, nici acesta nu poate fi reținut, fiind neîntemeiat.
Așa cum corect au reținut instanța de fond și cea de apel, recurenta nu poate pretinde că ar avea un drept indiviz asupra imobilului în litigiu, compus din casă de locuit și teren în suprafață de 250 mp, întrucât nu a făcut dovada că la decesul soțului său, N.A. , în patrimoniul acestuia ar fi existat acest drept indiziv de proprietate.
în certificatul de moștenitor nr. 346 din 14 aprilie 1980, emis în urma decesului soțului recurentei, nu sunt cuprinse în masa succesorală bunurile care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1227 din 6 mai 1980, astfel că nu există motiv să se constate nulitatea absolută a acestui contract, nefiind încheiat în frauda drepturilor reclamantei.
Corect a reținut instanța de apel și împrejurarea că, în urma partajului succesoral de pe urma defunctului soț al recurentei, au fost supuse împărțelii și îmbunătățirile aduse casei de locuit (ce a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr. 1227/1980), de unde rezultă că dacă soțul recurentei ar fi avut un drept de proprietate asupra imobilului, partajarea ar fi privit întregul imobil și nu doar îmbunătățirile aduse casei.
Celelalte susțineri ale recurentei referitoare la faptul că vânzătorii N.G. și N.A. ar fi înțeles să vândă în realitate imobilul construit de ei în comuna Valea Lungă și nu pe cel în care a locuit recurenta împreună cu soțul său, sunt de asemenea nefondate, fiind contrazise de probele din dosar.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2487/2005. Civil → |
|---|
