ICCJ. Decizia nr. 2539/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 3203 din 12 noiembrie 2003, Judecătoria Onești județul Bacău a admis acțiunea formulată de reclamanta H.F.; în contradictoriu cu pârâtul C.G.I. și pe cale de consecință pârâtul a fost obligat să lase reclamantei în liniștită posesie și deplină proprietate fără terenul în suprafață de 1321 mp situat în localitatea Urechești județul Bacău; a fost stabilită linia de hotar între proprietățile reclamantei și pârâtului pe aliniamentul 1,3 și 4 (schița anexă, raport expertiză tehnică- dosar fond).
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut faptul că reclamanta a făcut atât dovada calității de proprietar cu privire la terenul în suprafață de 1321 mp, cât și dovada ocupării terenului în litigiu de către pârât.
Curtea de Apel Bacău prin decizia civilă nr. 347/2004 a respins apelul declarat de pârâtul C.G.I. împotriva sentinței civile nr. 3203 din 12 noiembrie 2003 pronunțată de Judecătoria Onești, în contradictoriu cu reclamanta H.F.
Pentru a hotărî astfel instanța de apel a reținut că pârâtul deține fără nici un drept terenul în litigiu, 1321 mp, ce aparține reclamantei.
împotriva deciziei civile mai sus menționată, a declarat recurs pârâtul C.G.I. criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., deoarece:
- Instanțele în mod nelegal au reținut faptul că terenul în suprafață de 1321 mp, aparține reclamantei, de vreme ce din titlul său de proprietate nr. 75414 din 2 februarie 1995 rezultă că terenul litigios nu-i aparține acesteia;
- Expertul tehnic în mod greșit a concluzionat faptul că terenul proprietatea reclamantei este stăpânit de pârât fără să țină seama de probe din care rezultă contrariu.
Recursul nu este fondat.
Revendicarea este acțiunea reală prin care proprietarul care nu mai are posesia bunului său, în temeiul dreptului de proprietate, cere restituire acestuia de la persoana ce îl deține fără drept.
Reclamantul trebuie să facă dovada că este titularul dreptului de proprietate, regulă înscrisă în art. 1169 C. proc. civ. actori incubit probatio se aplică și în această materie.
în speță, reclamanta H.F. a făcut atât dovada calității sale de proprietar cu privire la terenul în litigiu,1321 mp situat în Urechești județul Bacău, cât și dovada ocupării terenului revendicat de către pârâtul C.G.I., titlu de proprietate nr. 75729 din 15 mai 2002 f.4 dosar fond, raport de expertiză.
Susținerea pârâtului în sensul că raportul de expertiză s-a efectuat fără să țină seama și de titlu său de proprietate (25414 din 2 februarie 1995) nu poate fi reținută deoarece din raportul de expertiză mai sus enunțat rezultă că în urma analizării celor două titluri de proprietate deținute de pârâți și a măsurătorilor efectuate s-a stabilit că pârâtul deține fără nici un drept terenul în suprafață de 1321 mp ce aparține reclamantei.
Pentru toate aceste considerente înalta Curte a reținut că motivele de recurs nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9, 10 C. proc. civ. și în consecință a fost respins recursul declarat de pârâtul C.G.I., împotriva deciziei civile nr. 347 din 24 martie 2004 a Curții de Apel Bacău.
← ICCJ. Decizia nr. 2513/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Civil → |
---|