ICCJ. Decizia nr. 2535/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 337 din 19 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, s-a admis plângerea formulată de P.A.E. în contradictoriu cu Primăria Municipiului Alexandria, Prefectura județului Teleorman, D.C.P.C.N. Teleorman, Școala Populară de Artă Alexandria și Ministerul Finanțelor Publice; s-a modificat dispoziția nr. 121 din 6 iunie 2002 emisă de Primăria municipiului Alexandria în sensul că s-au acordat petentei despăgubiri bănești în valoare de 700.000.000 lei pentru imobilul construcție și terenul aferent în suprafață de 91,90 mp situat în municipiul Alexandria, județul Teleorman, conform evaluării din raportul de expertiză tehnică judiciară.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001 în sensul că în imobilul în litigiu funcționează o instituție de învățământ bugetară, respectiv Școala Populară de Artă Alexandria.
Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, admis apelurile declarate de reclamanta P.A.E., Ministerul Finanțelor Publice, Direcția Finanțelor Publice, județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 337 din 19 martie 2003 pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu Primăria Municipiului Alexandria, Prefectura Județului Teleorman și Școala Populară de Artă Alexandria și pe cale de consecință: a schimbat sentința criticată în sensul că, a admis în parte plângerea formulată de reclamantă; a respins plângerea formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice pentru lipsa calității procesuale pasive: a modificat dispoziția nr. 121 din 6 iunie 2002 emisă de Primăria Municipiului Alexandria în ce privește art. 1 și art. 2; a dispus restituirea în natură a imobilului construcție și teren aferent în suprafață de 365 mp, situate în Alexandria, județul Teleorman; a acordat despăgubiri bănești pentru suprafața de teren de 548 mp reprezentând diferența de teren ce nu poate fi restituită în natură; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței criticate.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că în cauză nu s-a făcut dovada respectării prevederilor art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 în sensul existenței unei hotărâri de guvern care să prevadă neretrocedarea în natură a imobilului în litigiu. Că, imobilul respectiv nu are natura juridică de bun proprietate publică, în condițiile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001.
S-a mai reținut că în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 10/2001, reclamanta este îndreptățită să i se restituie în natură suprafața de teren rămasă, 365 mp și construcția de pe această suprafață. Pentru diferența de până la 913 mp existentă în titlul de proprietate al reclamantei se vor acorda despăgubiri acesteia.
împotriva deciziei civile mai sus menționată a declarat recurs Primăria municipiului Alexandria, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. deoarece:
- Instanța de apel în mod greșit a reținut că imobilul revendicat de reclamanta P.A.E. a fost preluat de stat fără titlu și prin urmare în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 din Legea nr. 10/2001.
- Imobilul revendicat de reclamantă a fost preluat de stat cu titlu valabil, conform H.C.M. 1068/1960 și îi sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001.
Recursul nu este fondat.
Reclamanta P.A.E. a revendicat imobilul, casa și terenul aferent în suprafață de 913 mp, situat în str. M.F, județul Teleorman, în condițiile art. 21-23 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Imobilul mai sus menționat este proprietatea reclamantei așa cum rezultă din contractul de vânzare-cumpărare nr. 1419 din 19 februarie 1929, filele 5-6 din dosarul de fond. El a fost preluat abuziv de Statul Român conform H.C.M. nr. 1068/1960, deci fără titlu valabil.
Instanța de apel în mod judicios a statuat că în cauză nu sunt aplicabile prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, deoarece nu s-a făcut dovada de către recurenta Primăria Municipiului Alexandria a respectării prevederilor art. 16 alin. (2) din aceeași lege în sensul existenței unei hotărâri de guvern care să stabilească dacă imobilul în litigiu va fi sau nu retrocedat în natură.
Pentru toate aceste considerente, Curtea a reținut că motivele de recurs invocate nu se circumscriu temeiurilor de drept prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință a fost respins ca nefondat recursul declarat de Primăria municipiului Alexandria împotriva deciziei nr. 553 din 9 decembrie 2003 a Curții de Apel București.
← ICCJ. Decizia nr. 2539/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2546/2005. Civil → |
---|