ICCJ. Decizia nr. 2521/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 9 aprilie 2002 pe rolul Tribunalului Buzău, reclamantul M.R. a contestat dispoziția nr. 17 din 11 martie 2002 emisă de Primăria comunei Tisău, prin care i s-a respins cererea formulată potrivit Legii nr. 10/2001 de restituire în natură a imobilului construcție cu destinația moară de mălai, cu instalațiile corespunzătoare și suprafața de 1424 mp teren.
S-au depus la dosar actele de proprietate, precum și sentința civilă nr. 9883/2002 a Judecătoriei Buzău, care a constatat nulitatea absolută a donației dintre autorii reclamantului și antecesoarea SC F. SA Buzău, din anul 1962.
Prin sentința civilă nr. 344 din 20 iunie 2003, Tribunalul Buzău, secția civilă, a admis contestația, a dispus anularea dispoziției nr. 17/2002 și restituirea de către primărie a imobilului. S-a reținut în motivare că rațiunea pentru care notificarea reclamantului fusese respinsă de către pârâtă a dispărut, constatându-se nulitatea absolută a donației.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins prin decizia civilă nr. 190 din 18 septembrie 2003 a Curții de Apel Ploiești. A reținut instanța de apel că motivele prin care se susține că bunurile pretinse ar fi fost casate, înlocuite cu alte dotări, nu au format argumentele pentru care notificarea reclamantului fusese respinsă.
împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta, fără a indica nici unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
S-a susținut în esență că nu este posibilă restituirea imobilului integral, suprafața de teren fiind diminuată prin atribuirea de loturi unor alte persoane fizice, astfel că se impune cel mult despăgubirea reclamantului prin echivalent.
Succesorii în drepturi ai reclamantului, decedat pe parcursul procesului, au solicitat respingerea recursului.
Recursul nu este fondat.
Mai întâi, se impune observația că recursul nu îndeplinește cerințele formale impuse de art. 3021C. proc. civ. Obiectul litigiului cu care reclamantul a investit instanța a fost contestarea deciziei, împreună cu motivarea ei, prin care pârâta a respins cererea de restituire în natură a bunului.
Astfel cum corect au statuat ambele instanțe care s-au pronunțat, în raport cu actul atacat, soluția care se impune este admiterea acțiunii, ținând seama și de dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.
Susținerile din recurs ale pârâtei exced cadrului prezentului litigiu, ținând seama că prin dispoziția nr. 17/2002 aceasta a respins cererea reclamantului cu motivarea existenței unei donații, fără a fi pusă în discuție întinderea suprafeței libere de teren sau oferta de despăgubiri.
Pentru aceste considerente, văzând că decizia Curții de Apel Ploiești este legală și temeinică conform art. 312 C. proc. civ., prezentul recurs a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2580/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2545/2005. Civil → |
|---|
