ICCJ. Decizia nr. 2529/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 20 noiembrie 2002 la Judecătoria Bacău, reclamantul D.V. a chemat în judecată pe pârâții R.D. și R.L., solicitând instanței ca în contradictoriu cu aceștia și cu Primăria Municipiului Bacău să dispună instituirea unei servituți de trecere pe terenul pârâților spre str. G. B., întrucât terenul proprietatea sa, în suprafață de 191,32 mp, redobândit prin hotărâre judecătorească în anul 2001, este înfundat.
După administrarea probei cu înscrisuri, martori și expertiză, Judecătoria Bacău a pronunțat sentința civilă nr. 5514 din 5 septembrie 2003, prin care a respins acțiunea.
A reținut instanța că nu sunt întrunite în cauză dispozițiile art. 616 C. civ. pentru instituirea unei servituți de trecere, întrucât terenul reclamantului nu este înfundat, acesta putând avea acces la calea publică prin str. B. sau str. T.
Apelul declarat de reclamant împotriva acestei sentințe a fost respins prin decizia civilă nr. 4 din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Bacău.
Instanța a procedat la propria analiză a probelor, inclusiv a suplimentului la raportul de expertiză și a ajuns la aceeași concluzie, a netemeiniciei acțiunii.
împotriva acestei decizii, în termen legal reclamantul a declarat recurs, neindicând însă, contrar cerințelor art. 3021C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate pe care se întemeiază.
Se susține în esență că inițial terenul său era fond dominant în raport cu cel cumpărat de pârâți, iar servitutea a fost respectată până la exproprierea intervenită în anul 1982, pârâții obținând în condiții îndoielnice recunoașterea dreptului de proprietate prin uzucapiune asupra porțiunii de teren care înainte era destinată servituții de trecere. Solicită efectuarea unei cercetări locale pentru edificarea instanței asupra adevăratei stări de fapt în cauză.
Prin întâmpinare, intimații-pârâții au solicitat respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
Recursul este nefondat.
Conform art. 616 C. civ., proprietarul al cărui loc este înfundat, care nu are nici o ieșire la calea publică, poate reclama o trecere pe locul vecinului sau pentru exploatarea fondului, cu îndatorire de a-l despăgubi în proporție cu pagubele ce s-ar putea ocaziona. Iar art. 617 din același cod prevede că trecerea trebuie regulat făcută pe partea ce ar scurta calea proprietarului fondului închis, ca să iasă din drum.
Atât instanța de fond, cât și cea devolutivă de apel au analizat amănunțit toate probele administrate în cauză pentru lămurirea situației de fapt relevantă în cauză. S-a stabilit astfel că reclamantul, care fusese expropriat în anul 1982 și și-a redobândit ulterior lotul rămas liber are posibilitatea de a ajunge la calea publică prin alte locuri, fără a fi necesară instituirea unei servituți de trecere pe terenul pârâților.
Cum în instanța de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepția înscrisurilor, așa cum prevede art. 305 C. proc. civ., cererea recurentului de a se administra proba cu cercetare locală nu poate fi primită.
Constatând de asemenea că nici un motiv de nelegalitate nu a fost invocat și nici nu s-a constatat din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., recursul a fost respins ca nefondat.
Conform art. 274 C. proc. civ., recurentul a fost obligat și la plata cheltuielilor de judecată către intimați.
| ← ICCJ. Decizia nr. 250/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2473/2005. Civil → |
|---|
