ICCJ. Decizia nr. 2784/2005. Civil
Comentarii |
|
Prin acțiunea înregistrată la 27 iunie 2003 pe rolul Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, reclamanta G.G.F.G., prin mandatar S.E., a chemat în judecată pe pârâții C.P.I., C.P.I.V. și L.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună "rectificarea , modificarea sau anularea parțială" a certificatului de moștenitor nr. 392 din 27 mai 1972, eliberat în urma decesului lui C.G.P., decedat la 12 mai 1969, fiul din altă căsătorie al defunctului său soț C.G., decedat în anul 1966. S-a motivat acțiunea, neîncadrată în drept, prin împrejurarea că în mod eronat a fost înscrisă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctului o suprafață de teren arabil (1 ha, 1600 mp) și de curte (300 mp), deși din anul 1962 figura în rolul agricol al reclamantei, care s-a și înscris cu această suprafață în CAP Simian, jud. Mehedinți. Prin precizarea din fața instanței, consemnată în scris, reclamanta a menționat că a luat cunoștință despre certificatul de moștenitor atacat la începutul anilor 1990, când s-a pus problema retrocedării proprietăților agricole.
Prin întâmpinare, pârâți-copiii, respectiv soția supraviețuitoare a defunctului C.P. au solicitat respingerea acțiunii, învederând că - așa cum s-a constatat și prin hotărâri judecătorești irevocabile, reclamanta a dobândit prin testament numai uzufructul viager al unor terenuri ce au aparținut defunctului C.G., nuda proprietate revenind autorului lor.
Prin sentința civilă nr. 4818 din 16 octombrie 2003, Judecătoria Drobeta Turnu Severin a admis excepția ridicată din oficiu și a respins ca prescrisă acțiunea în anularea certificatului de moștenitor.
Soluția a fost menținută prin decizia civilă nr. 236 din 23 februarie 2004 pronunțată de Curtea de apel Craiova, care a respins apelul declarat de reclamantă. A reținut instanța de apel că modul de soluționare a excepției de către instanța de fond a fost corect, în raport cu dispozițiile art. 3 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, certificatul de moștenitor neatestând, de altfel, dreptul de proprietate, ci numai calitatea de moștenitor a celor trei pârâți, calitate necontestată de către reclamantă.
împotriva acestei decizii în termen legal reclamanta prin mandatar a declarat recurs. Se susține în esență că hotărârea conține motive străine de natura pricinii și contradictorii, așa-numita mărturisire reținută de ambele instanțe nefiind determinată pentru stabilirea momentului la care reclamanta a luat cunoștință de existența certificatului de moștenitor atacat, dovadă fiind și titlul de proprietate emis în anul 1993 pe numele tuturor părților litigante. A susținut că interesul anulării certificatului de moștenitor rezidă în folosirea lui ca probă de către pârâți într-un alt litigiu și în faptul că inexactitățile conținute în certificatul de moștenitor întocmit în anul 1967 de pe urma defunctului său soț (menționarea unor terenuri care nu se mai găseau în patrimoniul defunctului, fiind predate la CAP și indicarea eronată a existentei unei case de cărămidă, când în realitate casa era de bârne) s-au resfrânt și asupra celui din 1972 eliberat pârâților. S-a mai precizat în cererea de recurs și în notele scrise că reclamanta are o pregătire școlară sumară și s-a aflat în eroare cu privire la întrebarea instanței de fond.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Recursul este fondat.
Potrivit art. 304 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, pentru motive de nelegalitate, când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.
Iar conform art. 129 alin. (3) C. proc. civ., în cazul în care părțile nu sunt asistate sau reprezentate de avocat, judecătorul le va da îndrumări cu privire la drepturile și obligațiile ce le revin în proces.
în speță, Curtea constată că instanțele și-au încălcat obligația de a avea un rol activ în aflarea adevărului în cauză [art. 129 alin. (5) C. proc. civ.], astfel că a devenit incident motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., anterior menționat.
Din lucrările dosarului rezultă că reclamanta, terț față de certificatul de moștenitor nr. 392/1972 eliberat în favoarea pârâților, contestă exactitatea acestuia în privința masei succesorale, care nu ar fi trebuit să includă anumite terenuri, despre care afirmă că nu se găseau în patrimoniul defunctului la data deschiderii succesiunii, ci se găseau înscrise în CAP Simian pe numele defunctului său soț. Ca atare, după intrarea în vigoare a Legii Fondului funciar, ar fi fost și ea îndreptățită la reconstituirea dreptului de proprietate, alături de pârâți (ceea ce s-a întâmplat prin emiterea în anul 1993 a unui titlu de proprietate, contestat în prezent de pârâți într-un litigiu).
Conform art. 88 din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale, ceea ce se consideră vătămați în drepturile lor prin emiterea certificatului de moștenitor pot cere instanței judecătorești anularea acestuia și stabilirea drepturilor lor, conform legii.
Noțiunea de "anulare" folosită în acest text nu este identică cu cea generală din materia actelor juridice, pentru a avea influență inclusiv sub aspectul prescripției extinctive, invocată greșit în speță din oficiu de instanță.
Prin acțiunea promovată, reclamanta urmărește apărarea unui drept real propriu, asemănător acțiunii în revendicare. Ca atare, o asemenea acțiune, cu atât mai mult cu cât este formulată de un terț, este imprescriptibilă.
De aceea, data la care reclamanta a cunoscut despre existența și conținutul acestui certificat de moștenitor nu are relevanța pe care ambele instanțe i-au acordat-o.
Ca atare, în speță nu opera prescripția extinctivă, excepția greșit admisă de instanța de fond și menținută în apel. S-a impus desființarea celor două hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare pe fond a acțiunii, ocazie cu care se vor administra probe pertinente și concludente pentru lămurirea situației terenurilor pretinse și incluse în certificatul de moștenitor atacat.
în consecință, recursul a fost admis.
← ICCJ. Decizia nr. 2692/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Civil → |
---|