ICCJ. Decizia nr. 2692/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 7726 din 25 septembrie 2003 a Judecătoriei Timișoara a fost admisă în parte acțiunea formulată de F.L., F.D.R. și A.L.G. împotriva pârâților L.M. și D.C., dispunându-se obligarea primei pârâte la plata sumei de 50.058.000 lei, reprezentând sporul de valoare adus imobilului situat în Timișoara județul Timiș.
A fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind obligarea pârâtului D.C. la plata sumei de 273.408.590 lei, ca fiind îndreptat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtei L.M. la plata sumei de 16.377.326, reprezentând impozit pentru imobil.
Au fost anulate ca netimbrate unele solicitări formulate prin cererea reconvențională, fiind respinsă ca nefondată cererea având ca obiect pretenții în valoare de 72.000.000 lei și obligația de demolare a unor anexe gospodărești.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a avut în vedere că între reclamanta F.L. și F.V., soțul acesteia, decedat ulterior și D.I., fostul soț al pârâtei și tatăl pârâtului decedat la 23 ianuarie 2001, s-a încheiat un contract provizoriu de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul situat în Timișoara, pentru prețul de 180.000 lei, din care s-a achitat la data semnării convenției, când au intrat în posesia imobilului suma de 130.000 lei, urmând ca diferența de 50.000 lei să fie achitată la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare în formă autentică, după obținerea autorizației de înstrăinare.
Apoi, semnatarii convenției nu și-au respectat obligațiile asumate, imobilul fiind dobândit de pârâta L.M., ce avea un drept de creanță asupra vânzătorului, garantat prin ipotecă asupra construcției, prin cumpărare la licitație publică la data de 9 ianuarie 2001, fiind înscrisă ca atare în C.F. nr. 10.653 Timișoara.
în aceste condiții, când pârâta a devenit proprietara exclusivă a imobilului, a fost respinsă cererea îndreptată împotriva acesteia pentru plata impozitului pe clădire pe perioada 1990-martie 2001. Aceeași solicitare a fost respinsă și față de pârât, deși acesta a fost recunoscut ca moștenitor legal al părintelui său D.I., semnatarul actului provizoriu de înstrăinare. A fost respinsă și cererea de restituire a prețului, față de același pârât, în considerarea prevederilor art. 1021 C. civ., în aplicarea căruia nu s-a solicitat desființarea convenției, dimpotrivă reclamanții formulând o acțiune în prestație tabulară, care a fost respinsă.
Apelul declarat de reclamanți împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 43 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă, pentru aceleași considerente.
împotriva acestei decizii, reclamanții au formulat recursul de față, solicitând obligarea pârâtului D.C. la plata impozitului plătit pe perioada 1999-2000, în valoare actualizată de 16.377.326 lei, precum și la restituirea prețului, plătit în anul 1989 autorului său, la valoarea actualizată conform indicelui de inflație, de la data plății, la zi.
Recursul nu este întemeiat.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâtei L.M. la plata impozitului pe clădire, față de celălalt pârât formulând alte pretenții.
Și cum nici prin completarea acțiunii făcută în ședința publică din 21 ianuarie 2003, ca și prin precizarea de acțiune făcută înaintea dezbaterilor în fond, la prima instanță reclamanta nu a solicitat și obligarea pârâtului la plata sumei menționate, rezultă că în mod corect a fost respins apelul pe acest temei. Au fost avute în vedere prevederile art. 294 C. proc. civ., potrivit căruia în apel nu-și poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Prin urmare, în situația în care reclamanta nu a solicitat la instanța de fond, obligarea pârâtului la plata sumei în discuție, nu putea face o astfel de solicitare în apel și cu atât mai puțin în recurs.
Cât privește obligarea pârâtului la restituirea prețului primit de autorul său, este de observat că reclamanții au inițiat un alt proces în cadrul căruia au solicitat obligarea pârâtului D.C., ca și a lui D.T.V. în calitate de moștenitori ai defunctului D.I. și a pârâtei L.M. la încheierea în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare pentru imobilul situat în Timișoara, sau să se pronunțe o hotărâre care să țină loc de act de vânzare-cumpărare. Această acțiune a fost respinsă prin sentința civilă nr. 18571 din 23 octombrie 2001 a Judecătoriei Timișoara, hotărâre definitivă și irevocabilă. Prin urmare, convenția părților cu privire la înstrăinarea imobilului în litigiu, a rămas în ființă.
în această situație, în care reclamanții au optat pentru executarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare și nu au cerut desființarea ei, reclamanții nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului. Și aceasta, pentru că potrivit art. 1021 C. civ., teza finală desființarea convenției trebuie să se ceară înaintea justiției, care poate acorda daune-interese, precum și restabilirea situației anterioare.
Așa fiind, recursul de față este nefondat, astfel că a fost respins ca atare.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2824/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2784/2005. Civil → |
|---|
