ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Civil

Prin cerere înregistrată sub nr. 4871 din 18 octombrie 2001 la Tribunalul Brăila petenții M.V. și M.I. au chemat în judecată Municipiul Brăila prin Primar și pe intimatul S.D. și au solicitat să se constate că acesta din urmă nu are calitatea de succesor al autorilor lor, Ț.M. și M.Ț., proprietarii imobilului situat în Brăila, a cărui restituire în natură a fost dispusă în condițiile Legii nr. 10/2001.

Tribunalul Brăila, secția civilă, prin sentința civilă nr. 134 din 21 aprilie 2003 a admis contestația, a desființat în parte dispoziția nr. 1153 din 2 octombrie 2001 a Primarului Municipiului Brăila în sensul că a înlăturat de la restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, pe intimatul S.D.

S-a reținut că prin dispoziția nr. 1153 din 2 octombrie 2001 Primarul Municipiului Brăila a dispus restituirea în natură a imobilului situat în Brăila, în temeiul art. 4 din Legea nr. 10/2001 a fost proprietatea lui T.M. și a soției acestuia M.(M.)Ț., preluat de Statul Român în temeiul Decretului nr. 92/1950.

S-a arătat că au calitatea de persoane îndreptățite în sensul art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 numai pentru M.V. și I., care au făcut dovada că sunt moștenitori ai foștilor proprietari.

Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 102 din 27 iunie 2003 a respins ca nefondat apelul declarat de intimatul L.D. împotriva sentinței civile nr. 134 din 21 aprilie 2003 a Tribunalului Brăila, secția civilă, cu motivarea că acesta nu a făcut proba calității de moștenitor al M.Ț.

în termen legal, împotriva deciziei civile nr. 102 din 27 iunie 2003 a Curții de Apel Galați, secția civilă, a declarat recurs intimatul S.D., a solicitat casarea în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut, în esență, că: prin certificatul de calitate depus la dosar a făcut dovada că este moștenitor al defunctei Ț.M.(M.), fostă proprietara imobilului în litigiu și are, din acest motiv, calitatea de persoană îndreptățită la restituire în condițiile Legii nr. 10/2001.

Recursul este nefondat.

Potrivit art. 3 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945- 22 decembrie 2989 sunt îndreptățite la măsuri reparatorii constând în restituirea în natură sau, după caz, prin echivalent persoanele fizice, proprietari ai imobilelor la data preluării în mod abuziv a acestora sau conform art. 4 alin. (2) din același act normativ, moștenitorii persoanelor fizice îndreptățite.

Imobilul situat în Brăila, a fost dobândit în proprietate prin actul autentic de vânzare din 4 octombrie 1930 de M.(M.)Ț. Aceasta a decedat la data de 29 martie 1965 având ca unic succesor pe fiul său, Ț.I., astfel cum rezultă din certificatul de moștenitor eliberat la 20 noiembrie 1973 de fostul notariat de Stat Județean Brăila. Prin testament autentic din 29 iulie 1982 Ț.I. a instituit ca legatari universali pe M.G. și M.I. După decesul lui Ț.I., survenit la data de 23 noiembrie 1983, prin sentința civilă nr. 6900 din 27 august 1984 a Judecătoriei sectorului 3 București, definitivă, s-a constatat că legatarii universali sunt singurii moștenitori ai acestuia. Succesorii lui M.G., decedat la data de 14 septembrie 1986 sunt M.I., soție supraviețuitoare și M.V., descendent de gradul I, petenți prin prezentul litigiu.

Ca atare, just instanțele de fond și de apel au reținut că au calitatea de persoane îndreptățite la restituirea în natură a imobilului petenții M.V. și M.I.

Față de considerentele menționate, recursul a fost respins ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Civil