ICCJ. Decizia nr. 2657/2005. Civil
| Comentarii |
|
1. Prin sentința civilă nr. 768 din 17 iulie 2000 a Tribunalului Constanța a fost admisă în parte acțiunea în revendicare (înregistrată la 17 februarie 1999) a reclamantelor C.N. și G.M., iar pârâții Consiliul local Eforie, Spitalul Municipal Constanța și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice au fost obligați să lase în proprietatea și posesia reclamanților imobilul situat în Eforie Sud, compus din teren, 342 mp și construcție duplex 65,88 mp.
Apelul Consiliului Local Eforie a fost respins prin decizia civilă nr. 48 din 14 martie 2003 a Curții de Apel Constanța, ca și cererea de intervenție în interesul acestuia formulată de Ș.M., cu motivarea că:
- preluarea s-a făcut prin raționalizarea prevederilor Decretului nr. 92/1950, încălcându-se art. II din decret, proprietarul bunului fiind exceptat (intelectual pensionar);
- restituirea, în natură, este obligatorie conform art. 9 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar
- prin norma din art. 16 al legii imobilul nu este exceptat de la restituire, întrucât este dat în folosința unei cabinet individual.
Contra deciziei a declarat apel Consiliul local Eforie, susținând, pe temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., că:
- imobilul a fost preluat cu titlu valabil, întrucât autorul reclamanților, deși pensionar, avea mai multe imobile, iar "arhitectura imobilului revendicat indică destinația sa, exploatarea prin încheiere";
- reclamanții nu au uzat de calea legală pentru a ataca naționalizarea;
- imobilul face parte din domeniul public al proprietății și, totodată, este exceptat de la restituire, fiind ocupat de unități bugetare de sănătate și utilizat în interes public.
2. Recursul este nefondat.
Reclamanții au probat calitatea de titulari ai dreptului la retrocedare, cât și faptul că autorul lor a fost proprietarul imobilului de la care s-a efectuat preluarea de stat în baza art. I din Decretul nr. 92/1950.
Probele atestă neechivoc o altă situație de fapt decât cea relevată în motivele de recurs, ca și în apel, de către recurent, care, însă, nu deține bunul revendicat.
într-adevăr, preluarea s-a făcut cu încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, întrucât titularul spațiului era pensionar intelectual, exceptat de la naționalizare. Susținerile din recurs relative la proprietatea autorului asupra mai multor locuințe și destinația dată imobilului în litigiu, de exploatare prin închiriere, sunt simple afirmații ori supoziții în afara cadrului probator.
Chiar dacă acțiunea în revendicare se întemeiază pe dispozițiile art. 480 C. civ., pe parcursul judecării procesului a intrat în vigoare Legea nr. 10/2001 (14 februarie 2001), care prevede că "imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură, în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini" [art. 9 alin. (1)].
Potrivit art. 16 alin. (1) din aceeași lege, text invocat în recurs, "în situația imobilelor ocupate de unități bugetare din învățământ, sănătate, foștilor proprietari li se acordă măsuri reparatorii prin echivalent", iar alin.4 al textului prevede că "Dispozițiile alin. (1) și (2) nu se aplică imobilelor preluate fără titlu valabil", litigiile urmând a se soluționa, potrivit dreptului comun, cu celeritate"[alin. (5)].
în speță, cum corect a reținut instanța de apel, imobilul a fost preluat fără titlu valabil, iar, pe de altă parte, în prezent nu este deținut și utilizat de o unitate bugetară de sănătate, ci de un cabinet medical individual, în baza unui contract de comodat.
De altfel, unitatea de sănătate bugetară, pârâtul Spitalul Municipal Constanța nu a atacat cu apel sentința și nici cu recurs decizia instanței de apel.
în consecință, recursul a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2658/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2550/2005. Civil → |
|---|
