ICCJ. Decizia nr. 2693/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin sentința civilă nr. 597 din 5 noiembrie 2002 a Tribunalului Prahova a fost respinsă contestația formulată de B.L.B. împotriva Primăriei Bușteni și a pârâților C.M. și L.L.G., împotriva dispoziției nr. 220 din 22 octombrie 2001 emisă de Primăria Bușteni, prin care i-a fost respinsă cererea de restituire în natură a imobilului situat în Bușteni.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a avut în vedere că în adevăr contestatoarea a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului menționat în cotă indiviză de 1, prin actul de donație nr. 1381/1976, prin care cealaltă cotă indiviză de 1 a revenit pârâtei L.L.G., care la rândul său a donat-o fiului C.M., prin actul de donație nr. 2187/1991. Ca urmare a rămânerii reclamantei în străinătate, cota de 1 din imobil ce revenea acesteia a trecut în proprietatea statului fără plata prin decizia nr. 1261 din 19 iulie 1993.
Ulterior, ca urmare a partajului cu statul efectuat prin sentința nr. 338 din 25 ianuarie 1994 a Judecătoriei Câmpina, definitivă și irevocabilă, întregul imobil a fost atribuit pârâtului C.M., cu obligarea acestuia la plata sultei de 802.633 lei. S-a reținut că nu sunt incidente prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, întrucât la data intrării în vigoare a legii, imobilul era deținut de o persoană fizică și ca atare Primăria Bușteni nu are nici o obligație derivând din această lege.
Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat, prin decizia nr. 15 din 4 februarie 2003 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă. S-a avut în vedere aceeași situație de fapt și în principal că la data intrării în vigoare a legii aplicabile imobilul se afla în proprietatea unei persoane fizice, pârâtul C.M., caz în care în mod corect a fost respinsă contestația.
împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recursul de față în condițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. prin care a solicitat casarea ei și admiterea pe fond a cererii și cu totul în subsidiar anularea deciziei nr. 220/2001 a Primăriei Bușteni și stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent.
în motivarea recursului se arată că instanțele au fost investite cu restituirea în natură a imobilului sau stabilirea de măsuri reparatorii prin echivalent, cerere subsidiară ce nu a fost analizată de instanțe.
Se susține că și preluarea imobilului în condițiile Decretului nr. 223/1974 este abuzivă, pentru că decizia emisă în cauză nu i-a fost comunicată recurentei și că hotărârea de față cu statul nu-i este opozabilă, întrucât nu a fost parte în acel proces.
Recursul este întemeiat.
Așa cum rezultă și din expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, instanțele care s-au pronunțat în cauză, au respins contestația de față, având în vedere prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, raportat la o situație de fapt de necontestat, potrivit căreia Primăria Bușteni, căreia i-a fost adresată notificarea nu este și nu era deținătoarea imobilului solicitat la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, anume la 14 februarie 2001.
Textul menționat prevede în adevăr că imobilele - terenuri și construcții - preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute de o regie autonomă, o societate sau o companie națională și alte asemenea persoane juridice, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură, prin decizie sau după caz, dispoziție motivată a organelor de conducere a unității deținătoare.
Textul prevede deci categoria de persoane juridice cărora li se poate adresa persoana îndreptățită pentru restituirea în natură a bunului preluat abuziv.
Așa cum se prevede și în textul corespunzător din H.G. nr. 498 din 14 mai 2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a legii, scopul acestui text este indisponibilizarea imobilelor restituibile pe calea prevăzută de lege, aceasta operând cu data de 14 februarie 2001, chiar dacă notificarea s-a făcut la o dată ulterioară, indisponibilizarea având drept scop primordial îndeplinirea obligației de restituire în natură către adevăratul proprietar.
Deci contestatoarea din cauză a formulat și o cerere subsidiară, cu referire la acordarea măsurilor reparatorii prin echivalent, pe baza stabilirii valorii imobilului.
Se constată că asupra acestei cereri subsidiare instanțele nu s-au pronunțat, soluția de fond ce a fost menținută în apel, fiind de respingere a contestației ca nefondată, cu reținerea lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Bușteni în restituirea în natură a imobilului.
De aceea, în raport cu această situație, fiind de necontestat în cauză că după 22 decembrie 1989 Primăria Bușteni a primit sultă ca urmare a partajului efectuat și cu acordul său, pe cale judecătorească, urmează a se casa decizia recurată și a se trimite cauza aceleiași instanțe, pentru a hotărî asupra cererii subsidiare formulate prin cererea introductivă și menținută pe parcursul procesului.
în acest sens, este de observat că prin însăși notificarea formulată în condițiile legii, cea în cauză a solicitat restituirea în natură a imobilului, specificând că în caz de imposibilitate cere măsuri reparatorii prin echivalent sub formă de despăgubiri bănești.
Așa fiind, recursul de față a fost admis în sensul celor ce preced.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2784/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2796/2005. Civil → |
|---|
