ICCJ. Decizia nr. 2869/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 2869
Dosar nr. 25919/1/2005
Nr. vechi 9456/200.
Şedinţa publică din 17 martie 2006
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2003, reclamanţii W.I.G. şi M.H.H. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Primarul municipiului Sighişoara şi Primăria municipiului Sighişoara să se dispună obligarea acestora la emiterea deciziei de soluţionare a notificării făcută prin biroul executorului judecătoresc K.A., privind imobilul situat în Sighişoara, înscris în C.F. Sighişoara sub nr.top. 1358; obligarea pârâtului Primarul municipiului Sighişoara la plata sumei de 100.000 lei/fiecare zi de întârziere cu titlu de daune cominatorii precum şi la plata cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea cauzei.
În motivarea acţiunii, reclamanţii au susţinut că prin notificarea amintită, depusă în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, au solicitat pârâţilor restituirea în natură a imobilului înscris mai sus. Deşi au trimis, odată cu notificarea şi toate actele doveditoare, până la data formulării prezentei acţiuni, pârâtul Primarul municipiului Sighişoara nu şi-a îndeplinit obligaţia de a răspunde notificării în termenul de 60 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 23 din lege.
Au fost invocate în drept, prevederile art. 20 alin. (3), art. 23 alin. (1) şi art. 40 alin. (1) din Legea nr. 10/2001cu modificările ulterioare.
Prin sentinţa civilă nr. 1291 din 6 decembrie 2004 a Tribunalului Mureş a fost admisă în parte contestaţia reclamanţilor, astfel cum a fost precizată şi formulată.
A fost anulată dispoziţia nr. 177 din 6 februarie 2004 a Primăriei municipiului Sighişoara şi s-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanţilor, în cota de ½ parte a imobilului corp A de clădire cu o suprafaţă construită de 164,85 mp şi a terenului de 143,22 mp ce reprezintă suprafaţa curţii aferente corpului A din Sighişoara înscris în C.F. Sighişoara, nr.top. 1358 G/A, 1359/III/A. S-a dispus modificarea art. 2 din dispoziţia nr. 178 din 6 februarie 2004 a Primăriei municipiului Sighişoara, în sensul atribuirii de despăgubiri pentru corpul B de clădire şi terenul aferent acestuia în suprafaţă de 61,53 mp, situat la aceeaşi adresă şi transcris din C.F. Sighişoara, nr.top. 1358/B/1 în C.F. Sighişoara nr.top. 1358/B/1, despăgubiri stabilite conform valorii de circulaţie a bunului prin raportul de expertiză construcţie, în cuantum de 210.076.780 lei.
A fost respinsă cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului Primarul municipiului Sighişoara la plata de daune cominatorii.
A fost obligat pârâtul la plata sumei de 12.700.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în favoarea reclamanţilor.
Prima instanţă a reţinut, în esenţă, că reclamanţii au făcut atât dovada calităţii de persoane îndreptăţite în sensul art. 3 şi art. 4 din Legea nr. 10/2001, cât şi a depunerii actelor doveditoare cerute de art. 22 din lege şi art. B din HG nr. 614/2001, în vigoare la data depunerii notificării, astfel încât, respingerea notificării în ce priveşte imobilul corp A clădire şi teren aferent cu motivarea că reclamanţii nu au depus actele, apare ca fiind nelegală.
S-a mai reţinut împrejurarea că imobilul în litigiu a fost preluat de Statul Român în baza Decretului nr. 92/1950, fiind aplicabile prevederile art. 2 din Legea nr. 10/2001. Având în vedere faptul că întregul imobil corp A de clădire şi terenul aferent sunt în proprietatea statului, s-a dispus, în temeiul art. 1 şi art. 7 din lege, restituirea acestora în natură. Cât priveşte corpul B de clădire şi terenul aferent s-a reţinut că acesta a fost înstrăinat unei terţe persoane, astfel încât s-au acordat reclamanţilor măsuri reparatorii prin despăgubiri băneşti în temeiul prevederilor art. 7 şi art. 24 din Legea nr. 10/2001, raportate la valoarea de circulaţie a imobilului.
A fost respinsă cererea de acordare a daunelor cominatorii justificat de faptul că, pe de o parte, pe parcursul judecării cauzei pârâtul şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută de Legea nr. 10/2001 şi că, pe de altă parte pentru acoperirea prejudiciului solicitat de reclamanţi şi constând în lipsa de folosinţă a bunului, reclamanţii au la îndemână un alt mijloc juridic.
Apelurile declarate de reclamanţi şi pârâtul Primarul municipiului Sighişoara au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 204/A din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
S-a reţinut că temeinic a fost respinsă cererea de acordare a daunelor cominatorii solicitate întrucât eventualele prejudicii suferite de reclamanţi pot fi solicitate separat, prin intermediul unui alt mijloc juridic.
Cât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, s-a reţinut că temeinic s-a dispus obligarea pârâţilor la suma indicată în dispozitiv, faţă de prevederile art. 276 C. proc. civ., acţiunea reclamanţilor fiind admisă în parte.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanţii criticând-o pentru nelegalitate, sens în care au susţinut că hotărârea este lipsită de temei legal şi dată cu aplicarea şi încălcarea legii, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Au susţinut că greşit a fost respinsă cererea de obligare în solidar a pârâţilor la plata daunelor cominatorii solicitate şi determinate de întârzierea în soluţionarea notificării, cât şi a cheltuielilor de judecată efectuate cu soluţionarea cauzei.
S-au invocat prevederile art. 1000 alin. (3) rap. la art. 1003 C. civ., primarul fiind prepusul Primăriei municipiului Sighişoara, care dispune de buget propriu, solidaritate ce permite astfel realizarea obligaţiei impusă pârâţilor şi prevăzută de lege.
Greşit a fost respinsă cererea de acordare a daunelor cominatorii solicitate, întrucât din actele dosarului rezultă că şi-au îndeplinit obligaţia de depunere a actelor doveditoare, astfel încât pârâţii datorează daune pe perioada cuprinsă de la împlinirea termenului de soluţionare a notificării şi până la emiterea dispoziţii contestate.
Sunt îndreptăţiţi la plata cheltuielilor de judecată efectuate în apel şi greşit neacordate de instanţe, deşi apelul pârâtului a fost respinsă ca nefondat.
Recursul nu este fondat.
Pentru a putea fi reţinută, solidaritatea invocată de recurenţi în îndeplinirea obligaţiei solicitate, este necesar ca acestea să fie prevăzute de lege sau în convenţia pârâţilor.
Ori, Legea aplicabilă raportului juridic litigios o constituie Legea nr. 10/2001 care instituie în sarcina unităţii deţinătoare prin reprezentantul acesteia, îndeplinirea obligaţiei prevăzute de art. 23 din Lege.
Faptul că, până la data promovării acţiunii pârâtul primarul localităţii nu s-a conformat prevederilor legale invocate, nu-i îndrituieşte pe reclamanţi să solicite daune de întârziere, întrucât textul menţionat nu prevede o astfel de măsură pecuniară care să poată fi aplicată pârâtei pentru nerespectarea termenului de 60 de zile prevăzut de aceste dispoziţii legale.
Prin urmare temeinic s-a reţinut că cererea reclamanţilor sub acest aspect nu este întemeiată, soluţie legal confirmată şi în apel.
În scopul îndeplinirii obligaţiei cuprinse în titlul executoriu, reclamanţii au la îndemână mijloacele juridice specifice realizării obligaţiilor de a face cuprinse în cap. VI al Codului de procedură civilă, de care pot uza cu succes odată cu declanşarea procedurii executării silite.
Cât priveşte cuantumul cheltuielilor de judecată acordate la judecata în fond a cauzei se reţine că, în aplicarea art. 274, art. 276 C. proc. civ., prima instanţă a obligat pârâta la plata cheltuielilor efectuate cu acest titlu în limita pretenţiilor admise şi sumele justificate cu actele depuse în susţinerea acestui capăt de cerere.
Cheltuielile de judecată pretins a fi fost efectuate în apel cu titlu de onorariu de avocat şi solicitate prin motivele recursului, temeinic nu au fost acordate întrucât delegaţia de reprezentare şi contractul de asistenţă juridică depuse în dovedirea acestora nu fac dovada plăţii sumei solicitate cu acest titlu, dovadă ce o constituie numai chitanţa de plată, ci doar a mandatului de reprezentare în proces.
Ca urmare, faţă de considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M.H.H., R.H. şi W.H.R. împotriva deciziei civile nr. 204/A din 26 aprilie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 martie 2006.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2858/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 2899/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
