ICCJ. Decizia nr. 3083/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la 6 februarie 2004, reclamanta G.E.Z. a chemat în judecată pârâtul Consiliul Local Zerind, solicitând obligarea acestuia la plata despăgubirilor pentru daune produse prin neeliberarea la timp a carnetului de muncă, motivând că a fost încadrată în muncă la unitatea pârâtă, a cerut în mai multe rânduri eliberarea carnetului de muncă, care i s-a predat doar la 19 noiembrie 2001 și actele aferente la 20 noiembrie 2001.
Reclamanta a invocat în drept prevederile Codului muncii și ale Decretului nr. 92/1976.
Judecătoria Chișineu Criș, prin sentința civilă nr. 203 din 23 februarie 2004, apreciind că litigiul derivă din raporturile de muncă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad.
Din examinarea actelor dosarului, Tribunalul Arad a considerat cererea reclamantei ca fiind o acțiune în pretenții, de competența judecătoriei conform art. 1 pct. 1 C. proc. civ. și prin sentința civilă nr. 244 din 15 aprilie 2004, Tribunalul Arad, secția civilă, și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș și constatând existența conflictului de competență, a sesizat Curtea de Apel Timișoara pentru regulator de competență.
Curtea de Apel Timișoara, prin sentința civilă nr. 20 din 19 mai 2004, a stabilit competența soluționării în primă instanță a acțiunii reclamantei în favoarea Judecătoriei Chișineu Criș.
Instanța a reținut că acțiunea formulată de reclamantă este o acțiune civilă de drept comun, posterioară încetării raporturilor juridice de muncă dintre părți.
împotriva sentinței pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta, susținând competența Tribunalului Arad în soluționarea cauzei în primă instanță, pretențiile sale au la bază raporturile de muncă, constând în eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă.
Recursul este fondat.
Recurenta a investit instanța cu cererea având ca obiect despăgubiri pentru daune cauzate de neeliberarea la timp a carnetului ei de muncă cu actele aferente.
Potrivit art. 1 din Decretul nr. 92/1976, carnetul de muncă este actul oficial prin care se dovedește vechimea în muncă și retribuția de încadrare, iar art. 2 precizează că el se întocmește pentru personalul încadrat în muncă pe bază de contract.
Carnetul de muncă se întocmește, se completează și se păstrează de către unitate, prevede art. 3, iar la încetarea activității carnetul de muncă se înmânează titularului, completat cu toate înscrierile la zi, adaugă art. 4 alin. (2) din același act normativ.
Pretențiile formulate de recurentă își au cauza juridică în nerespectarea de către intimat a dispozițiilor decretului evocat, anume predarea carnetului de muncă, completat cu toate înscrierile, la încetarea activității. întârzierea în predarea carnetului, dacă aceasta produce pagube titularului carnetului de muncă, poate antrena răspunderea patrimonială a unității.
Este exactă enunțarea din sentința recurată, în sensul că cererea este posterioară încetării raporturilor de muncă, dar ea nu constituie un argument în a califica acțiunea ca fiind o acțiune civilă de drept comun. Aceasta pentru că actul în discuție trebuie înmânat titularului său numai la încetarea raporturilor de muncă, nu și în perioada în care raporturile de muncă între părți sunt în curs de derulare.
Despăgubirile pretinse pentru neeliberarea sau eliberarea cu întârziere a carnetului de muncă, deși formulate după data încetării raporturilor de muncă, pentru că înaintea acestei date nu pot apare pe acest temei, își au izvorul în raporturile de muncă care au existat între părți și trebuie să fie analizate sub aspectul dreptului material și procesual ca fiind pretenții generate de raporturile de muncă.
Reținând această calificare a acțiunii, competența soluționării ei aparține tribunalului, conform art. 2 lit. b1) C. proc. civ., cu precizarea că data încetării raporturilor de muncă și data eliberării cu întârziere a carnetului de muncă, 19 noiembrie 2001 și a actelor aferente, 26 noiembrie 2001, potrivit mențiunilor recurentei, se situează anterior datei de 1 ianuarie 2004 când dispozițiile Decretului nr. 92/1976 au fost abrogate prin art. 298 din Legea nr. 53/2003 C. muncii.
Așadar, recursul declarat de reclamantă a fost admis, a fost casată sentința și a fost stabilită în favoarea Tribunalului Arad competența soluționării cauzei în primă instanță.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3069/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2981/2005. Civil → |
|---|
