ICCJ. Decizia nr. 3520/2005. Civil. Contestatie în anulare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA CIVILĂ ŞI DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ
Decizia nr. 3520
Dosar nr. 20052/2004
Şedinţa publică din 4 mai 2005
Asupra recursului civil de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la Judecătoria Braşov la 30 august 2002, SC R. Braşov a chemat în judecată civilă pe G.O. pentru ca în contradictoriu cu acesta să se dispună rezilierea contractului de locaţiune nr. 8347/1999 cu consecinţa obligării pârâtului la plata chiriei restante în valoare de 7.163.808 lei cu penalităţi de întârziere calculate la suma de 4.793.648 lei şi a evacuării sale din locuinţa ocupată.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu cât şi în interesul pârâtului SC C. SA Braşov.
Prin sentinţa civilă nr.4377 din 15 aprilie 2003 Judecătoria Braşov a respins acţiunea introdusă de SC R. SRL pentru lipsa calităţii procesuale active şi urmare a admiterii cererilor de intervenţie formulate de SC C. SA Braşov a constatat calitatea acesteia de proprietar al imobilului ocupat de pârât şi nulitatea absolută a contractului de închiriere încheiat cu SC R. Braşov şi pârâtul G.O.
Hotărârea a fost schimbată parţial de Tribunalul Braşov, secţia civilă, prin Decizia nr. 158/A din 3 martie 2004 ca urmare a admiterii apelului introdus de reclamanta SC R. SRL.
Instanţa de apel a respins capătul de cerere formulat de SC C. SA prin intervenţia de interes propriu, privind nulitatea contractului de închiriere dintre SC R. SRL şi pârâtul G.O.
Împotriva deciziei menţionate a declarat recurs în termenul prevăzut de lege SC R. SRL Braşov.
Prin Decizia civilă nr. 947R din 1 octombrie 2004, Curtea de Apel Braşov, secţia civilă, a admis excepţia necompetenţei sale materiale în judecata recursului şi a declinat competenţa în favoarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pentru a decide astfel instanţa menţionată a socotit că prin intrarea în vigoare a OUG nr. 58/2003, instanţa de drept comun aşadar cu competenţă generală în soluţionarea recursurilor declarate împotriva hotărârilor civile este Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi tribunalele având o competenţă limitată ca instanţe de recurs, la situaţiile expres prevăzute prin lege.
S-a considerat totodată că dispoziţiile art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 prin care se dispune trimiterea recursurilor aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie spre soluţionarea curţilor de apel nu ar fi incidente în cauză.
Investită astfel Înalta Curte urmează să constate după cum urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 3 pct. 21 C. proc. civ. introdus prin art. 1 pct. 2 din Legea nr. 195/2004 în vigoare la data pronunţării deciziei, curţile de apel judecă ca instanţe de recurs, recursurile în cazurile expres prevăzute de lege.
Ori prin art. II alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea OUG nr. 58/2003, se prevede expres că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri, se trimit spre judecare curţilor de apel.
Textul confirmă şi nu exclude competenţa curţilor de apel de a judeca recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunţate de tribunale ca instanţe de apel, oriunde s-ar afla acestea înregistrate, în concordanţă cu scopul urmărit de legiuitor, al deblocării sistemului căilor de atac şi aplicării principiului proximităţii şi al ierarhizării lor.
Aşa fiind cauza se va trimite Curţii de Apel Braşov pentru judecata recursului, cu observaţia că prezenta decizie dată în stabilirea competenţei de către instanţa superioară ierarhic ţine loc de regulator de competenţă şi este obligatorie pentru instanţa de trimitere.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Trimite cauza privind soluţionarea recursului declarat de reclamanta SC R. SRL Braşov împotriva deciziei civile nr. 158/A din 3 martie 2004 a Tribunalului Braşov, la Curtea de Apel Braşov, prezenta îndeplinind rolul de regulator de competenţă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2005.
| ← ICCJ. Decizia nr. 249/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 2407/2005. Civil. Legea nr. 10/2001. Recurs → |
|---|
