ICCJ. Decizia nr. 4242/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea de executare silită înregistrată sub nr. 1298/2004 la Judecătoria Timișoara, creditorul D.I. a chemat în judecată pe debitoarea I.M., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 10.000.000 lei, actualizată la data plății precum și la cheltuieli de executare și de judecată.
Judecătoria Timișoara a încuviințat cererea de executare silită indirectă împotriva debitoarei prin încheierea nr. 1298 din 12 iulie 2004.
Debitoarea a formulat apel împotriva încheierii și a solicitat modificarea acesteia în sensul respingerii cererii de executare silită.
Pe parcursul judecării apelului, respectiv la 28 octombrie 2004 apelanta-debitoare a formulat cerere scrisă prin care a declarat că retrage apelul declarat la 4 august 2004.
Curtea de Apel Timișoara, secția civilă, prin decizia nr. 2462 din 29 octombrie 2004 a luat act de renunțare debitoarei la judecarea apelului declarat împotriva încheierii pronunțate de judecătorie și a obligat-o pe aceasta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 5.000.000 lei.
împotriva menționatei decizii debitoarea a declarat recurs, susținând în esență că în mod greșit instanța de apel nu a luat în considerare motivul de apel care se referea la reținerea creanței din pensie și nu la anularea investirii sentinței definitive.
Recursul este nefondat.
Așa după cum rezultă din actele dosarului, la ședința de judecată din 21 octombrie 2004 când s-a pronunțat decizia civilă nr. 2462 s-a prezentat din partea debitoarei mandatarul I.G., care a învederat că aceasta a renunțat la apel prin înscrisul aflat la dosar, iar din partea creditorului s-a prezentat avocat C.D. care a solicitat să se ia act de renunțarea la judecata apelului, iar apelanta să fie obligată la cheltuieli de judecată, depunând chitanța nr. 8777798 în valoare de 5.000.000 lei cheltuieli de judecată.
în acest context în mod corect Curtea de Apel Timișoara a luat act de renunțarea la judecată conform art. 246 C. proc. civ. și a obligat-o pe apelantă la plata cheltuielilor de judecată.
Potrivit art. 246 alin. (3) C. proc. civ., dacă renunțarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanța, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la plata cheltuielilor.
Art. 2983C. proc. civ. prevede că dispozițiile de procedură privind judecata în primă instanță se aplică și în instanța de apel, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în titlul respectiv.
Față de aceste prevederi legale, în raport de situația de fapt menționată, recursul declarat de debitoarea I.M. a fost respins.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4238/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4246/2005. Civil → |
|---|
