ICCJ. Decizia nr. 4466/2005. Civil
| Comentarii |
|
Prin cererea înregistrată la data de 19 iunie 2003, reclamanții T.G. și G.T. au chemat în judecată pe pârâta T.I. solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acesteia, pentru lipsă de titlu locativ, din apartamentul situat în orașul Băbeni, județul Vâlcea, proprietatea lor și să fie obligată pârâta la plata contravalorii lipsei de folosință a apartamentului începând cu data de 25 martie 2003 și până la evacuarea efectivă.
Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003, precum și a contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr. 1/2003 și obligarea pârâtei Primăriei Băbeni de a-i încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul nr. 2 din blocul P 4, sc. C, situat în orașul Băbeni.
în motivarea cererii, pârâta a arătat că este lovit de nulitate absolută contractul autentificat sub nr. 217 din 25 martie 2003 de BNP P.E.C. încheiat între numiții Z.V. și Z.M., în calitate de vânzători și soții T.G. și G.T., în calitate de cumpărători, întrucât în încheierea de autentificare a notarului public nu există mențiune privind existența vreunei anexe la actul autentificat, respectiv planul cadastral de amplasament și delimitare, ce era obligatoriu a fi anexat actului de înstrăinare.
A mai susținut că, numiții Z.V. și M., ce figurează cumpărători în contractul de vânzare-cumpărare nr. 1/2003, încheiat în temeiul Legii nr. 114/1996, își pierduseră dreptul de a cumpăra locuința închiriată, pierzând anterior calitatea de chiriaș, prin faptul părăsirii locuinței și datorită deținerii în proprietate a altei locuințe în județul Sălaj.
Pârâta se consideră îndreptățită să cumpere imobilul, deoarece îndeplinește condițiile legale.
Fiind astfel investită, Judecătoria Râmnicu Vâlcea, prin sentința civilă nr. 5409 din 30 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea principală și a respins ca neîntemeiată cererea reconvențională și în consecință, a dispus evacuarea pârâtei din apartamentul nr. 2, situat în oraș Băbeni, județul Vâlcea și a respins ca nedovedit capătul nr. 2 al cererii principale privind obligarea pârâtei la contravaloarea lipsei de folosință. A fost obligată pârâta la 425.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut în esență, că pârâta ocupă apartamentul proprietatea reclamanților fără a avea titlu locativ, iar în privința contractelor de vânzare-cumpărare menționate în cererea reconvențională, nu există motive care să atragă nulitatea absolută a acestor contracte. A mai reținut că Primăria Băbeni nu poate fi obligată să-i încheie pârâtei contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuție, de vreme ce acest apartament este proprietatea reclamanților și nu există motive de desființare a acestuia.
Soluția instanței de fond a fost confirmată de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, care, prin decizia nr. 359 A din 25 februarie 2004, a respins ca nefondat apelul pârâtei T.I.
împotriva acestei din urmă hotărâri, a declarat recurs pârâta T.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.
Susține, astfel, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la excepția privind lipsa calității procesuale active a reclamanților pe care a invocat-o prin întâmpinare, așa încât, instanța de apel, în mod greșit nu i-a admis această excepție.
Mai susține că instanța de apel a interpretat greșit declarația dată în anul 1999 cu privire la calitatea de proprietari a numiților Z.V. și M., care în realitate nu puteau fi proprietari la acea dată.
Mai susține că în mod greșit i-a fost respinsă și critica privind greșita respingere de către instanța de fond a cererii sale reconvenționale prin care a solicitat obligarea Primăriei Băbeni de a încheia contract de vânzare-cumpărare pentru apartamentul în discuție, întrucât contractul de vânzare-cumpărare nr. 217/2003 nu îi este opozabil deoarece nu a fost înscris în C.F.
Mai susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor dovezilor administrate care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii, respectiv a înscrisurilor din care rezultă că Z.V. a părăsit apartamentul în discuție din anii 1993-1994 pentru care acesta nu a mai plătit chiria.
Recursul este nefondat.
Conform art. 304 pct. 7 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.
în speță, prima critică întemeiată pe pct. l 7 al art. 304 C. proc. civ., nu poate fi primită, în condițiile în care decizia atacată îndeplinește cerințele art. 261 C. proc. civ., instanța de apel motivând, în fapt și în drept, fiecare motiv de apel invocat de pârâtă.
Referitor la critica vizând nepronunțarea instanței de fond cu privire la excepția lipsei calității procedurale active a reclamanților, nici aceasta nu poate fi primită, întrucât în mod just instanța de apel a reținut că de vreme ce reclamanții sunt proprietarii imobilului în discuție, în mod implicit instanța fondului s-a pronunțat asupra excepției invocate de pârâtă sub acest aspect.
Cea de a treia critică este neîntemeiată.
Declarația dată de pârâtă, autentificată sub nr. 4142 din 17 decembrie 1999 la BNP M. Râmnicu Vâlcea a fost în mod corect interpretată de ambele instanțe în raport cu celelalte probe, în sensul că pârâta a recunoscut că locuiește în apartamentul familiei Z.V. și M., neavând relevanță cu ce titlu îl dețineau aceștia la acea dată, de chiriași sau proprietari.
Critica referitoare la greșita respingere a cererii reconvenționale este neîntemeiată, întrucât în mod corect instanțele au apreciat că motivele invocate de recurenta-pârâtă nu sunt de natură a conduce la constatarea nulității absolute a celor două contracte de vânzare-cumpărare.
De asemenea, în mod corect a reținut instanța de apel că Primăria Băbeni nu are calitatea de a încheia contracte de vânzare-cumpărare pentru apartamente din fondul locativ de stat, întrucât pârâta nu avea nici un drept să cumpere apartamentul în litigiu, care a fost repartizat familiei Z. în anul 1986, aceștia cumpărând în condiții legale, după care l-au înstrăinat reclamanților conform contractului nr. 217/2003.
Acest din urmă contract este înscris în C.F. la nr. 4800 din 7 aprilie 2003 cu numărul cadastral 387 al localității Băbeni și deci, este opozabil erga omnes.
Referitor la motivul întemeiat pe pct. 10 al art. 304 C. proc. civ., nici acesta nu poate fi primit, în condițiile în care instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor probelor administrate în raport de care a respins apelul pârâtei.
Drept urmare, în raport de considerentele expuse, recursul a fost respins ca nefondat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4457/2005. Civil | ICCJ. Decizia nr. 4471/2005. Civil → |
|---|
